Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Domnul Pleşu, în ciuda taliei mari a sacoului, este un maestru al fofilării. Face ce face şi alunecă dibaci din clinciuri, strecurându-se neabraziv printre mâini, printre picioare, printre contradicţii. Chiar şi când muşcă, muşcă cu gingiile, lăsându-şi loc de interpretări favorabile la concluzii; cum că, adică, ar fi fost vorba de un sărut mai pătimaş şi nicidecum de colţi walpurgici.

Este, altfel zis, un diplomat al propriului pavilion. Care se reprezintă şi se comportă ca şi cum ar fi reîncarnarea Greciei Antice iar noi, cei din jur, grecii sau metecii săi (în funcţie de poziţionarea fată de “polisul” Traian Băsescu).

Când comunică, scopul principal al lui Andrei Pleşu este să se pună nu în slujba unor valori etice dragi austerei universalităţi (adevăr, dreptate, bine general) ci în slujba propriului hedonism, cald şi binefăcător la pohte.

Multă vreme a reuşit să-şi atingă acest scop. L-a exasperat chiar şi pe amicul Liiceanu cu dexteritatea de a-şi atrage simpatia acolo unde alţii încasează afurisiri morale.

De când însă cu Băsescu, i s-a cam înfundat. Tehnica mermelirii, una pe faţă, două pe dos, nu a mai dat rezultate.

Ne reproşează adeseori nouă, celor ce-l considerăm băsist, că ne înşelăm. Că, din prejudecăţi, din rea-credinţă, n-am vrea să-i observăm satelitara obiectivitate, criticile pe care domnia sa le aduce nu doar celorlalţi ci şi preşedintelui. Reţinem, haini, doar ce ne convine.

Postarea lui Andrei Pleşu de azi, de pe blog, ne oferă însă prilejul perfect să lămurim problema.

Domnia sa critică aici 3 persoane: Ponta, Băsescu, Antonescu. Un prim dezechilibru, numeric, dacă e să ne gândim la tabere şi la faptul că orice balanţă cântăreşte cu două talgere. Când însă vâslim prin şuvoiul argumentaţiei, acest dezechilibru se accentuează: în vreme ce Ponta e “premierul” iar Băsescu e “preşedintele”, Antonescu atentează de-a dreptul la rezerva de metafore depreciative a autorului. El este “campionul fentei nătînge, al vacuităţii pompoase”.

Conform logicii  domnului Pleşu (îngemănată cu mania persecuţiei), acest articol ar trebui să treacă drept unul neutru, echidistant politic, nepartizan, bine intenţionat. Doar că cititorii au învăţat deja tertipul şi nu mai confundă fardul gros al manipulării cu bujorii naturali din obraji.

Tehnica aceasta a fost brevetată de Adrian Păunescu şi folosită în referirile la Ceauşescu. Mai strecura pe ici, pe colo, câte o şopârlă la adresa “celui mai iubit fiu al poporului” pentru a-şi putea clama, ulterior, temeritatea şi patriotismul. Proporţional, însă, 99% linguşeli nu poate fi niciodată egal cu 1% frondă.

Este ceea ce se aplică şi în cazul lui Andrei Pleşu.

L-aş întreba totuşi pe autor: de ce alege să alunece mereu pe lângă esenţial, preferând convenabilul?

Esenţialul, legat de situaţia pe care o comentăm, este că am avut nenorocul să ne fie preşedinte un om ca Traian Băsescu. Odioasa lui lipsă de scrupule şi enorma lui forţă de pervertire ne-au adus aici. Restul sunt consecinţe.

Convenabilul, preferat de Andrei Pleşu, este că preşedintele ar fi un om la fel de bun sau de rău ca şi opozanţii săi, fără nimic excepţional malefic, şi prin urmare am avea de-a face cu fatalitatea numită “subvaloare socială generalizată”.

Soluţia la “esenţial” este tăierea cozii dintr-una, eliberarea de Traian Băsescu şi  exorcizarea posedaţilor.

Soluţia la “convenabil” este status quo-ul, oblojirea hemoroizilor lui Belzebut.

Dacă e curios să ştie unde-l va duce nelepădarea de Băsescu, domnul Pleşu ar trebui să ia aminte la traiectoria lui MRU, la curba sa balistică recentă. Sigur, la MRU totul a fost şi este accelarat de îndesarea lui pe ţeava tunului politicii înainte de a se coace, de a se întări, de a prinde crustă.

În cazul lui Andrei Pleşu evoluţia e mai lentă dar şi pornită mai de demult. Prin urmare este de aşteptat ca, fără o schimbare convingătoare de discurs (măcar de discurs!),  întâlnirea sa cu MRU în conul de umbră al precarităţii imagologice să devină iminentă şi de neevitat.

Contele de Saint GermainEditorialeadrian paunescu,andrei plesu,Antonescu,Belzebut,Ceausescu,Grecia Antica,hedonism,Liiceanu,Ponta,Traian BasescuDomnul Pleşu, în ciuda taliei mari a sacoului, este un maestru al fofilării. Face ce face şi alunecă dibaci din clinciuri, strecurându-se neabraziv printre mâini, printre picioare, printre contradicţii. Chiar şi când muşcă, muşcă cu gingiile, lăsându-şi loc de interpretări favorabile la concluzii; cum că, adică, ar fi fost...Blog politic si polemic