Scorul acestui articol
[Total: 41 voturi. Media: 3.4]

Ar putea fi supranumit “Predicatorul”. Deşi conferinţele lui sunt spectacole, nu predici. Este interesant, impetuos, imprevizibil, magnetic. Bun orator, cu respect pentru limba română şi pentru istoria românilor, captivează şi provoacă auditoriul printr-un discurs exaltat. Ascultându-l, ceaţa blazării se risipeşte. Lenea de a gândi este înlocuită de coparticipare şi mulţi din auditoriu se trezesc surprinşi ei înşişi de vitalitatea gândurilor şi sentimentelor care-i podidesc şi pe care le credeau ucise demult de otrăvurile realităţii.

În 2015 Andrei Pleşu se referea ironic la Dan Puric într-o miniconferinţă de la care se păstrează şi un clip savuros. În 2016 acelaşi Andrei Pleşu publica un articol critic despre Dan Puric care a făcut multă vâlvă la vremea respectivă. La momentul acela ambii se aflau într-un vârf de popularitate şi se prefigura o polemică suculentă. După câte ştiu, Dan Puric nu i-a dat replica lui Andrei Pleşu.

În esenţă, Pleşu îi reproşa lui Puric că, în loc să rămână în “câmpul lui de competenţă”, adică la actorie, unde a performat lăudabil, se lansează pe teritorii intelectuale nestăpânite îndeajuns, dovedindu-se un semidoct şi devenind astfel un impostor.

Sentenţionează Pleşu, cu referire la Puric: “Ca să fiu pedant, aş spune că avem de a face cu o problemă de logică a autorităţii. Există un câmp de competenţă pentru fiecare, şi cine iese din acest câmp îşi pierde şi competenţa şi autoritatea. Problema domnului Puric e că recurge la citate ca la o ornamentică neasimilată. N-are cultură suficientă, iar asta se vede din modul cum dă citate”.

Nu îmi propun acum să analizez umorile domnului Pleşu iscate de cei care cutează să-l concureze pe “câmpurile sale de competenţă”: spirit, religie, filozofie. Dar, în contextul acestei analize, trebuie să observ  că afirmaţia din finalul citatului (“N-are cultură suficientă, iar asta se vede din modul cum dă citate”) ţine mai degrabă de umori decât de o judecată de valoare obiectivă. Asistăm, aici, la o surprinzătoare formă de aroganţă cu reflexe de bădărănie din partea unei persoane îndrăgită tocmai pentru rafinamentul şi delicateţea exprimărilor sale.

Am evocat aceste poziţionări mai vechi ale lui Andrei Pleşu faţă de Dan Puric pentru că ele ne ajută să înţelegem mai bine popularitatea atinsă acum de Dan Puric. O popularitate suficient de mare încât acesta, prin anunţata candidatură la preşedinţie, să dea frisoane celorlalţi candidaţi.

Ce înseamnă să ai “cultură suficientă”? Care este pragul între suficient şi insuficient? Citatele pe care le dă Dan Puric sunt, în general, esenţe de gândire. E adevărat, de gândire a altora nu a lui. Dar asta nu scade nici valoarea citatelor şi nici a discursului, dacă sunt folosite unde trebuie şi cum trebuie. Domnul Pleşu crede că Dan Puric nu le foloseşte cum trebuie. Eu cred, dimpotrivă, că le foloseşte foarte bine din moment ce are atâta succes cu ele.

În lumea de azi, foarte grăbită şi fără răbdarea lecturii şi informării temeinice, citatele respective devin pastile. Suplimente intelectuale. O formă concentrată de culturalizare. La care să aibă acces nu numai intelectualii subţiri care constituie partea principală a publicului lui Andrei Pleşu ci şi intelectualii în devenire (sau aspiranţii la aşa ceva) care îl preferă pe Dan Puric tocmai pentru citatele şi pildele la care apelează pentru a-şi ilustra pledoariile şi care sunt mult mai intuitive şi mai pe înţelesul lor.

Să revenim însă la afirmaţia din titlu. Ce capcană reprezintă Dan Puric? Şi pentru cine?

În primul rând reprezintă o capcană pentru cei care încearcă să şi-l revendice. Pentru suveranişti, pentru regalişti, pentru cei cu puternică orientare religioasă. Nici Simion, nici Şoşoacă, nici alţi lideri din aceste zone radicalizate nu sunt compatibili ca educaţie şi cultură cu Dan Puric. Capcană pentru că, dacă vor reuşi să-l atragă într-una dintre taberele lor, personalitatea lui îi va pulveriza. Nu cred că Dan Puric şi “te agresez sexual, scroafo!” pot vibra impreuna, pot comunica şi coopera, ca doi înţelepţi, într-un proiect atât de stresant şi al cărui succes  depinde de atât de multe compromisuri şi armonizări.

Dar capcană este şi pentru partidele din coaliţie, PSD şi PNL. Mulţi susţinători ai acestora l-ar putea prefera pe independentul şi pe carismaticul Dan Puric celor din jumătatea cealaltă a coaliţiei. Pesediştii şi penelişti nu se plac între ei. Votând de nevoie coaliţia îi votezi automat şi pe ceilalţi, nu doar pe ai tăi. De aceea, Dan Puric li s-ar putea părea o soluţie mai onestă şi mai pe sufletul lor.

În fine, Dan Puric va fi o capcană şi pentru el însuşi. Fără un partid cu structuri în spate nu are nicio şansă la victorie. Nu e ca în cazul lui Mircea Diaconu care a câştigat ca independent un mandat de europarlamentar cu un scor de 4%. La prezidenţiale trebuie mult mai mult. Iar dacă va obţine sprijinul AUR, capcana constă în compromisul pe care va fi obligat să-l facă de a sta alături de nişte politicieni primitivi, puşi pe scandal, pe învrăjbire şi pe exploatarea prostiei.

La final trebuie să recunosc o mare slăbiciune a acestei analize. Pentru o clipă mi-am imagiat că în alegerile din acest an vom fi de capul nostru şi că rezultatele de la vot vor reflecta doar ce vor cu adevărat compatrioţii noştri, fără alte interferenţe din afară. Ştim însă cu toţii că, în realitate, lumina următorilor 5 ani ne va veni de la licurici.

Consideraţi, aşadar, acest articol doar ca un exerciţiu de imaginaţie. Şi bucuraţi-vă că Andrei Pleşu şi Dan Puric mai pot coexista, deşi… sunt inca în viaţă.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2024/02/Plesu-Puric.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2024/02/Plesu-Puric-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialeandrei plesu,AUR,Dan Puric,George Simion,prezidentialeAr putea fi supranumit “Predicatorul”. Deşi conferinţele lui sunt spectacole, nu predici. Este interesant, impetuos, imprevizibil, magnetic. Bun orator, cu respect pentru limba română şi pentru istoria românilor, captivează şi provoacă auditoriul printr-un discurs exaltat. Ascultându-l, ceaţa blazării se risipeşte. Lenea de a gândi este înlocuită de coparticipare şi...Blog politic si polemic