Nevoia de AP
Moartea lui Adrian Păunescu mi-a redeșteptat nevoia de Andrei Pleșu. De un anume Andrei Pleșu. Nu pentru că numele lor au aceleași inițiale ci pentru că, percepuți oarecum la antipozi în epocă, mi-au furnizat argumente de echilibru în cascadoriile mele de supraviețuire onestă de dinainte de "™89. De vreo doi ani incoace m-am înrolat voluntar, din exasperare, într-un război cu incredibila renaștere a stafiei totalitarismului. De data asta un totalitarism modificat genetic, de esență priapică, impus de o mână de nesățioși violatori de constituție, morală, drepturi cetățenești și buget național. În ranița corespondentului de front care am devenit, am îngrămădit revolte, frustrări, scepticism, iar, ca muniție, verbe contondente, sarcasme și necruțare față de lubricii, în permanent și declasant orgasm, ai violului național. A fost și este un vârtej, în care adesea l-am prins și pe Andrei Pleșu, vârtej iscat de suflul și balistica ripostelor mele la articole și atitudini publice…
UDMR „“ exponentul ideii de politică prin șantaj
 (Comentariu postat la articolul lui Liviu Antonesei publicat în Adevărul din 09 nov. 2010 sub titlul "Se va retrage UDMR de la guvernare?", articol ce poate fi accesat la linkul ) Atâta vreme cât UDMR-ul este în guvernul României, serviciile de informații externe maghiare primesc informațiile direct de la sursă, fără riscuri și intoxicări, ne mai fiind obligate să cheltuiască un forint pe agenți infiltrați să ne afle secretele. De aici avantaje directe și indirecte uriașe ale Ungariei în raport cu România. Iată un argument suficient de solid, desi nu singurul, pentru sustinerea următoarelor două afirmații : 1. Ieșirea UDMR-ului de la guvernare nu se stabilește aici, de către, hai să zicem, reprezentanții etnicilor maghiari, ci la Budapesta, de către strategii politici ai Ungariei; 2. Politica UDMR-ului nu are nimic de-a face cu interesul național al României, ba dimpotrivă. În aceste condiții sunt perfect de acord cu afirmația dlui…