Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

REVISTA PRESEI DE SÂMBĂTĂ

O săptămână calmă, fără editoriale explozive. Opoziția pare adormită, puterea merge pe vârfuri să n-o trezească, suntem în decembrie revoluționar și orice scânteie poate detona mămăliga.

Cred că s-a dat ucaz de la cotrocenie către oștile portocalii să nu sufle nimeni în jar, să se treacă pe cântece de leagăn până după plecarea lui Moș Crăciun.

Vă rog să observați cât de silențios au defilat săptămâna asta fanfariștii de serviciu ai puterii: fără stenograme pe surse, fără pas de defilare pentru onor la președinte, fără gâlceavă de bruiaj. Singură doamna Vass, consiliera dlui. Boc, ce a mai inflamat aiurea atmosfera prin talkswow-uri, cu vorbirea ei răspicată și belicos „“ sentențioasă. Dar cine s-o bage în seamă când reprezintă un guvern cu 5% credibilitate?

Andrei Pleșu a atacat, în cele două editoriale săptămânale, teme cruciale pentru români:

„Spiritul critic în supradoză” „“ Dilema Veche  și „Eul propriu ca obsesie” „“ Adevărul.

E clar că maestrul s-a comutat deja pe spiritul Crăciunului: nu operează cu nume proprii, e sintetic și pastelat, evită tonurile tari și în loc de unghiuri folosește curbe. Să nu zgârie. Nu vrea să supere pe nimeni. Tot ce vrea este să ne dăruiască cadouri literare ușoare pentru o digestie de sărbători vegetariană. Contraindicat bugetarilor care da, vor avea sărbători vegetariene deși postul religios se va fi încheiat, dar nu, nu de grija digestie au ei acum insomnii.

Mircea Mihăieș, bomba cu biogaz, și-a ales săptămâna asta, din imaginarul său contorsionat, doar titlul ediatorialului din EVZ: „Jonglerii paralitici”. În rest omul „s-a berberit, s-a parfumat” și cu două picioare pe gardul țarcului a început să pilduiască din Ion Creangă pentru școlarul Emil Boc pus pe coji de nucă lângă privata școlii:

„Nu știu cine sunt mințile dibace care-l împing pe premier în toate hârtoapele. Morala e însă la vedere, iar consecințele sunt mai predictibile decât orarul trenurilor japoneze. Tot ce-mi rămâne e să exclam, asemeni personajului dintr-o celebră poveste a lui Creangă, privind în depărtare spre prim-ministrul Boc: „Alei! Ce-ai făcut? De te-a învățat cineva, rău ți-a priit, iară de-ai făcut-o din capul rău, rău cap ai avut!”

Eu cred că varianta a II-a, cu făcutul din capul lui, cade. Și atunci revenim la prima întrebare din citat: cine or fi „mințile dibace care-l împing pe premier în toate hârtoapele”? Părerea mea este că și pluralul și adjectivul sunt greșit folosite în această formulare. Este vorba de o singură minte care doar când minte este dibace (o știe și dl. Mihăieș dar „¦ psssst).

În fine, Mircea Cărtărescu „“ patriotul vizionar. În editorialul de ieri din EVZ, intitulat „WikiLeaks, poveste veche…” continuă să ne prezinte extrase din gloriosul său CV privind evenimentele internaționale la care valoarea proprie  și invitațiile organizatorilor l-au împins să participe. După ce, cu o săptămână înainte, ne împărtășea cum l-a luminat o scriitoare poloneză  asupra principalului defect al românilor, acum ne transmite indirect că și-ar dori niște proiecte de dezvoltare personală în SUA. De fapt nu nouă ne transmite ci celor în pixul cărora stă semnarea unr astfel de invitații.

„Dar festivalul a continuat în aceeași notă, ba chiar într-un crescendo burlesc. Poeții iranieni, irakieni, somalezi, ugandezi, venezueleni, costaricani etc., etc. s-au întrecut în a-l depăși pe director în ieremiade împotriva opresorului universal, Statele Unite ale Americii. Cei mai tari au fost însă americanii înșiși. Ce era la gura lor! „America e un stat banditesc, e ticălosul lumii, criminalul lumii!”, striga doamna cu pricina, poetă reputată la ea acasă, într-un lung poem. Din celelalte alocuțiuni am aflat că aceeași țară era un stat polițienesc, condus de un guvern din umbră, în care oamenilor le era frică încontinuu, sunt urmăriți și persecutați zi de zi. [„¦]. Eu m-am mărginit să citesc o poezie de dragoste și am fost singurul care n-a semnat declarația comună împotriva imperialismului american.”.

Cărtărescu nu ne precizează dacă respectivul festival a avut loc înainte sau după 1989. Cred însă că dacă gestul lui de frondă, de a nu semna declarația împotriva imperialismului american, s-ar fi produs pe vremea comunismului românesc, am fi aflat-o de mult. Măcar cu ocazia polemicii cu Herta Muller. Cu certitudine prin acest articol altfel fad, apologetic și mustind de o ipocrită modestie.

Săptămâna asta nu am scris, ca de obicei, comentarii la Mihăieș și Cărtărescu. Pur și simplu nu m-au inspirat. Pur și simplu nu m-au enervat. Pur și simplu au primit ce-au meritat: indiferență.

Închei prin a vă recomanda totuși un articol din săptămâna care se încheie. Am pomenit de acest articol și în editorialul de ieri, revin și azi cu sugestia de a-l citi dacă aveți timp.

Este articolul lui Cristian Ghinea publicat în Dilema Veche și intitulat „Ce frumos rujează intelectualii porcul”. Titlul inspirat pălește în fața conținutului extrem de instructiv.

Pe sâmbăta viitoare, la o nouă Revistă a Presei.

Contele de Saint GermainRevista presei de sambatabomba cu biogaz,cartarescu,Emil Boc,fanfaristii de serviciu ai puterii,Ion Creanga,mihaies,Plesu,Revista preseiREVISTA PRESEI DE SÂMBÄ‚TÄ‚ O săptămână calmă, fără editoriale explozive. Opoziția pare adormită, puterea merge pe vârfuri să n-o trezească, suntem în decembrie revoluționar și orice scânteie poate detona mămăliga. Cred că s-a dat ucaz de la cotrocenie către oștile portocalii să nu sufle nimeni în jar, să se treacă pe...Blog politic si polemic