Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

(Comentariu postat la articolul publicat de Andre Plesu in Adevarul din 01 dec. 2010 sub titlul ” Ura ca mod de viata”. Acest articol poate fi citit accesand linkul

http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/Ura_ca_mod_de_viata_7_381631837.html )

“Răutatea” arătată de Nadal înaintea şi în timpul partidelor decisive o fi ură?

Ritualul Haka făcut de All Blacks în deschiderea fiecărui meci o fi ură?

Cărarea de pumni adversarului într-o gală de box  o fi ură?

Apăsarea pe trăgaci a războinicului, în timpul asaltului, o fi ură?

Trebuie să acceptăm că există oameni, mulţi puţini în funcţie de vremuri şi cromozomi, care-şi trăiesc viaţa ca pe o permanentă luptă. Pentru că aşa aleg ei sau obligaţi. Cum au fost unii dintre noi, neîmpăcaţii,  pe vremea comunismului, cum sunt părinţii de copii handicapaţi sau canceroşii ce nu acceptă să se resemneze cu o sentinţă dată la beţie de destin. Cum sunt marii performeri din arenele talentului.

Domnul Pleşu, sedus de categorii în dauna indivizilor, amestecă laolaltă în articolul de azi tot ce pare a fi semn de ură, pentru a-şi rotunji demonstraţia, pentru a-i da un caracter  universal aplicabil. Cred că este un renghi pe care i-l joacă, de data asta,  metabolismul său orientat mai mult spre contemplare decât spre competiţie.

Dacă existenţa i-ar fi rezervat lupte adevărate, pentru câştigarea cărora să fie obligat a-şi juca chiar viaţa la nevoie, ar fi înţeles poate că în războaiele mari, pentru a-ţi spori şansele de victorie, e nevoie de o concentrare şi determinare confundabile adesea cu ura dar care, evident, nu sunt ură. Vezi exemplele de la început.

Vorbeşte domnul Pleşu, cu detaşata (cum altfel?) poză a VIP-ului instalat confortabil în fotoliul de la tribuna zero a arenei politice despre “micul grup de activişti anti-prezidenţiali care ne oferă, seară de seară, cu o nedisimulată bucurie a atacului, ample execuţii publice”. Te-ai aştepta ca în urma unor astfel de “ample” carnagii să fi rezultat până acum gropi comune, leşuri dezmembrate, hai, măcar un ochi prelins pe obraz, un picior zburând prin aer ca un bumerang, o picătură de sânge pe ecran. Oare aşa să fie? Domnul Băsescu şi-a lăsat vreo ureche în mâna matadorilor? A fost lapidată doamna Anastase? Domnul Voinescu a fost cumva ras preventiv ori măcar suspendat de la Dilema Veche?

Unde e execuţia publică? Unde sunt victimele? Vorbim despre ură sau despre lupta inegală, cu un adversar monstruos? Oare Radio Europa Liberă era un pluton de execuţie, un “discurs al urii”?

Ura, ca şi iubirea, este un sentiment dobândit. Şi cumulativ. Atestat prin formele sale exterioare, care apar când este atins un preaplin. Când supapele cedează, când răul izbucneşte ca un efect al incontinenţei şi nu ca un mijloc de luptă.

Faptul că eu am ales să  combat pe forumuri criticând ceea ce mi se pare impostură, venalitate, manipulare, nu este ură. Este o formă de a mă opune resuscitatorilor dictaturii, de a nu fi indiferent, de a nu întoarce capul, de a-mi apăra copiii. Este o formă de reacţie, de sacrificiu, de risc.

Iar dacă, domnule Pleşu, vreţi cu adevărat un exemplu de ură în stare genuină, pentru care concluziile articolului dumneavoastră să devină inatacabile şi moralizatoare, atunci iată-l: “un fleac, i-am ciuruit”. Adresant: jumătate din poporul român. Moment: imediat după obţinerea victoriei.

Reacţie inutilă în economia luptei dar cât de preţioasă pentru portretistica urii.

Contele de Saint GermainPolemiceAnastase,Basescu,Europa Libera,Plesu,spirit de lupta,ura,Voinescu(Comentariu postat la articolul publicat de Andre Plesu in Adevarul din 01 dec. 2010 sub titlul ' Ura ca mod de viata'. Acest articol poate fi citit accesand linkul http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/Ura_ca_mod_de_viata_7_381631837.html ) “Răutatea” arătată de Nadal înaintea şi în timpul partidelor decisive o fi ură? Ritualul Haka făcut de All Blacks în...Blog politic si polemic