Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Domnul Pleșu, în ciuda taliei mari a sacoului, este un maestru al fofilării. Face ce face și alunecă dibaci din clinciuri, strecurându-se neabraziv printre mâini, printre picioare, printre contradicții. Chiar și când mușcă, mușcă cu gingiile, lăsându-și loc de interpretări favorabile la concluzii; cum că, adică, ar fi fost vorba de un sărut mai pătimaș și nicidecum de colți walpurgici.

Este, altfel zis, un diplomat al propriului pavilion. Care se reprezintă și se comportă ca și cum ar fi reîncarnarea Greciei Antice iar noi, cei din jur, grecii sau metecii săi (în funcție de poziționarea fată de „polisul” Traian Băsescu).

Când comunică, scopul principal al lui Andrei Pleșu este să se pună nu în slujba unor valori etice dragi austerei universalități (adevăr, dreptate, bine general) ci în slujba propriului hedonism, cald și binefăcător la pohte.

Multă vreme a reușit să-și atingă acest scop. L-a exasperat chiar și pe amicul Liiceanu cu dexteritatea de a-și atrage simpatia acolo unde alții încasează afurisiri morale.

De când însă cu Băsescu, i s-a cam înfundat. Tehnica mermelirii, una pe față, două pe dos, nu a mai dat rezultate.

Ne reproșează adeseori nouă, celor ce-l considerăm băsist, că ne înșelăm. Că, din prejudecăți, din rea-credință, n-am vrea să-i observăm satelitara obiectivitate, criticile pe care domnia sa le aduce nu doar celorlalți ci și președintelui. Reținem, haini, doar ce ne convine.

Postarea lui Andrei Pleșu de azi, de pe blog, ne oferă însă prilejul perfect să lămurim problema.

Domnia sa critică aici 3 persoane: Ponta, Băsescu, Antonescu. Un prim dezechilibru, numeric, dacă e să ne gândim la tabere și la faptul că orice balanță cântărește cu două talgere. Când însă vâslim prin șuvoiul argumentației, acest dezechilibru se accentuează: în vreme ce Ponta e „premierul” iar Băsescu e „președintele”, Antonescu atentează de-a dreptul la rezerva de metafore depreciative a autorului. El este „campionul fentei nătînge, al vacuității pompoase”.

Conform logicii  domnului Pleșu (îngemănată cu mania persecuției), acest articol ar trebui să treacă drept unul neutru, echidistant politic, nepartizan, bine intenționat. Doar că cititorii au învățat deja tertipul și nu mai confundă fardul gros al manipulării cu bujorii naturali din obraji.

Tehnica aceasta a fost brevetată de Adrian Păunescu și folosită în referirile la Ceaușescu. Mai strecura pe ici, pe colo, câte o șopârlă la adresa „celui mai iubit fiu al poporului” pentru a-și putea clama, ulterior, temeritatea și patriotismul. Proporțional, însă, 99% lingușeli nu poate fi niciodată egal cu 1% frondă.

Este ceea ce se aplică și în cazul lui Andrei Pleșu.

L-aș întreba totuși pe autor: de ce alege să alunece mereu pe lângă esențial, preferând convenabilul?

Esențialul, legat de situația pe care o comentăm, este că am avut nenorocul să ne fie președinte un om ca Traian Băsescu. Odioasa lui lipsă de scrupule și enorma lui forță de pervertire ne-au adus aici. Restul sunt consecințe.

Convenabilul, preferat de Andrei Pleșu, este că președintele ar fi un om la fel de bun sau de rău ca și opozanții săi, fără nimic excepțional malefic, și prin urmare am avea de-a face cu fatalitatea numită „subvaloare socială generalizată”.

Soluția la „esențial” este tăierea cozii dintr-una, eliberarea de Traian Băsescu și  exorcizarea posedaților.

Soluția la „convenabil” este status quo-ul, oblojirea hemoroizilor lui Belzebut.

Dacă e curios să știe unde-l va duce nelepădarea de Băsescu, domnul Pleșu ar trebui să ia aminte la traiectoria lui MRU, la curba sa balistică recentă. Sigur, la MRU totul a fost și este accelarat de îndesarea lui pe țeava tunului politicii înainte de a se coace, de a se întări, de a prinde crustă.

În cazul lui Andrei Pleșu evoluția e mai lentă dar și pornită mai de demult. Prin urmare este de așteptat ca, fără o schimbare convingătoare de discurs (măcar de discurs!),  întâlnirea sa cu MRU în conul de umbră al precarității imagologice să devină iminentă și de neevitat.

Contele de Saint GermainEditorialeadrian paunescu,andrei plesu,Antonescu,Belzebut,Ceausescu,Grecia Antica,hedonism,Liiceanu,Ponta,Traian BasescuDomnul Pleșu, în ciuda taliei mari a sacoului, este un maestru al fofilării. Face ce face și alunecă dibaci din clinciuri, strecurându-se neabraziv printre mâini, printre picioare, printre contradicții. Chiar și când mușcă, mușcă cu gingiile, lăsându-și loc de interpretări favorabile la concluzii; cum că, adică, ar fi fost...Blog politic si polemic