Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 5]


Trăim într-o lume autistă. Transferarea tot mai mult în virtual a necesităţilor noastre curente (învăţatul, distratul, comunicatul, aprovizionatul etc.), ne-a făcut să ne retragem în noi înşine nepermis de mult pentru sănătatea funcţiei noastre sociale.

Chiar şi vociferarea pe forumuri este una perversă atunci când mesajele se încrucişează sterp, emise cu univocă şi frenetică disperare, fără confirmare de recepţie şi fără răspuns.

Sunt insă situaţii când din deşertul destinaţiilor mesajelor noastre vane se întrupează interlocutorul.  Atunci parcă îţi ieşi din pielea izolării tale ermetice şi, pe durata unei conversaţii, guşti din nou  bucuria exteriorului populat.

Mi se întâmplă asta ori de câte ori primesc răspunsuri care mă incită la răspuns.

În Revista Presei de sâmbătă am comentat, cu o nostalgie amară pe alocuri, evoluţia unei publicaţii postrevoluţionare de care am fost extrem de ataşat mulţi ani. Articolul meu, intitulat “ Despre vechea Dilemă (mai nou Veche)” a fost postat şi publicat pe forumul ultimului editorial din Dilema Veche al lui Andrei Pleşu, ceea ce m-a surprins, trebuie să recunosc, deoarece puncte de vedete anterioare, chiar mai puţin polemice, îmi fuseseră respinse.

La acest articol am avut un vizitator – interlocutor care m-a incitat la socializare. Am scos suspicios, prudent, un deget afară, să văd dacă nu-i furtună de nisip, după care m-am hotărât să-i răspund fără a mă mai interesa buletinul meteo.

Iată, în continuare, reacţia interlocutorului pomenit la articolul meu (articol pe care îl puteţi citi, dacă veţi fi curioşi, pe acest blog) şi răspunsul pe care i l-am formulat, cumva din afara stării mele de forumist şi blogger arţăgos.

În apărarea domnului Pleşu!

Conte,

Ma bucur ca ati revenit. Un insarcinat al prietenilor nostrii din Paris a confirmat ca mai sunteti in viata la patru ani de cand aflasem cu mare intristare despre moartea celui mai de seama orientalist care a iesit din coasta Transilvaniei. Cand ne pierdusem orice speranta, ati reaparut… Nu va veti indoi de admiratia mea netarmuita pentru destinul dumnevoastra ce face din Honigberger un butiquar si aventura lui Csoma de Köros o transforma in aventura unui dictionar…

Dar gresiti profund… in vorbele grele despre domnul Plesu, eu sunt Sherezada… Pentru asta am avut si argumente. M-am folosit de domnia sa pentru a elabora cateva concepte, cu ele mergem… Care duc inainte pozitia noastra, amenintata nu numai de idiotia maselor reeducate de Marx, de acum si de cateva alte concepte cum ar fi Modernitatea… ori batalia cu Elitele (Idolii?), Concepte trebuie noi sa facem. Nu sa ridicam la fileu un artag pentru o inconsecventa mai mult sau mai putin imaginara. Credeti ca Dilema e a lui Plesu?!

Conte, sa ma considerati in continuare discipolul si admiratorul dumnevoastra fidel. Asa cum ati incercat sa o atentionati pe Alteta sa Maria Antonia Josepha Johanna von Habsburg-Lothringen pentru pericolele ce o pasc, va revine in acest caz acelasi rol ingrat. Nu vom putea sa tinem piept celor care vor sa scoata ultimele radacini din acest pamant, daca nu vom scrie cartile, daca nu vom elabora conceptele care sa descurce marasmul creat de revolutionari…

Conte, o reverenta in amurg… Despre amicii nostrii nu pot sa va transmit decat ca merge prost… Casanova intreaba mereu de dumnevoastra dar sifilisul l-a ros pana la os. Byron e si el in Venetia, ar vrea sa va cunoasca… Transmiteti salutari contesei d’Adhemar…

al dumneavoastra in eternitate,

Radu Botta

Frustrarea orfanilor

Stimate domnule Radu Botta,

Permiteţi-mi să încep prin a vă mulţumi în numele celor 3 destinatari ai mesajului pe care l-aţi postat.

Primul destinatar, domnul Pleşu, sunt sigur că va lua notă de intervenţia dumneavoastră. Mărturisea că îşi urmăreşte forumurile şi, în faţa unui gest nobil ca acesta, într-o lume dramatic dominată de nihilişti rudimentari, nu va putea rămâne insensibil la o atât de distilată solidaritate transfrontalieră.

Al doilea destinatar, Contele de Saint Germain, e imposibil să nu vă fi receptat deja mesajul cu antenele lui transcendente. Se va fi întrebat însă cum de nu v-aţi încrucişat paşii până acum, din moment ce frecventati aceleaşi saloane, aceleaşi personaje, în, se pare, aceeaşi dimensiune exclusivistă.

În fine, ultimul pe listă, subsemnatul, un arţăgos uzurpator al numelui marelui Conte, din moment ce nici până azi nu am obţinut de la el procura notarială pentru această formă de publicitate în barter. Având aşadar o calitate lipsită de calităţi, nu îmi voi permite să mă refer la mai mult decât strict paragraful doi al mesajului dumneavoastră, singurul care, consider, mă vizează cu adevărat.

Cum am spus, îl îndrăgesc cu perversă obstinaţie pe Andrei Pleşu şi cred că am lăsat să transpară această slăbiciune chiar mai mult decât mi-aş fi dorit. Că or fi fost şi vorbe grele în tresăririle mele elegiace la adresa lui, e posibil. Eu însă le-aş numi, mai degrabă, vorbe orfane, din moment ce, pentru unul dintre părinţi, ele nici nu există. Cunoaşteţi frustrarea orfanilor?

Poporul ăsta este de la natura sa confuz. Când mai venim să-i aburim şi puţinele lentile cu dioptrii bune pe care le mai are spunându-i, prin înţelepţii noştri, că ticăloşi nu sunt ăia pe care-i vede la televizor furând voturi în parlament ci aceia de pe margine care strigă “hoţii”, îl băgăm într-o ceaţă metafizică din care nici reflectoarele cu halogen ale foamei şi frigului ce or să vină nu-l vor mai scoate curând.

Pavăza pieptului dumneavoastră între Andrei Pleşu şi mine este un gest cu valoare de simbol şi poate fi, cinematografic, de efect. Ea apără însă ceva neameninţat. Resursă irosită, în vreme ce poporul român este tras pe roată fără vreo împotrivire. Pe amărâtul ăsta de popor în comă se ocupă cineva, în ultimul ceas, să-l pună la aparate ? N-ar fi cazul să o facem noi? Întreb şi eu, ca prostu’!

Contele de Saint GermainCrochiul de martiandrei plesu,Dilema Veche,forum,socializareTrăim într-o lume autistă. Transferarea tot mai mult în virtual a necesităţilor noastre curente (învăţatul, distratul, comunicatul, aprovizionatul etc.), ne-a făcut să ne retragem în noi înşine nepermis de mult pentru sănătatea funcţiei noastre sociale. Chiar şi vociferarea pe forumuri este una perversă atunci când mesajele se încrucişează sterp,...Blog politic si polemic