Forumurile ca platformă de socializare
Trăim într-o lume autistă. Transferarea tot mai mult în virtual a necesităților noastre curente (învățatul, distratul, comunicatul, aprovizionatul etc.), ne-a făcut să ne retragem în noi înșine nepermis de mult pentru sănătatea funcției noastre sociale.
Chiar și vociferarea pe forumuri este una perversă atunci când mesajele se încrucișează sterp, emise cu univocă și frenetică disperare, fără confirmare de recepție și fără răspuns.
Sunt insă situații când din deșertul destinațiilor mesajelor noastre vane se întrupează interlocutorul. Atunci parcă îți ieși din pielea izolării tale ermetice și, pe durata unei conversații, guști din nou bucuria exteriorului populat.
Mi se întâmplă asta ori de câte ori primesc răspunsuri care mă incită la răspuns.
În Revista Presei de sâmbătă am comentat, cu o nostalgie amară pe alocuri, evoluția unei publicații postrevoluționare de care am fost extrem de atașat mulți ani. Articolul meu, intitulat ” Despre vechea Dilemă (mai nou Veche)” a fost postat și publicat pe forumul ultimului editorial din Dilema Veche al lui Andrei Pleșu, ceea ce m-a surprins, trebuie să recunosc, deoarece puncte de vedete anterioare, chiar mai puțin polemice, îmi fuseseră respinse.
La acest articol am avut un vizitator „“ interlocutor care m-a incitat la socializare. Am scos suspicios, prudent, un deget afară, să văd dacă nu-i furtună de nisip, după care m-am hotărât să-i răspund fără a mă mai interesa buletinul meteo.
Iată, în continuare, reacția interlocutorului pomenit la articolul meu (articol pe care îl puteți citi, dacă veți fi curioși, pe acest blog) și răspunsul pe care i l-am formulat, cumva din afara stării mele de forumist și blogger arțăgos.
În apărarea domnului Pleșu!
Conte,
Ma bucur ca ati revenit. Un insarcinat al prietenilor nostrii din Paris a confirmat ca mai sunteti in viata la patru ani de cand aflasem cu mare intristare despre moartea celui mai de seama orientalist care a iesit din coasta Transilvaniei. Cand ne pierdusem orice speranta, ati reaparut… Nu va veti indoi de admiratia mea netarmuita pentru destinul dumnevoastra ce face din Honigberger un butiquar si aventura lui Csoma de Köros o transforma in aventura unui dictionar…
Dar gresiti profund… in vorbele grele despre domnul Plesu, eu sunt Sherezada… Pentru asta am avut si argumente. M-am folosit de domnia sa pentru a elabora cateva concepte, cu ele mergem… Care duc inainte pozitia noastra, amenintata nu numai de idiotia maselor reeducate de Marx, de acum si de cateva alte concepte cum ar fi Modernitatea… ori batalia cu Elitele (Idolii?), Concepte trebuie noi sa facem. Nu sa ridicam la fileu un artag pentru o inconsecventa mai mult sau mai putin imaginara. Credeti ca Dilema e a lui Plesu?!
Conte, sa ma considerati in continuare discipolul si admiratorul dumnevoastra fidel. Asa cum ati incercat sa o atentionati pe Alteta sa Maria Antonia Josepha Johanna von Habsburg-Lothringen pentru pericolele ce o pasc, va revine in acest caz acelasi rol ingrat. Nu vom putea sa tinem piept celor care vor sa scoata ultimele radacini din acest pamant, daca nu vom scrie cartile, daca nu vom elabora conceptele care sa descurce marasmul creat de revolutionari…
Conte, o reverenta in amurg… Despre amicii nostrii nu pot sa va transmit decat ca merge prost… Casanova intreaba mereu de dumnevoastra dar sifilisul l-a ros pana la os. Byron e si el in Venetia, ar vrea sa va cunoasca… Transmiteti salutari contesei d’Adhemar…
al dumneavoastra in eternitate,
Radu Botta
Frustrarea orfanilor
Stimate domnule Radu Botta,
Permiteți-mi să încep prin a vă mulțumi în numele celor 3 destinatari ai mesajului pe care l-ați postat.
Primul destinatar, domnul Pleșu, sunt sigur că va lua notă de intervenția dumneavoastră. Mărturisea că își urmărește forumurile și, în fața unui gest nobil ca acesta, într-o lume dramatic dominată de nihiliști rudimentari, nu va putea rămâne insensibil la o atât de distilată solidaritate transfrontalieră.
Al doilea destinatar, Contele de Saint Germain, e imposibil să nu vă fi receptat deja mesajul cu antenele lui transcendente. Se va fi întrebat însă cum de nu v-ați încrucișat pașii până acum, din moment ce frecventati aceleași saloane, aceleași personaje, în, se pare, aceeași dimensiune exclusivistă.
În fine, ultimul pe listă, subsemnatul, un arțăgos uzurpator al numelui marelui Conte, din moment ce nici până azi nu am obținut de la el procura notarială pentru această formă de publicitate în barter. Având așadar o calitate lipsită de calități, nu îmi voi permite să mă refer la mai mult decât strict paragraful doi al mesajului dumneavoastră, singurul care, consider, mă vizează cu adevărat.
Cum am spus, îl îndrăgesc cu perversă obstinație pe Andrei Pleșu și cred că am lăsat să transpară această slăbiciune chiar mai mult decât mi-aș fi dorit. Că or fi fost și vorbe grele în tresăririle mele elegiace la adresa lui, e posibil. Eu însă le-aș numi, mai degrabă, vorbe orfane, din moment ce, pentru unul dintre părinți, ele nici nu există. Cunoașteți frustrarea orfanilor?
Poporul ăsta este de la natura sa confuz. Când mai venim să-i aburim și puținele lentile cu dioptrii bune pe care le mai are spunându-i, prin înțelepții noștri, că ticăloși nu sunt ăia pe care-i vede la televizor furând voturi în parlament ci aceia de pe margine care strigă „hoții”, îl băgăm într-o ceață metafizică din care nici reflectoarele cu halogen ale foamei și frigului ce or să vină nu-l vor mai scoate curând.
Pavăza pieptului dumneavoastră între Andrei Pleșu și mine este un gest cu valoare de simbol și poate fi, cinematografic, de efect. Ea apără însă ceva neamenințat. Resursă irosită, în vreme ce poporul român este tras pe roată fără vreo împotrivire. Pe amărâtul ăsta de popor în comă se ocupă cineva, în ultimul ceas, să-l pună la aparate ? N-ar fi cazul să o facem noi? Întreb și eu, ca prostu”™!
https://www.conteledesaintgermain.ro/forumurile-ca-platforma-de-socializare/30-11-2010Crochiul de martiandrei plesu,Dilema Veche,forum,socializareTrăim într-o lume autistă. Transferarea tot mai mult în virtual a necesităților noastre curente (învățatul, distratul, comunicatul, aprovizionatul etc.), ne-a făcut să ne retragem în noi înșine nepermis de mult pentru sănătatea funcției noastre sociale. Chiar și vociferarea pe forumuri este una perversă atunci când mesajele se încrucișează sterp,...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain
Comentarii prin Facebook:
Buna dimineata conte,
V-am citit postarea la articolul lui Andrei Plesu din Dilema Veche; ieri un coleg mi-a vorbit despre blogul dvs si mi l-a recomandat.
Intr-adevar, multi s-au intrebat si se intreaba cum acest Sever Voinescu este inca tolerat intr-o asemenea revista! Din pacate domnul deputat de Prahova nu sta prost numai la aritmetica; se pare ca si talentul literar il paraseste din cand in cand si ca sa-si salveze onoare face si el ce poate!
Daca nu ati citit inca va recomand un articol din Observator Cultural pe acest subiect:
http://www.observatorcultural.ro/index.html/articles|details?articleID=24136&pageID=1
Lectura placuta!
PS A propos de scurta descriere pe care v-o faceti: cum se impaca matematica si literatura? Reusiti sa le faceti pe amandoua bine? Nu ma intrebati ce inseamna „bine” in acest context, va las sa dati dvs definitia.
Are dl. Antonesei un pasaj – de un curaj nebunesc, parerea mea! – in articolul acesta din Adevarul, care mi-a atras admiratia neconditionata pentru autor:
„Dl Băsescu este un fel de Ceaușescu care funcționează în condiții nefavorabile – democrația, fie și aproximativă, îți mai pune opreliști – exercitării unui mandat întrutotul similar. Ba chiar mă tem că nu în calitate de președinte într-o democrație, ci de secretar general al PCR în anii optzeci, dl Băsescu ne-ar fi făcut să-l regretăm pe grabnic împușcatul!”
Domnilor … vreau sa citesc si eu articolul d-lui Antonesei … caut in varianta online dupa autor … si aflu ca ultimul articol al dumnealui este din 22.11.2010 si nu de astazi.
Ce se intampla !? Oare cenzura ?
Editorialul lui e in Adevarul de azi.
Are astazi in Adevarul Liviu Antonesei un articol extrem de interesant despre ‘telectualii Curtii prezidentiale… Drept care imi trec si eu aici un comentariu, „in apararea d-lui Plesu” si nu numai! 😀
Nu mi se pare ca s-a produs vreo „distantare” reala de sefu’ si de ce imparte sefu’: bani de la buget, functii, imunitate la ce „derapaje” or contine faimoasele „mape profesionale” etc… Hai, poate, un fel de distantare de… opereta sau de ochii lumii democrate, cand s-a vazut ca sefu’ si-a creat o majoritate parlamentara strans unita in jurul marelui carmaci, care arunca in derizoriu orice ar putea face sau spune Opozitia…
Intr-un fel, le inteleg panica: sefu’ pare sa nu mai aiba nevoie de serviciile lor propagandistice, acum cand de opozitia parlamentara se ocupa, cu mare succes, o Roberta, iar El insusi poate relata deontologic, pe TV, la ore de varf cum s-ar fi facut „pres” in fata Lui unul sau altul… Sefu’ nu mai are ce pierde, ca si-a pus oameni de nadejde, in numar suficient, peste tot unde conteaza un vot in plus sau o opinie „tehnocrata”: CCR, SRI, SIE, BEC, TVR etc etc etc…
Cumva le inteleg ‘telectualilor panica: inainte de ’90 era posibila solidarizarea impotriva vreunui sef abuziv si netrebnic, dar ei au facut posibila si indreptatita doar solidarizarea in jurul unui sef abuziv si netrebnic… Eu sustin ca este semn de forta sa-ti recunosti o greseala si s-o repari, ei cred ca forta asta ar consta in aratarea cu degetul a vinovatilor pentru propriile greseli si continuarea marsului victorios sub refrenul: „Din greseala in greseala, spre victoria finala!”
Eu nu am putut niciodata sa suport drept sef o nulitate perfecta, „altoita” cu un delator fruntas pe ramura, ei au reusit, o vreme, sa-i creeze nulitatii perfecte o aura de erou al natiunii, ba chiar al romanilor de pe intreaga planeta…
Acum, nulitatea perfecta nu mai are nimic de pierdut, ci doar de castigat: impunerea succesorului (sau succesoarei) din propriul partid multiideologic, obtinerea unui procentaj confortabil pentru „partidul de suflet” in 2012, inmultirea si consolidarea averilor de partid, o cariera politica stralucita pentru draga de canibala Ebocika…
Normal ca stau si ‘telectualii Lui cu ochii cat cepele pe functii manoase si bani de la buget, daca nu pentru ei, atunci pentru copiii copiilor lor, cum sa vada tocmai ei acum in nulitatea suprema si abuziva (cu aia care oricum nu conteaza) un dusman personal?! Pai ce?! Ei n-au familii si mai ales copii, care merita sa traiasca tot bine, de la bugetul mereu generos cu cine „trebuie”?!
De la gandirea asta in perspectiva viitorului tarisoarei… personale vine si distantarea asta de opereta – sau, poate, manelista?! – de genul jalnic ca… nici usturoi n-au mancat, nici gura nu le miroase. Intr-o tara in care au ajuns sa aiba drepturi doar nulitatile cat mai agresive cu toti ceilalti si degraba laudatoare intre ele (aka o adevarata ka-kis-to-cra-ti-e – termen care mi-a atras ura lui A. Plesu si stergerea comentariilor din Adevarul pret de cateva zile), nici nu-i de mirare ca ‘telectualii lui Basescu au intrat in panica… Sa-si recunoasca greselile grave de discernamant (politic), sa-si puna ceva cenusa-n cap, ar insemna sa pateasca precum Dinescu: amenintarea cu exilul, acuzele ca ar fi „de stanga”, platiti de KGB, FSB etc etc etc…
Alteta… v-am citit articolele de pe blog si admir acuratetea analizei si impartialitatea mesajului lor. Aveam nevoie de opinia dvs pentru a-mi forma propria opinie asupra zilelor in care traim … Este de admirat desigur dorinta dvs de a „pune la aparate poporul aflat in coma” … dar ce ne facem cu rudele sale care au semnat pentru deconectarea lui !?
Excelenta remarca dv. cu semnatura pentru deconectare. As spune insa ca, mai degraba, cei care au semnat pentru deconectare nu sunt rudele ci mandatarii.