Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

A fost o manevră diversionistă a președintelui Băsescu. Credea el că prin această abatere de atenție va putea ieși onorabil din războiul cu gloanțe oarbe pe care l-a declanșat în campania electorală împotriva USL. A jucat ca de obicei, previzibil, la intimidare, și a pierdut lamentabil, cu nasul în sacâzul ringului.

Văzându-se părăsit de aliații din vară, care s-au grăbit, imediat după aflarea rezultatelor, să-i felicite pe invingători (și nicidecum să mai înghită gogoși despre alegeri fraudate, incălcări de constituție, tendințe de rusificare) s-a concentrat pe un singur gând: cum să-și sclivisească obrajii de unde i-a căzut tencuiala astfel încât să-și mascheze ruina.

I-a cerut domnului Ghitenstein un ultim favor, la despărțire: să-i determine pe liderii USL să accepte o întâlnire informală și confidențială cu el, la palatul Cotroceni.

Ponta nu-l putea refuza pe Gitenstein. De ce? Voi deschide o paranteză ca să explic.

Am auzit multe voci, din tabăra in care însumi lupt cu modesta mea armă – comentariile politice de pe acest blog, cerând vehement liderilor USL determinare și intransigență în acțiuni. Pe măsura dorințelor exprimate de electorat și a dimensiunii copleșitoare a victoriei în alegeri. Sigur, lucrul acesta ar fi fost și încă ar fi de dorit. Soarta însă face să nu fim singuri pe lume. Iar asta are avantaje și dezavantaje. Printre dezavantaje se numără faptul că 70% mandate în parlamentul României reprezintă o voință copleșitoare și un ordin dat clasei politice doar pe plan intern. Vecinii noștri, din UE sau de peste ocean, nu sunt constrânși de această majoritate la nimic altceva decât  să recunoască rezultatele votului și să accepte, că le place ori nu, efectele imediate ale acestuia, adică instalarea noii puteri. Dacă însă ceva îi îngrijorează, întemeiat sau doar din motive subiective, la această nouă putere, au tot dreptul să-și apere interesele făcând presiuni asupra ei, cu toate armele de care dispun, în sensul pe care-l consideră dezirabil.

Eu sunt convins că și la referendum, când Victor Ponta a acceptat poruncile lui Barosso, ca și acum, când Gitenstein i-a cerut întâlnirea cu Băsescu, nu prea avea de ales. Ce sa-i spună adică, zilele trecute, lui Gitenstein: puțin îmi pasă de amenințările tale?! Și ce dacă veți cere FMI să ne sisteze împrumuturile? Și ce dacă veți cere agențiilor de rating de țară Moody”™s, Standard&Poor”™s, Fitch (toate având sediile centrale pe Wall-Street!!!) să ne retrogradeze? Și ce dacă nicio bancă serioasă (Banca Central Europeană, altele) nu ne va mai împrumuta în condiții rezonabile, lăsându-ne la mâna băncilor medii și mici cu dobânzile lor devastatoare? Puțin îmi pasă! Poporul mi-a cerut “Jos Băsescu”, eu asta voi executa cu prioritate!

Politica responsabilă nu se poate face astfel. Deoarece, peste 6 luni (cam atât are nevoie SUA ca să ne bage in insolvență, dacă-și propune) când îți vei fi adus țara la faliment gândind ca-n basme și sfidându-i pe cei mai puternici decât tine, tot suportul popular va dispărea iar terenul va fi tocmai pregătit pentru întoarcerea triumfală a lui Băsescu – salvatorul națiunii de la dezastru.

Închid paranteza și revin. Ponta nu-i putea deci refuza lui Gitenstein acest compromis, de a accepta o discuție cu fiara rănită chiar în bârlogul acesteia. Prin urmare a zis “da”. Apoi l-a convins și pe Crin Antonescu să-l însoțească (lucru pe care Gitenstein nu i l-a cerut dar nici nu i l-a interzis). De ce a acceptat Crin? Tocmai ca să evite speculații de dezbinare la vârful USL. Ar fi fost o mană cerească pentru Băsescu să se ducă doar Ponta la întâlnire și apoi să “scape” pe surse această informație, dimpreună cu cine știe ce minciuni sfruntate despre o eventuală trădare a pesedeului.

E posibil ca Ponta să fi semnat la sfârșit așa – zisul Pact de coabitare cu Băsescu. O înșiruire de truisme, fără nicio constrângere la adresa USL (după cum a declarat Antonescu). Atunci, la ce bună această hârtie? Cum am spus și la început, doar pentru a-i da lui Băsescu pretextul scenei de pomină de la Bruxelles, cu foile îndesate în palma lui Schulz. Iar lui Ponta certitudinea desemnării luni ca premier.

După părerea mea Traian Băsescu s-a pretat la această ultimă și jenantă circărie cu foile (care-l retrogradează de la sacâz la rumeguș) nu pentru ochii românilor ci pentru privirile “colegilor” săi de la Bruxelles. Să vadă adică aceștia că el nu este învins, că încă deține muniție, că postura de figurant pe care i-au atribuit-o cu grăbire e doar un efect de scenă. Starul a rămas, în continuare, el.

Manevra nu i-a reușit însă cum și-ar fi dorit. Este suficient să-i privim chipul mortificat arătând acele hârtii unor demnitari europeni care cu greu iși ascund lipsa de interes.

Dar imaginea antologică este, după gustul meu, cea de la poza de grup: Traian Băsescu înnegurat, trăgând cu coada ochiului spre Martin Schulz, pândind cu înfrigurare momentul în care să-l abordeze pentru a-i înmâna hârtiile și a-i explica ce e cu ele. Pentru că, e clar, ce era acolo necesita explicații suplimentare.

Nu doar o pagină cu câteva idei și cu două semnături a fost plimbată în văzul tuturor. Flerul îmi spune că și niscaiva delațiuni au fost adăugate, pentru ritm, culoare si posteritate.

Vom afla și ne vom minuna!

Contele de Saint GermainEditorialeBanca Central Europeana,Barosso,Basescu,Crin Antonescu,Fitch,Ghitenstein,Moody’s,Ponta,Standard&Poor’s,USL,Wall StreetA fost o manevră diversionistă a președintelui Băsescu. Credea el că prin această abatere de atenție va putea ieși onorabil din războiul cu gloanțe oarbe pe care l-a declanșat în campania electorală împotriva USL. A jucat ca de obicei, previzibil, la intimidare, și a pierdut lamentabil, cu nasul în...Blog politic si polemic