Scrisoare deschisă către Sebastian Ghiță

  Stimate domn, Se dovedește că ați fost un personaj important în oculta românească recentă. Mă exprim astfel pentru că, deși exclusivitățile cu care vă prezentați în fața noastră indică clar că ați apartine serviciilor secrete, nici reprezentanții acestora și nici dumneavoastră nu confirmați o astfel de apartenență. Ați explodat în celebritate prin inițierea unui serial de dezvăluiri cum numai în ficțiuni celebre am mai întâlnit. Mărturiile dumneavoastră au împărțit societatea românească în două. Iar războiul româno "“ român, la care asistăm în aceste zile,  li se datorează în bună măsură. Mă număr printre aceia care v-au crezut și încă vă mai cred. Sunt, cum s-ar zice, un propagandist din proprie inițiativă al susținerilor dumneavoastră despre poliția politică din România, despre trădarea țării de către tandemul Coldea "“ Kovesi, despre o putere paralelă și ilegitimă care a subjugat țara în interes egoist. Ca mine sunt mulți. Care și-au pariat cuvântul…
continuare...

Oaspeți pe blog

  Unul dintre comentatorii valoroși ai acestui blog, căruia noi, neștiind să-i citim semnatura, îi spunem Cavalerul Alb, mi-a trimis un articol interesant, pe o temă specializată. Vi-l supun atenției, cu speranța că vă va provoca la discuții care să ne îmbogățească. De ce recomand in vremuri tulburi, ca si sistem de operare Qube OS si Subgraph OS. Autor: @לִכּוּדְנִיק   Circumstante internautice romanesti, perfect aliniate big brotherului five eyes. Aflam de la Uniunea Judecătorilor ca "Romania se afla in acest moment in situatia in care, in afara Constitutiei si a legilor tarii la care toata lumea are acces, exista hotarari secrete date de o alta autoritate decat cea legislativa, care au creat noi organisme (precum Centrul National de Interceptari), au extins atributiile si competentele institutiilor statului, fara ca cetatenii sa poata sti daca si cat de mult acestea afecteaza drepturilor lor fundamentale, inclusiv dreptul la un proces echitabil si…
continuare...

Dreptate, oale sparte!

    Nu vă jucați cu focul, Nu umiliți poporul, Că el nu È™tie multe Și iese cu toporul!   Nu-ntindeți prea mult coarda Nu faceți pe deÈ™tepții. Ați vrut democrație? Nu se admit excepții.   Ne-nvață domnul PleÈ™u Că prostu"™ de la sat Nu prea e demn s-aleagă precum un învățat.   Căci primul crede, groaznic, Că Biblia ni-i dată De popa din Priseaca Pe când sta pe privată.   În vreme ce-nvățatul, Mai priceput la bine, Alege pe Băsescu Ca sfânt, să i se-nchine.   Scandau frumoÈ™ii tineri În sfânta zi de vineri "žpopor de idioți, alegi doar mafioți"!   Putea-va să ne-adune Atâta-nțeleciune? Sau dăm delete la țară Și ne cărăm afară?   Nu vă jucați cu focul, Nu ne mai faceți groapa, C"™odat se rupe cerul Și vă înghite apa!
continuare...

Sunteți fericiți? Asasinilor!

Chiar dacă un muribund mai are doar o saptamână de trăit, faptul că tu îl faci să moară cu o zi mai devreme te transformă în asasin!   Nu cred că mă poate suspecta cineva de simpatie pentru Traian Băsescu ori pentru apropiații săi. Dan Adamescu a fost un apropiat al lui Traian Băsescu. Nu cred că mă poate suspecta cineva că aș fi omul lui Dan Adamescu sau vreun beneficiar direct ori indirect al afacerilor sale cel puțin dubioase. (mai mult…)
continuare...

S-a declanșat operațiunea „Destrămarea României”

  Ce se întâmplă azi în România reprezintă primele semne că, în noua ordine mondială ce va caracteriza era Trump, țara noastră nu a fost destinată să aparțină zonei stabile, nenegociabile, a occidentului prosper, ci intră în pachetul de variabile derizorii ce va fi aruncat pe masa verde, la sacrificiu, pentru a mări sau a micșora potul, după nevoi. Altfel spus, România este luată în calcul ca jeton de manevră, care să echilibreze marea reașezare atunci când America Rusia, Germania, Marea Britanie, Franța își vor reîmpărți zonele de influență. (mai mult…)
continuare...

Doar atat ati putut? Slabut!

    Mi-a fost teamă de ziua de ieri. Când am văzut vânzoleala de pe Facebook, atâția influenceri scoși la dat ce-au mai bun, toți adormiții sub acoperire zgâlțâiți în efecte, să se activeze de urgență, Tapalagă prins între fibrilații È™i Parkinson, Nicușor Dan adăugând fum pe nări gângăvelilor sale obiÈ™nuite, Raluca Turcan chemându-și partidul la rivuluție  pe maidan, în fine, toată lumea bună punând de-o apocalipsă, am zis: gata! Până aici le-a fost pesediștilor și celor 50% de români care i-au votat! Acum m-am lămurit și m-am liniștit! Deci asta-i forța marii găselnițe, marii arme secrete a SRI de scos oameni în stradă pe cale feisbucistică: 20 000. Hai, 30 000. Hai, la nivel de țară, 50 000! Slăbut! Foarte slăbut! (mai mult…)
continuare...

Forța socială, între realitate și percepție

  Mitingul din seara asta a fost o mișcare pe care protestatarii și-o doreau devastatoare pentru adversari. Din păcate pentru organizatori, din cauza unor erori din interior (apariția complet neinspirată a lui Klaus Iohannis la miting, numărul totuși mic de participanți față de așteptări ( 10 000 față de 130 000 cât estimau unii)), zarurile efectelor finale s-au întors împotriva lor. Tot ce-au reușit a fost să-i enerveze la maximum pe cei de-acasă și, mai ales, să dea un excelent prilej de ripostă dură celor din PSD. (mai mult…)
continuare...