Scorul acestui articol
[Total: 905 voturi. Media: 4.9]

Cu puţine excepţii marii dictatori s-au dovedit, la pierderea puterii, nişte laşi. Dispreţul pentru viaţa altora nu conduce neapărat la dispreţul pentru propria viaţă. Ba dimpotrivă!

Când a declanşat războiul din Ucraina Vladimir Putin nu s-a gândit nici măcar o clipă că s-ar putea termina rău pentru el. Era încrezător, aprig, neînduplecat. Avea în minte galopul de sănătate din Crimeea şi nimic nu-l putea convinge (cine ar fi îndrăznit să încerce?) că acum nu va fi la fel.

Să pleci la luptă cu un aşa entuziasm al victoriei şi să te trezeşti, după 10 zile, cu pierderi de neconceput, asta chiar că te poate arunca într-o stare limită. Şi nu situaţia de pe front este cea mai gravă ci situaţia economică ce atrage după sine o depresie generalizată în societate, care, la rândul ei…

Mulţi analişti apreciază că Putin a intrat într-un uriaş vârtej de acţiuni prost calculate din care nu mai ştie cum să iasă fără să piardă tot ce deţinea, autoritar, cu două săptămâni în urmă: putere politică, prestigiu internaţional, susţinere populară. Tocmai din acest motiv respectivii analişti cred din ce în ce mai mult că, strâns cu uşa de sancţiuni din toate direcţiile, încolţit de războiul care merge prost şi de spectrul costurilor imediate ale acestuia, Vladimir Putin ia serios în calcul opţiunea nucleară.

Eu nu sunt sigur că e aşa, chiar dacă declaraţiile Moscovei asta vor să inducă. Îndoielile mele se bazează pe faptul că nici oligarhii ruşi, nici generalii lui Putin nu sunt atât de obtuzi încât să nu înţeleagă că apelarea la opţiunea nucleară i-ar distruge şi pe ei, nu doar pe inamici. S-a întărit prin multe declaraţii şi tutoriale despre războiul nuclear ipoteza că odată lansat un atac nuclear, din orice tabără, riposta, tot nucleară, a taberei adverse se va declanşa automat. Acum, când atenţia e pe Rusia şi liderii ei, către cine credeţi că vor fi dirijate, dacă va fi cazul, primele lovituri de ripostă?

E posibil totuşi ca Vladimir Putin, ajutat de propaganda sa, să-şi fi propus o uriaşă farsă dramaturgică: să joace rolul nebunului capabil de orice, inclusiv de a distruge planeta, tocmai pentru a-şi terifia adversarii şi a-i obliga la “concesii raţionale”. Iar el, în realitate, să fie perfect lucid şi să-şi liniştească susţinătorii de taină din interior, comandamentul său suprem, asigurându-i că totul este doar un bluf, că el nu va apăsa primul butonul roşu.

La cultura de război a ruşilor, la predispoziţia  lor de a integra arta disimulării în arta războiului, o astfel de tramă nu poate fi scoasă din calcul. În felul acesta s-ar crea condiţiile obţinerii unor compensaţii pentru Rusia în schimbul încetării ostilităţilor iar riscul trădării din interior a lui Putin de către oligarhi şi generali s-ar diminua considerabil.

Oligarhii ruşi sunt printre cei mai bogaţi şi influenţi oameni ai planetei. Trăiesc în luxul suprem, în inima occidentului decadent, perfid dar şi fascinant, deţin deja, sau au mijloace să obţină, tot ce-şi poate dori material cineva. Au copii, au familii, au putere, au anvergură de supraoameni… Crede cineva că, în aceste condiţii, ei ar fi dispuşi să rişte totul într-un conflict nuclear, inclusiv viaţa lor şi a familiilor lor, de dragul unei ambiţii iraţionale a unui tragic personaj ce-şi joacă rolul ieşirii din scenă? Eu nu cred. Ba, mai mult, îi văd împotrivindu-se cu toată forţa lor unei astfel de aventuri.

Să ne întoarcem, însă, la ipoteza de bază: dacă, totuşi, ameninţarea lui Putin e serioasă? Dacă, în exaltarea sa patriotardă sau în perspectiva inacceptabilă pentru el de a se întoarce umilit în faţa propriului popor, Putin decide să meargă până la capăt? Cum va face el, practic, asta? Câte bombe atomice va lansa, de care tip, unde, când şi cum?

Laşitatea tipică dictatorilor aflaţi în pragul dezastrului îl va împinge să caute disperat o soluţie prin care să-şi lase, totuşi, o şansă de supravieţuire. Asta ar însemna să încerce să arunce, printr-o diversiune abilă, răspunderea folosirii iniţiale a armei nucleare pe umerii adversarului. Să regizeze ceva: un accident produs intenţionat de ucrainieni la o centrală nucleară de-a lor sau activarea unei mici încărcături radioactive tactice de către aceiaşi “nazişti drogaţi” ai lui Zelenski împotriva soldaţilor ruşi.

O astfel de înscenare, dacă ar fi realizată credibil, i-ar putea oferi lui Putin în faţa poporului său pretextul pentru o replică exemplară dată adversarului şi scuza legitimei apărări. Atunci va putea, prin intermediul  unor dispozitive nucleare cu rază scurtă de acțiune şi nedetectabile de către scuturile antirachetă, cum ar fi minele terestre, ori obuzele de artilerie, să radă fără milă un întreg oraş mediu din centrul Ucrainei şi să spere că Moscova îl va crede că nu a avut de ales şi îl va primi ca pe un salvator. Asta, desigur, în cazul în care NATO nu se va considera atacată direct şi, deci, nu va riposta simetric.

Mi se pare că ar fi improbabilă şi complet sinucigaşă pentru Rusia lui Putin lansarea unei rachete cu încărcătură nucleară împotriva unei ţări NATO. Cum să aleagă această ţară – victimă, pe ce criterii şi cu ce speranţă că ar mai putea avea un viitor după asta?

Experţii militari susţin că orice vector aerian purtător de focoase nucleare strategice poate fi interceptat şi distrus de actualele sisteme antirachetă încă de la lansare sau imediat după lansare, pe traiectorie ascendentă, chiar deasupra teritoriului de pe care a fost lansat. Asta înseamnă că există o probabilitate importantă ca o astfel de bombă, interceptată la scurt timp după lansare, să-l afecteze semnificativ chiar pe agresor.

Riscul ca în acest război Putin să atace nuclear România este infim. Să nu uităm că mult invocata ţintă Deveselu este obiectiv american şi probabil că este ultimul lucru pe care şi-l doreşte Rusia acum, să se angajeze direct într-un război nuclear cu SUA.

Cât priveşte extinderea, în acest moment, a invaziei lui Putin către alte ţări ne-NATO, cum ar fi Republica Moldova, şi aceasta mi se pare, de asemenea, puţin probabilă. Deocamdată. Ar însemna o prelungire fără beneficii imediate a efortului de război, cu costuri uriaşe, cu accelerarea prăbuşirii economice a Rusiei şi cu ostilizarea până la paroxism no doar a partenerilor NATO ci şi a multor altor ţări care până în prezent s-au menţinut pe o poziţie neutră.

Poate doar Transnistria să mai fie anexată în această fază, dar ea oricum e controlată şi în prezent de ruşi, aşa că s-ar înscrie în categoria Donețk și Luhansk.

Un război nuclear, chiar şi la scară mică, ar fi o demenţă totală. Trebuie să existe căi de a-l evita. Unii, nu puţini, spun că cea mai rapidă şi sigură soluţie ar fi să i se cedeze lui Putin jumătatea estică a Ucrainei şi să i se dea, prin tratate oficiale, garanţiile de neagresiune pe care le solicită.

Eu întreb: dacă i se va face această uriaşă concesie lui Vladimir Putin, ce siguranţă putem avea că după ce-i va trece beţia acestei prime victorii obţinută şantajând lumea civilizată cu războiul nuclear nu va trece şi la alte invazii şi anexări teritoriale în prelungirea aceluias şantaj pentru simplul motiv că, iată, se poate?!

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2022/03/Putin-nuclear.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2022/03/Putin-nuclear-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialecedarea Ucrainei,dictator,invadare Ucraina,las,oligarhii rusi,Putin,tradareCu puţine excepţii marii dictatori s-au dovedit, la pierderea puterii, nişte laşi. Dispreţul pentru viaţa altora nu conduce neapărat la dispreţul pentru propria viaţă. Ba dimpotrivă! Când a declanşat războiul din Ucraina Vladimir Putin nu s-a gândit nici măcar o clipă că s-ar putea termina rău pentru el. Era încrezător,...Blog politic si polemic