Pe mana cui, in grija cui, e tara?

  Adrian Păunescu a rostit această întrebare la începutul anilor 70. La capătul unei exasperări anulând „prudențe și odăjdii”, în inima unui regim dominat de frig și întuneric, a răbufnit: „În lunga și ploioasa noapte, deci, prin care și tu țara noastră treci, În noaptea marilor fărădelegi, în noaptea secolului douăzeci, Când nu Bălcescu se născu, ci noi, când nu Viteazu se născu, ci noi, Când ne trezirăm în lumină, goi, că de durere ni se umflă nara, Aflarăm că se poate întreba, de-a lungul ori de-a latul cineva: Pe mana cui, in grija cui, e tara?”   (more…)
continuare...

Gabriel Liiceanu – o fudulie a promiscuitatii morale

  Cred că una dintre cele mai antipatizate persoane publice din România de după decembrie ’89 este, astăzi, Gabriel Liiceanu. Eu îl văd pe podium la acest capitol, devansat cu certitudine de Traian Băsescu dar, la mare luptă pentru locul doi, cu Monica Macovei.   Poate părea un pic paradoxal: ce să caute un intelectual printre generatorii de resentimente de top într-un popor îndeobşte prietenos şi îngăduitor cu înţelepţii săi? Hai, când e vorba de politicienii care i-au făcut viaţa amară şi ţara de ocară, mai treacă meargă. Dar un intelectual? Ciudat. Explicaţia vine dintr-o particularitate a românilor pe care unii o critică, alţii o laudă: ei sunt extrem de toleranţi cu greşelile aproapelui dar se enervează şi devin aprigi la mânie când cineva îi ia de proşti şi face pe deşteptul încercând să-i ducă cu vorba. Au şi ei bâzdâcul ăsta. Atâta vreme cât scria cărţi neutre şi poza…
continuare...

Cel mai recent catren al lui Adrian Păunescu?

  Cel mai recent catren al lui Adrian Păunescu?   Azi noapte l-am visat pe Adrian Păunescu. Era tânăr și înlăcrimat. „Ieri am scris 4 versuri și vreau să ți le încredințez. Sunt primele de când am plecat!”.   Când vorbele lui încă îmi mai răsunau în creier Am sărit din somn și le-am notat. Apoi, sperând că Adrian ar mai putea fi acolo M-am întors grăbit în pat.   „AM LUAT HÂRTIA DE 1 LEU ȘI AM BĂGAT-O REPEDE ÎN SERTAR SĂ SE TRANSFORME ACOLO ÎN AUR, ÎNTR-O MONEDĂ DE 1 DOLAR”.  
continuare...

Andrei Pleşu şi hemoroizii lui Belzebut

Domnul Pleşu, în ciuda taliei mari a sacoului, este un maestru al fofilării. Face ce face şi alunecă dibaci din clinciuri, strecurându-se neabraziv printre mâini, printre picioare, printre contradicţii. Chiar şi când muşcă, muşcă cu gingiile, lăsându-şi loc de interpretări favorabile la concluzii; cum că, adică, ar fi fost vorba de un sărut mai pătimaş şi nicidecum de colţi walpurgici. (more…)
continuare...

Despre sinceritate

Viaţa noastră este permanent supusă unei duble judecăţi: a societăţii şi a propriei conştiinţ se întâmplă prea des să pledăm la fel în faţa celor două instanţe. Sinceritatea maximă o atingem la interogatoriile eului. Şi asta pentru că ne este mult mai greu să ne minţim convingător pe noi înşine decât pe alţii. (more…)
continuare...

IN MEMORIAM – Adrian Paunescu

Vulnerabilitatea ca drog După revoluţie, AP s-a trezit bombardat cu note de plată morală pentru excesele poetului considerat de curte. Într-un celebru pamflet, Gabriel Liiceanu îl includea pe lista principalilor destinatari ai "Apelului către lichele". Vulnerabil la lapidări precum anterior la osanale, AP a căzut. Repetat. Niciodată însă în genunchi.   Ridicările i-au fost lente şi incomplete. Povara recursului la trecut, activată de inamicii săi ori de câte ori încerca să cucereasca prezentul, părea implacabilă ca o fatalitate. Până când poetul a aflat că s-ar putea să moară curând. A scris, deprimat, un articol de om învins. Pe forumul acelui articol am postat un comentariu intitulat “Cotidianul ca muză” (vezi articolul pe blog) pe care îl încheiam astfel: “Rareori în viaţă ţi se oferă a doua şansă.  Lupta cu prima dictatură se pare că ai pierdut-o. Reabilitează-te, nemureşte-te, căştigând-o pe aceasta, cu a doua dictatură.” Nu ştiu dacă mesajul meu…
continuare...