Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

REVISTA PRESEI DE SÂMBĂTĂ

O săptămână calmă, fără editoriale explozive. Opoziţia pare adormită, puterea merge pe vârfuri să n-o trezească, suntem în decembrie revoluţionar şi orice scânteie poate detona mămăliga.

Cred că s-a dat ucaz de la cotrocenie către oştile portocalii să nu sufle nimeni în jar, să se treacă pe cântece de leagăn până după plecarea lui Moş Crăciun.

Vă rog să observaţi cât de silenţios au defilat săptămâna asta fanfariştii de serviciu ai puterii: fără stenograme pe surse, fără pas de defilare pentru onor la preşedinte, fără gâlceavă de bruiaj. Singură doamna Vass, consiliera dlui. Boc, ce a mai inflamat aiurea atmosfera prin talkswow-uri, cu vorbirea ei răspicată şi belicos – sentenţioasă. Dar cine s-o bage în seamă când reprezintă un guvern cu 5% credibilitate?

Andrei Pleşu a atacat, în cele două editoriale săptămânale, teme cruciale pentru români:

“Spiritul critic în supradoză” – Dilema Veche  şi “Eul propriu ca obsesie” – Adevărul.

E clar că maestrul s-a comutat deja pe spiritul Crăciunului: nu operează cu nume proprii, e sintetic şi pastelat, evită tonurile tari şi în loc de unghiuri foloseşte curbe. Să nu zgârie. Nu vrea să supere pe nimeni. Tot ce vrea este să ne dăruiască cadouri literare uşoare pentru o digestie de sărbători vegetariană. Contraindicat bugetarilor care da, vor avea sărbători vegetariene deşi postul religios se va fi încheiat, dar nu, nu de grija digestie au ei acum insomnii.

Mircea Mihăieş, bomba cu biogaz, şi-a ales săptămâna asta, din imaginarul său contorsionat, doar titlul ediatorialului din EVZ: “Jonglerii paralitici”. În rest omul “s-a berberit, s-a parfumat” şi cu două picioare pe gardul ţarcului a început să pilduiască din Ion Creangă pentru şcolarul Emil Boc pus pe coji de nucă lângă privata şcolii:

“Nu ştiu cine sunt minţile dibace care-l împing pe premier în toate hârtoapele. Morala e însă la vedere, iar consecinţele sunt mai predictibile decât orarul trenurilor japoneze. Tot ce-mi rămâne e să exclam, asemeni personajului dintr-o celebră poveste a lui Creangă, privind în depărtare spre prim-ministrul Boc: “Alei! Ce-ai făcut? De te-a învăţat cineva, rău ţi-a priit, iară de-ai făcut-o din capul rău, rău cap ai avut!”

Eu cred că varianta a II-a, cu făcutul din capul lui, cade. Şi atunci revenim la prima întrebare din citat: cine or fi “minţile dibace care-l împing pe premier în toate hârtoapele”? Părerea mea este că şi pluralul şi adjectivul sunt greşit folosite în această formulare. Este vorba de o singură minte care doar când minte este dibace (o ştie şi dl. Mihăieş dar … psssst).

În fine, Mircea Cărtărescu – patriotul vizionar. În editorialul de ieri din EVZ, intitulat “WikiLeaks, poveste veche…” continuă să ne prezinte extrase din gloriosul său CV privind evenimentele internaţionale la care valoarea proprie  şi invitaţiile organizatorilor l-au împins să participe. După ce, cu o săptămână înainte, ne împărtăşea cum l-a luminat o scriitoare poloneză  asupra principalului defect al românilor, acum ne transmite indirect că şi-ar dori nişte proiecte de dezvoltare personală în SUA. De fapt nu nouă ne transmite ci celor în pixul cărora stă semnarea unr astfel de invitaţii.

“Dar festivalul a continuat în aceeaşi notă, ba chiar într-un crescendo burlesc. Poeţii iranieni, irakieni, somalezi, ugandezi, venezueleni, costaricani etc., etc. s-au întrecut în a-l depăşi pe director în ieremiade împotriva opresorului universal, Statele Unite ale Americii. Cei mai tari au fost însă americanii înşişi. Ce era la gura lor! “America e un stat banditesc, e ticălosul lumii, criminalul lumii!”, striga doamna cu pricina, poetă reputată la ea acasă, într-un lung poem. Din celelalte alocuţiuni am aflat că aceeaşi ţară era un stat poliţienesc, condus de un guvern din umbră, în care oamenilor le era frică încontinuu, sunt urmăriţi şi persecutaţi zi de zi. […]. Eu m-am mărginit să citesc o poezie de dragoste şi am fost singurul care n-a semnat declaraţia comună împotriva imperialismului american.”.

Cărtărescu nu ne precizează dacă respectivul festival a avut loc înainte sau după 1989. Cred însă că dacă gestul lui de frondă, de a nu semna declaraţia împotriva imperialismului american, s-ar fi produs pe vremea comunismului românesc, am fi aflat-o de mult. Măcar cu ocazia polemicii cu Herta Muller. Cu certitudine prin acest articol altfel fad, apologetic şi mustind de o ipocrită modestie.

Săptămâna asta nu am scris, ca de obicei, comentarii la Mihăieş şi Cărtărescu. Pur şi simplu nu m-au inspirat. Pur şi simplu nu m-au enervat. Pur şi simplu au primit ce-au meritat: indiferenţă.

Închei prin a vă recomanda totuşi un articol din săptămâna care se încheie. Am pomenit de acest articol şi în editorialul de ieri, revin şi azi cu sugestia de a-l citi dacă aveţi timp.

Este articolul lui Cristian Ghinea publicat în Dilema Veche şi intitulat “Ce frumos rujează intelectualii porcul”. Titlul inspirat păleşte în faţa conţinutului extrem de instructiv.

Pe sâmbăta viitoare, la o nouă Revistă a Presei.

Contele de Saint GermainRevista presei de sambatabomba cu biogaz,cartarescu,Emil Boc,fanfaristii de serviciu ai puterii,Ion Creanga,mihaies,Plesu,Revista preseiREVISTA PRESEI DE SÂMBĂTĂ O săptămână calmă, fără editoriale explozive. Opoziţia pare adormită, puterea merge pe vârfuri să n-o trezească, suntem în decembrie revoluţionar şi orice scânteie poate detona mămăliga. Cred că s-a dat ucaz de la cotrocenie către oştile portocalii să nu sufle nimeni în jar, să se treacă pe...Blog politic si polemic