Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Nu sunt triumfalist, nu m-am bucurat indecent, nici măcar nu am mustăcit ironic spre a face în ciudă unora cu care m-am duelat, ca Don Quijote, într-o luptă inegală. Deși, în sinea mea, mi-am dorit foarte mult ca ticăloșii încolonați în spatele lui Traian Băsescu să-și primească dimpreună cu tartorul lor binemeritata baie de zmoală.

Citindu-l acum pe Mircea Cărtărescu deduc că domnia sa experimentează, evident, fără să-și fi dorit o clipă acest lucru, sentimentele care au săpat riduri adânci în sufletul și pe obrajii a milioane de români ce fuseseră atinși de pandemia Băsescu: revoltă, deznădejde, un acut junghi al nedreptății și al nemeritatului.

Doar că domnul Cărtărescu simte aceste lucruri de pe baricada opusă și, din nou, în contradicție cu satisfacția revanșei pe care o încearcă milioanele de cotizanți la democrație pe care nu se poate stăpâni a le jigni iar și iar, de pe iluzoriul său piedestal de deținător al adevărurilor majore.

„Ca națiune ne-am dat arama pe față…”, „democrație imatură”, „tirania majorității”, majoritatea care „gândește cu stomacul”, iată expresii ale neputinței de a se obiectiviza, forme barbare ale ciudei în pumn.

Drumul spre adevăr ar fi unul neted, cu toate marcajele necesare orientării, dacă subiectivismul nostru, preferințele și umorile fiecăruia, nu l-ar  accidenta cu teorii antirațiune și mine anti bun-simț.

Mircea Cărtărescu, în mod cu totul regretabil, intră și el în acest joc al fumigenelor, al plasării într-o pseudo-realitate, și încearcă să fixeze prin sentințe dinamica unei reglări de jos în sus.

Eu l-aș mustra spunându-i atât: în majoritatea tiranică există cel puțin o minoritate luminată care nu este corect să fie tratată cu dispreț. Pentru fiecare exponent al lumii lui Cărtărescu poate fi găsit măcar un egal în minoritatea luminată care vede lucrurile diferit de domnia sa. Lăsând la o parte propriile mele convingeri, de ce l-aș credita cu deținerea adevărului pe Mircea Cărtărescu și nu pe Nicolae Breban, pe MRU și nu pe Dinu C. Giurescu, pe Vladimir Tismăneanu și nu pe Paul Goma… și lista ar putea continua.

Oare e conștient domnul Cărtărescu de faptul că prin radicalitatea, prin sentențiozitatea mesajului său, își jignește egalii de talent și de IQ?

N-ar fi bine să lase loc măcar unei cuante de reflecție deschisă? O crăpătură infimă, sub ușă, pe unde să poată pătrunde, la o adică, raza justeții?

Se termină un an, un ciclu. Prilejul ideal de ajustări. Și dacă mâine va fi mai bun decât azi? De ce să ne blocăm, printr-un veto prematur, dreptul de a fi credibili fiind noi înșine?

Contele de Saint GermainEditorialeBasescu,Dinu C. Giurescu,Don Quijote,Mircea Cartarescu,MRU,Nicolae Breban,Paul Goma,Vladimir TismaneanuNu sunt triumfalist, nu m-am bucurat indecent, nici măcar nu am mustăcit ironic spre a face în ciudă unora cu care m-am duelat, ca Don Quijote, într-o luptă inegală. Deși, în sinea mea, mi-am dorit foarte mult ca ticăloșii încolonați în spatele lui Traian Băsescu să-și primească dimpreună cu...Blog politic si polemic