Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

A fost o manevră diversionistă a preşedintelui Băsescu. Credea el că prin această abatere de atenţie va putea ieşi onorabil din războiul cu gloanţe oarbe pe care l-a declanşat în campania electorală împotriva USL. A jucat ca de obicei, previzibil, la intimidare, şi a pierdut lamentabil, cu nasul în sacâzul ringului.

Văzându-se părăsit de aliaţii din vară, care s-au grăbit, imediat după aflarea rezultatelor, să-i felicite pe invingători (şi nicidecum să mai înghită gogoşi despre alegeri fraudate, incălcări de constituţie, tendinţe de rusificare) s-a concentrat pe un singur gând: cum să-şi sclivisească obrajii de unde i-a căzut tencuiala astfel încât să-şi mascheze ruina.

I-a cerut domnului Ghitenstein un ultim favor, la despărţire: să-i determine pe liderii USL să accepte o întâlnire informală şi confidenţială cu el, la palatul Cotroceni.

Ponta nu-l putea refuza pe Gitenstein. De ce? Voi deschide o paranteză ca să explic.

Am auzit multe voci, din tabăra in care însumi lupt cu modesta mea armă – comentariile politice de pe acest blog, cerând vehement liderilor USL determinare şi intransigenţă în acţiuni. Pe măsura dorinţelor exprimate de electorat şi a dimensiunii copleşitoare a victoriei în alegeri. Sigur, lucrul acesta ar fi fost şi încă ar fi de dorit. Soarta însă face să nu fim singuri pe lume. Iar asta are avantaje şi dezavantaje. Printre dezavantaje se numără faptul că 70% mandate în parlamentul României reprezintă o voinţă copleşitoare şi un ordin dat clasei politice doar pe plan intern. Vecinii noştri, din UE sau de peste ocean, nu sunt constrânşi de această majoritate la nimic altceva decât  să recunoască rezultatele votului şi să accepte, că le place ori nu, efectele imediate ale acestuia, adică instalarea noii puteri. Dacă însă ceva îi îngrijorează, întemeiat sau doar din motive subiective, la această nouă putere, au tot dreptul să-şi apere interesele făcând presiuni asupra ei, cu toate armele de care dispun, în sensul pe care-l consideră dezirabil.

Eu sunt convins că şi la referendum, când Victor Ponta a acceptat poruncile lui Barosso, ca şi acum, când Gitenstein i-a cerut întâlnirea cu Băsescu, nu prea avea de ales. Ce sa-i spună adică, zilele trecute, lui Gitenstein: puţin îmi pasă de ameninţările tale?! Şi ce dacă veţi cere FMI să ne sisteze împrumuturile? Şi ce dacă veţi cere agenţiilor de rating de ţară Moody’s, Standard&Poor’s, Fitch (toate având sediile centrale pe Wall-Street!!!) să ne retrogradeze? Şi ce dacă nicio bancă serioasă (Banca Central Europeană, altele) nu ne va mai împrumuta în condiţii rezonabile, lăsându-ne la mâna băncilor medii şi mici cu dobânzile lor devastatoare? Puţin îmi pasă! Poporul mi-a cerut “Jos Băsescu”, eu asta voi executa cu prioritate!

Politica responsabilă nu se poate face astfel. Deoarece, peste 6 luni (cam atât are nevoie SUA ca să ne bage in insolvenţă, dacă-şi propune) când îţi vei fi adus ţara la faliment gândind ca-n basme şi sfidându-i pe cei mai puternici decât tine, tot suportul popular va dispărea iar terenul va fi tocmai pregătit pentru întoarcerea triumfală a lui Băsescu – salvatorul naţiunii de la dezastru.

Închid paranteza şi revin. Ponta nu-i putea deci refuza lui Gitenstein acest compromis, de a accepta o discuţie cu fiara rănită chiar în bârlogul acesteia. Prin urmare a zis “da”. Apoi l-a convins şi pe Crin Antonescu să-l însoţească (lucru pe care Gitenstein nu i l-a cerut dar nici nu i l-a interzis). De ce a acceptat Crin? Tocmai ca să evite speculaţii de dezbinare la vârful USL. Ar fi fost o mană cerească pentru Băsescu să se ducă doar Ponta la întâlnire şi apoi să “scape” pe surse această informaţie, dimpreună cu cine ştie ce minciuni sfruntate despre o eventuală trădare a pesedeului.

E posibil ca Ponta să fi semnat la sfârşit aşa – zisul Pact de coabitare cu Băsescu. O înşiruire de truisme, fără nicio constrângere la adresa USL (după cum a declarat Antonescu). Atunci, la ce bună această hârtie? Cum am spus şi la început, doar pentru a-i da lui Băsescu pretextul scenei de pomină de la Bruxelles, cu foile îndesate în palma lui Schulz. Iar lui Ponta certitudinea desemnării luni ca premier.

După părerea mea Traian Băsescu s-a pretat la această ultimă şi jenantă circărie cu foile (care-l retrogradează de la sacâz la rumeguş) nu pentru ochii românilor ci pentru privirile “colegilor” săi de la Bruxelles. Să vadă adică aceştia că el nu este învins, că încă deţine muniţie, că postura de figurant pe care i-au atribuit-o cu grăbire e doar un efect de scenă. Starul a rămas, în continuare, el.

Manevra nu i-a reuşit însă cum şi-ar fi dorit. Este suficient să-i privim chipul mortificat arătând acele hârtii unor demnitari europeni care cu greu işi ascund lipsa de interes.

Dar imaginea antologică este, după gustul meu, cea de la poza de grup: Traian Băsescu înnegurat, trăgând cu coada ochiului spre Martin Schulz, pândind cu înfrigurare momentul în care să-l abordeze pentru a-i înmâna hârtiile şi a-i explica ce e cu ele. Pentru că, e clar, ce era acolo necesita explicaţii suplimentare.

Nu doar o pagină cu câteva idei şi cu două semnături a fost plimbată în văzul tuturor. Flerul îmi spune că şi niscaiva delaţiuni au fost adăugate, pentru ritm, culoare si posteritate.

Vom afla şi ne vom minuna!

Contele de Saint GermainEditorialeBanca Central Europeana,Barosso,Basescu,Crin Antonescu,Fitch,Ghitenstein,Moody’s,Ponta,Standard&Poor’s,USL,Wall StreetA fost o manevră diversionistă a preşedintelui Băsescu. Credea el că prin această abatere de atenţie va putea ieşi onorabil din războiul cu gloanţe oarbe pe care l-a declanşat în campania electorală împotriva USL. A jucat ca de obicei, previzibil, la intimidare, şi a pierdut lamentabil, cu nasul în...Blog politic si polemic