Scorul acestui articol
[Total: 37 voturi. Media: 4.9]

Ni s-au tocit simţurile. Nu mai trăim cu adevărat. Mocnim, da’ nu ne mai aprindem.

De la atâta acces gratuit şi trasparenţă necenzurată pe net la toate curiozităţile imaginabile şi inimaginabile ale speciei, la toate  tentaţiile şi fanteziile ce în urmă cu vreo 30 de ani ne ţineau simţurile în priză, senzaţiile tari procurate pe cale naturală au devenit astăzi rarităţi. Din ce în ce mai greu de atins şi din ce în ce mai râvnite. De aceea a apărut nevoia provocării lor artificiale

Se simte în societate, mai ales în partea juvenilă a acesteia, o gâfâială şuierătoare a căutării obsesive de extazuri, de stări orgasmice, de forme exaltate de a trăi clipa.

Cum societatea se arată din ce în ce mai egoistă şi mai sectară, trăitul pe cont propriu ia locul, în proporţie copleşitoare, trăitului în colectivitate. Astfel ideea de familie, sentimentul de apartenenţă la o naţiune, la un popor, responsabilitatea faţă de cei apropiaţi devin derizorii.

Eu, cu mine, pentru mine! Iată deviza disperată a neputinţei celor educaţi prin reţelele de socializare de a trăi altfel decât virtual.

Astfel s-a instaurat drogangeala ca soluţie aproape generalizată de evadare din decepţiile realului.

Şi pentru că drogurile clasice sunt scumpe, comerţul în masă a optat pentru drogurile contrafăcute, ceva mai ieftine dar de-a dreptul ucigătoare.

O tânără elevă olimpică cunoaşte pe net un băiat care, la prima întâlnire, o droghează pana o omoara.

O domnişoară geloasă, după ce ia o doză, îşi ucide cu sânge rece cea mai bună prietenă şi apoi o târăşte într-un parc, sub o bancă, să o ascundă.

O influenceriţă cu mii de urmăritori se urcă drogată la volan şi doar printr-o minune este prinsă de poliţişti înainte de a omorâ pe cineva.

Exemple de adolescenţi drogaţi care îşi distrug nu doar propria lor viaţă ci şi pe a altora, nevinovaţi, din simplu motiv că nu mai sunt în stare să discearnă între bine şi rău, sunt nenumărate.

Iar în tot acest context Emil Boc persistă să se îmbogăţească murdar organizând an de an mizerabilul festival UNTOLD, cel mai mare târg de drogangeală din România.

Clujenii sunt o enigmă pentru mine. Pe de o parte se pretind educaţi şi rafinaţi peste medie, pe de altă parte aleg şi idolatrizează primari kitsch precum Funar şi Boc. Pe de o parte au una dintre cele mai bune universităţi din România, pe de altă parte produc nişte specimene politice rizibile precum Ioan Rus, Vasile Dâncu, George Maior sau, mai nou, Rareş Bogdan.

De ce tolerează clujenii, în urbea lor mai scumpă decât Viena şi Bucureştiul, infecţiosul UNTOLD? Acest cartel al drogurilor şi pornografiei sub acoperire?

Există şi o parte bună în toată drama drogangelii devenită flagel în România: astfel se mai separă apele. Se mai cerne grâul de neghină.

Până la urmă asistăm la o formă de selecţie naturală. Vor supravieţui cei care rezistă ispitei drogurilor, cei care se vor dovedi mai puternici, mai raţionali mai preocupaţi de viaţa reală. Şi asta e bine!

Iată de ce am intitulat acest articol cum l-am intitulat!

Vorba unei celebre reclame de pariuri: “dacă tot pierdem, măcar să câştigăm”!

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2023/08/droguri2.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2023/08/droguri2-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialedroguri,Emil Boc,festival Cluj,UNTOLDNi s-au tocit simţurile. Nu mai trăim cu adevărat. Mocnim, da’ nu ne mai aprindem. De la atâta acces gratuit şi trasparenţă necenzurată pe net la toate curiozităţile imaginabile şi inimaginabile ale speciei, la toate  tentaţiile şi fanteziile ce în urmă cu vreo 30 de ani ne ţineau simţurile în...Blog politic si polemic