Farmecul discret al… dictaturii
Nostalgia după Ceauşescu… Nostalgia după ruşi… Un val care se înfoaie pe zi ce trece. Te uiţi în jur şi vezi tzunamiul cum se rostogoleşte furios spre tine, cum întunecă orizontul.
“Era mai bine taică, atunci” – spun tot mai multe voci din rândul celor care au trăit acele vremuri şi pot compara.
Faţă de moleşeala de-altădată, acum sunt nedreptăţi care te strivesc la tot pasul, ameninţări care îţi iau maul de dimineaţă până seară. De care atunci, pe vremurile acelea, se râdea cum că ar fi, chipurile, propagandă comunistă. “Racilele capitalismului: corupţie, mafie, crime, şomaj, exploatare, inechităţi”. Chestii de care iată, acum, televiziunile de ştiri dau pe-afară. Şi care chiar sunt pe bune, nu că le-ar inventa cineva.
Dar, culmea, acest alean după trecutul apropiat nu vine, în principal, din sărăcie. Vine din nedreptăţile care zgândăresc o latură umană extrem de sensibilă la formarea sentimentelor profunde. Vine din neîncredere, din lipsa speranţei, din neputinţa de a lupta cu ticăloşia.
Privesc în ultima vreme la lupta aiuritoare a bunului simţ cu pensiile sfidătoare ale magistraţilor. Suntem în situaţia paradoxală în care o forţă a statului este şi jucător şi arbitru. Iar arbitrul, singurul cu fluier, face el ce vrea şi cum vrea, ţinând partea jucătorului (adică tot a lui) într-o manieră scandaloasă.
Farsa asta cu CCR-ul care amână prin toate golăniile posibile o pronunţare la care e obligată prin fişa postului e de o neruşinare care te lasă mut. Un cot la lingurică dat cetăţeanului neajutorat. Simţi în coşul pieptului nedreptatea sfidătoare, junghiul tiflei celor 9 “cardinali” atotputernici pe care nimeni nu-i poate întoarce la rostul lor.
Chiar să nu existe nicio cale justă de a-i obliga să-şi facă datoria? Dar infailibilul “sistem”, care face şi desface orice în ţara asta, ce păzeşte? El, care a reuşit inimaginabilul de a anula nişte alegeri în plină desfăşurare, tot prin intermediul CCR, acum nu mai are “pârghii”? Ba bine că nu! Dar de ce le-ar folosi când şi ai lui beneficiază de pensii speciale care ar putea intra la… analiză în pasul 2?
Morometele de azi stă pe băncuţa din faţa porţii, la ”şusea”, şi întreabă nostalgic pe cine are urechi să-l audă: “Păi Ceauşescu ar fi stat la vorbe cu ăştia? Aşa ne trebuie! Democraţie am vrut, democraţie am primit. Să ne iasă pe nas!”
Farmecul discret al dictaturii face cuceriri pe zi ce trece. Iar când această nouă şi pauperă majoritate democratică va stabili că mai binele a fost duşmanul binelui, atunci să te ţii pensii speciale.
Căci e din ce în ce mai evident: dictatura are resurse nebănuite de farmec.
https://www.conteledesaintgermain.ro/farmecul-discret-al-dictaturii/12-02-2026https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2026/02/democratie.pnghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2026/02/democratie-150x150.pngEditorialeCCR,Ceausescu,democratie,dictatura,nostalgie dupa comunism,pensiile speciale ale magistratilorNostalgia după Ceauşescu… Nostalgia după ruşi… Un val care se înfoaie pe zi ce trece. Te uiţi în jur şi vezi tzunamiul cum se rostogoleşte furios spre tine, cum întunecă orizontul. “Era mai bine taică, atunci” – spun tot mai multe voci din rândul celor care au trăit acele vremuri...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:




Tagetes – februarie 14- “Adrian iti amintesti de unul de 107 ani ”luat” pe sus la prima oră …veteren de razboi….decedat intre timp? Cică Propagandă legionară ….ca si CG. Dictatura proletariatului nu îsi spunea Democratie…”
– Cum sa nu-mi amintesc? Radu Th. era ide_ologu’ “loviturii de stat” de-o pomenisi; un cadru de viitor ( s-inca unu’ cu care se deplasa)! Iar democratia, asa juna si firava cum e, trebuie aparata de dictatura prin masuri, ce sa vezi, dictatoriale. Zi-mi ca n-ai citit carti de el inainte de…
– Da’ tu? “CONSTITUTIE a Republicii Populare Romane -Capitol introductiv – Republica Populara Romana este un …si sa faureasca statul de democratie populara,…”. Conceptu’ de “democratie”,dincolo de definitia cartii, are o interpretare universala.Fiecare cu-a lui si modelabila precum plastilina.Iar RPR nu putea sa rateze cuvantu’.
Vin vremuri din ce in ce mai vesele. Fac provizii de pop-corn si limonada. Doamne(le) ajuta!
Acum și matale gazda, de ce nu pui degetul ( cu mănușă chirurgicală) pe rană purulentă a conștiinței noastre naționale!
Majoritatea țărilor de pe aici nu prea le are cu democrația! Democrația așa cum o vedem pe dinafară , sau mai bine zis cum ne-o imaginam din filme! Pentru ca daca sunteti onest veți vedea ca ceea ce se întâmplă prin lume doar a democrație nu miroase!
Franța folosește puterea judecătoarească sa scoată un candidat din cursa!
Germania interzice un partid ( ironie mai mare ca afd-ul să fie condus de o lesbiană nu există)
America! Aici putem vb despre democrație la trecut! Adică la vremea de dinaintea lui hussein baracă! Or votat toți ilegalii, voturi false peste tot și mai ales judecători numiți care să protejeze deep state-ul care nu are culoare politică! Dar asta este tembelii ( aia care merg pe banda a 3 de frica) care il urăsc pe tramp nu au cojones să vadă adevărul! E drept ca și asta mai sexeaza democrația ca să își aseze apele, dar față de ce a făcut robinet ( senil , violator-vezi dovezile pe care le ascunde în biblioteca prezidențială care nu mai are bani , pedofil) este mic copil!
România! Am avut noi democrație? Care au fost cei mai mari lideri ai noștri? Niște oameni cu mintea deschisă sau niște “dictatori” ! Dacă spune cineva de Carol 1 sau Ferdinand le spun decât atât! Alegerile pe atunci se câștigau la țară pe șpagă! Adică ce se întâmplă și acum! Lumea nu vota după conștiința pentru ca nivelul de iluminare intectuala era la fel de redus ca acum! Carol al doilea cu nasul lui mare? Dictatura regală va spune ceva?
Nu mă bag în istorie ca exista prea multe exemple de conducători care au condus țara cu “parul”!
Perioada de după revoluție? Miile de votanți care au votat în câteva minute la Paris? Sau numărătorile de pe vremea CV Tudor , Iliescu și kwj poponta?
A sa nu uit! Dezradacinatii din diaspora care “nu are” drept de vot acolo și care stie ce e mai bine pentru noi!
Ca sa nu mai lungesc agonia mea intelectuala ( nu de alta dar bicicleta ma asteapta) mentalul nostru colectiv nu tânjește după dictatura, ci nu înțelege și mai ales nu știe ce este democrația!
Nu suntem făcuți să acceptăm ca minoritatea tb sa se supună majorității! Sau ca lucrurile nu tb sa se amestece! Adică judecătorii să își vadă de treaba lor, parlamentarii de a lor șamd!
Democrație înseamnă ca fiecare are un vot și votul contează!
La noi se pare ca nu e asa!
Apropo de ce daca ne credem( niste imbecili trepanati mai precis) democrați de ce sprijinim dictatura gunoaielor care nu ne respectă țara? Mă gândeam să mai arunc niște flegme pe ochii fanilor actorului, dar sunt sigur ca Dzeu va avea grijă de ai lor ani asta! Ca asa e in tenis!
P.S in pandemia cu wuhan flu democrația a fost și ea în carantină?
Hai cu izoleta pentru fanii terapiei genetice și cei care a-au îmbogățit!
Tare mai suferii când citii titlul comentariului tău.
Ia o drujbă și mai taie un “i”.
Lanțul să fie bine ascuțit!
Boss ai dreptate! De pe ce paralelă ai comentat?
O să iau drujba ! Pentru ca intelectul matele globetrotterist merită respectul!
Eu ca poponanist declarat pun accent pe mesaj , nu pe forma!
Crezii sau crezii asta sunt eu!
Și acum prietenește
Hai siktir ! Cu toată dragostea!
Dacă tu pui accent pe mesaj de ce mi-ați sărit în cap la unele greșeli făcute de mine involuntar ?
Am comentat de pe Marte.
Un siktir trimis de aici are valoare înzecită.Eu îți trimit vreo zece.
Binențeles „cu toată dragostea” și prietenia.
Nu-ți dori să ajung pe vreo altă planetă.Doar Marte are rata de multiplicare(???) cea mai mică.Vezi ce băiat bun sunt și cât țin eu la tine ?
si eu care credeam ca esti de pe venus. știi barbatii si femeile de unde vin fiecare….
e drept ca mi s-a parut nedreapta scoaterea ochiului pentru un i. sau mai multiii de iiiiiii ..
de mult am recunoscut asa cum cretinii recunosc ca s-or înșelat cu vaccinul și că alegerile or fost mânărite. sau nu
… buna sunt phariseul si sunt agramat…
de aceea am reactionat asa ca pentru un intelectual din categoria continent/incontinent. conștient/inconștient si multe altele…
sincer ma asteptam sa faci o analiza pe text, dar daca literele ti–or sărit în meclă….
keep the change cum ar spune Shawn Michaels si Triple H!
Farmecul nu era al dictaturii ….era al Tinereții noastre! Frumoasă, Liberă, fără constrângeri : bani, gen, droguri, botox ….si altele
Era de asteptat, era de dorit Curajul pentru o analiză Dialectică….un Răspuns concret…la o problemă concretă: vechea Dictatura versus Dictatura nouă.
N-a fost să fie!
Rămânem cu Farmecul metaforei…:))
Intr-o societate normala interesele oamenilor nu sunt opuse … Coincid!
De-acum coincide Anormalul…. repetat oră de oră… devenit Banal…si Normalul de altădată devenit ceva iesit din comun!
Cu 150 de ani in urmă unul cu barbă mare a pus un diagnostic: ”cei care lucreaza nu agonisesc ….cei care agonisesc nu lucreaza”
Groso modo e valabil si azi….chiar poate fi un punct de plecare pt. o analiză comparativă.
Mă opresc. De ce?
Pentru că: Ăia ne cenzurau ei….Astia ne ”sugerează” să ne cenzurăm singuri !Ca Să ne fie bine …nu rău! :))
Oricum subiectul mi-a plăcut.
Felicitari!
GROSSO MODO
Tagetes – februarie 13
1.”…vechea Dictatura versus Dictatura nouă.”
– Cred ca folosirea distorsionata a unor termeni, bine definiti altfel, precum dictatura, democratie, autoritarism, libertate, etc.impiedica un dialog onest. Nu poti vorbi de dictatura, azi,in Romania; nici macar in Rusia. Poate, de autoritarism. In China si Corea de Nord, da. Ce-o mai fi pe viitor, tine de vointza populatiei in mijlocul careia vietzuim. Eu personal NU cred in aceasta posbilitate pe timpu’ vietii mele; adica pana prin secolu’XXII…
2.” Intr-o societate normala interesele oamenilor nu sunt opuse … Coincid!” – Poate in puscarie. Sau, cine stie, in Rai. Atata timp cat ne nastem diferiti, avem aspiratii diferite si urmam traiectorii total diferite in viatza. Cum am putea sa avem interese comune, in afara unor situatii singulare?
3. “Ăia ne cenzurau ei….Astia ne ”sugerează” să ne cenzurăm singuri”
– Nu se lasa astia pe mana noastra. O fac si ei precum predecesorii, da’ ceva mai politicos. Un ex. cu anuntul primit de mine pe Hot News, in urma cu cca. doi ani juma’,dupa o serie de postari impotriva propagandei desantate pro-useriste si pro-Zelenski. Absolut civilizate, altfel, si cu argumente:
“Contului tău i-a fost interzisă (?-n.m.)
Cineva care are acces la contul tău a încălcat regulile comunității noastre. În consecință, contul tău a fost blocat. Nu vei mai putea adăuga comentarii, reacționa la comentariile altor utilizatori sau raporta alte comentarii. Dacă vei considera că este o eroare, te rugăm să contactezi echipa noastră.”
Evident, eram singurul utilizator. Si, poti incerca si pe Contributors, daca ai pareri contra main-streem-ului oficial “prograsist”; apartinand, de data asta, unor universitari. Tot “de bine”
Adrian iti amintesti de unul de 107 ani ”luat” pe sus la prima oră …veteren de razboi….decedat intre timp?
Cică Propagandă legionară ….ca si CG.
Dictatura proletariatului nu îsi spunea Democratie…
Dictatura de azi e mult , mult mai periculoasă …. pentru că își zice Democratie….si nu e!
A critica persoane….e la liber!
A analiza , a compara , a fi împotriva degradarii morale profunde…iată pt. cine e pregătită legea nostalgiei!
Da, îmi măsor cu grijă cuvintele ….da, mă tem mai mult decât inainte de 89 cu bancuri despre Leana si Nicu….
Ce zic !? Rămâne între noi ….:))
Cele bune!
1. “Nostalgia după Ceauşescu… Nostalgia după ruşi…”
– In niciun caz ale acelorasi, ceea ce ar fi un oximoron; rusii fiind singurii mari dusmani externi ai lui Ceausescu. Iar daca azi rusii devin prizabili pentru unii romani, poate ar trebui intrebati “de ce?” guvernantii nostri iute iubitori de dat cu banu’ptr. razboiu’ din Ucraina ( slava!), via UE.
2. “Era mai bine taică, atunci” – spun tot mai multe voci din rândul celor care au trăit acele vremuri şi pot compara.
– La 36 de ani de la revolutie, istoriografia romaneasca nu a reusit sa depaseasca propaganda ideologica de toate culorile, producand un talmes-balmes de interpretari subiective asupra evenimentelor. Si, nu numai din epoca comunista. O privire obiectiva ar trebui sa identifice si sa consemneze realitatile, nefalsificate in nicio directive. Nu ca astazi ar mai conta pentru populatie, dar macar ar exista niste repere obiective la care sa ne raportam, avand autoritatea adevarului consemnat.
3. “Faţă de moleşeala de-altădată, acum sunt nedreptăţi care te strivesc la tot pasul, ameninţări care îţi iau maul de dimineaţă până seară. De care atunci, pe vremurile acelea, se râdea cum că ar fi, chipurile, propagandă comunistă. “Racilele capitalismului: corupţie, mafie, crime, şomaj, exploatare, inechităţi”. Chestii de care iată, acum, televiziunile de ştiri dau pe-afară. Şi care chiar sunt pe bune, nu că le-ar inventa cineva.”
– Cei ce-am trait aberatiile comunismului, alea reale care au fost, am idealizat, inevitabil, capitalismul. Despre care habar n-aveam nici cea mai mica idee cu ce se mananca, doar ca stiam ca e dusmanu’ comunismului in care traiam. Adica, dusmanu’ dusmanului meu era prietenu’ meu (ha, ha!).
4. “Farsa asta cu CCR-ul care amână prin toate golăniile posibile o pronunţare la care e obligată prin fişa postului… Privesc în ultima vreme la lupta aiuritoare a bunului simţ cu pensiile sfidătoare ale magistraţilor.”
– CCR nu trebuie sa judece dupa criterii de oportunitate, ci dupa regulile existente. Care nu-s, obligatoriu, si ale bunului simtz. Si, daca se afla in fatzaa unei situatii legale care impune amanarea luarii unei hotarari, e indreptatita s-o faca. Iar politicienii care se dau, azi, cu posterioru’ de pamant ca intarzierea aduce pagube tarii, poate c- ar fi trebuit sa se trezeasca mai devreme cu propunerile legislative respective.
– CCR a judecat dupa “criterii de oportunitate” cazul si a anulat alegerile din TI dec. 2024; incalcand, grav, legislatia. O fi fost mai bine?
– Consider in continuare ca e o tema accentuat propagandistica. Si am argumentat altadata, cu cifre, efectul total minor asupra economiilor la buget ale eventualelor taieri ale pensiilor magistratilor. Pot sa ma gandesc la faptul ca dirijarea indignarii nationale pe un drum laturalnic lasa libera autostrada pentru adevaratele “fapte de arme” guvernamentale? A se vedea macar si: “Facilitarea deducerii cheltuielilor între afiliați: Guvernul a abrogat articolul 25.1 din Codul Fiscal, eliminând limita anterioară de 1% pentru deductibilitatea cheltuielilor între firme afiliate nerezidente, permițând multinaționalelor să deducă cheltuieli mai mari.” Nu cunosc, din pacate, si impactu’ financiar rezultat, pentru comparatie cu taierile ”magistrale”. Da’ sigur masura e favorabila bugetului. Altora.
5. “Farmecul discret al dictaturii face cuceriri pe zi ce trece. Iar când această nouă şi pauperă majoritate democratică va stabili că mai binele a fost duşmanul binelui, atunci să te ţii pensii speciale. Căci e din ce în ce mai evident: dictatura are resurse nebănuite de farmec.
– Sondajele indica cca. 40% votanti AUR. Nu cred ca-nseamna dictatura, da’ prezumtia de cadere intr-o impostura guvernamentala si mai mare decat cea de azi nu e linistitoare. Mai ales ca o alta anulare a unor alegeri -nedorite- facute de o “ pauperă majoritate democratică”- nu cred ca ne vom mai permite. Iar pana la data viitoarelor alegeri( 2028) s-ar putea sa se schimbe multe si prin alte tari ale UE ( Germania, Franta gen)
– Excelenta trimitere la filmul lui Bunuel, in care comportamentul discret fermecator al burgheziei, conduce la rasturnarea ierarhiilor si aparitia comportamentului irational al servitorilor din “Ingerul exterminator”.
“Canarul galben ca un galbenus
Cu pene moi si ochii dusi
Canta de dupa sarmele de-argint
Si viersu-i se pierdea in vant
Deodata ochii tristi din cap tresar
Si da din aripi, dar in zadar
Lovind cu pieptul sarmele de argint
Cade in jos cu pieptul frant
Sarman canar, ti s-a parut
Ca zarile ti s-au deschis
Dar n-a fost doar, decat un vis
Ranit tu ai cazut.
Canarul galben ca un galbenus
Cu pene moi si ochii dusi
Plangea de dupa sarmele de-argint
Si viersu-i se pierdea in vant
Si viersu-i se pierdea in vant
Si viersu-i se pierdea in vant.”
(Canarul
– Phoenix)
https://www.youtube.com/shorts/I_KSGsBDtoM
https://www.youtube.com/watch?v=DycWkggBoiM – recesiune tehnica ??? ha-ha-ha pistol cu apa , Romania “onesta” isi face treaba, laba jean si nicu dan discipolii lu` sandokan. O sa le sara lu` proioropenii trotinetari si mucii din nas de foame,da nu va-ngrijorati ca are mucifer sa va dea la toti.Luati cu apa din baraju` vidraru sa nu vi se aplece.Aaa e gol,ghiiiiiiiiiniiiiiiiiooooooon. Hai, sa traiti bine. Si la urmatoarele alegeri(daca vor mai fi ???) sa votati tot asa , puneti-o pa delia lu` matache sau pa maruta presedinte.