Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 1]


(Acest comentariu a fost postat la editorialul lui Dinu Patriciu din Adevarul, intitulat “Turma si iertarea”, editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.adevarul.ro/dinu_patriciu_-_opinii/Turma_si_iertarea_7_429027097.html)

Atacul lui Dinu Patriciu la Gabriel Liiceanu nu m-a bucurat. Mai mult, mă invită la o replică.

Nu sunt nici pe departe un fan al lui Gabriel Liiceanu cel de azi, cel înregimentat de partea comodă a relaţiei cu puterea;  există multe comentarii pe blogul meu care confirmă  asta. Nu pot fi însă nici un tăcut observator  al lui Dinu Patriciu care, după atâtea ondulate eschive în cazul unor  lupte adevărate,  s-a hotărât să ne arate prin acest ultim editorial musculatura sa culturisto – retorică de inspiraţie păşunistă,  într-o răfuială derizorie cu o bulă de săpun care-i intra-n ochii.

Cred că banii l-au transformat pe domnul Patriciu într-un străin printre oameni.

Înţeleg, trebuie să fie o mare dramă personală  să te trezeşti de-odată într-atât de bogat  încât să nu mai ai ce-ţi dori în logica normală a valorilor. Unii s-au sinucis din cauza asta, alţii au devenit mistici, alţii filantropi.

Mi-e greu însă să înţeleg că un asemenea spleen existenţial te poate impinge să cobori din jilţul respectabilităţii doar pentru a arăta cât de relaxat te poţi manifesta şi-n periferia acesteia.

Aşa cum am protestat, cu slabele mele forţe, împotriva atacului imund pe care Mircea Mihăieş l-a lansat asupra doamnei Zoe Petre, tot aşa mă prezint cu un simbolic furtun de pompieri şi cu apa chioară a textelor mele pentru a încerca să curăţ locul după rateul pamfletar al domnului Patriciu în care Gabriel Liiceanu este asociat, nici mai mult nici mai puţin, unei balegi moi.

Nu voi fi însă ipocrit să nu recunosc că mojicia domnului Patriciu îmi provoacă şi o secretă satisfacţie. Această satisfacţie este legată de … dilema (iată răzbunarea cuvintelor neîndeajuns răsplătite)  în care este brusc plasat dragul şi serenul nostru Andrei Pleşu, prins între prietenia sa de-o viaţă cu Gabriel Liiceanu şi subordonarea sa vremelnică, într-o relaţie de mecenat (Dilema Veche), cu Dinu Patriciu.

Ce va face în acest caz specific domnul Pleşu? Domnia sa care, îndeobşte, alege să se decupleze de vulgaritatea realităţii nemijlocite şi individualizate pentru a-şi oferi  perspectiva necesară  generalizărilor sale categoriale?

Îşi va acorda o derogare pentru a sari să apere  cavalereşte prietenia, ca pe o valoare  ce merită devoţiune şi sacrificii, sau va fi consecvent imaginii pe care şi-a marmorat-o în ultimii ani de non-combat social, aceea de “personalitate spirituală perfect închegată,  în care realităţile externe nu mai pot schimba formula de echilibru”?

Vom vedea dacă se confirmă sau nu că “teoria cataclismului în viaţa spirituală este valabilă doar până la o anumită vârstă”,  vârstă care, în cazul lui Andrei Pleşu, ar fi trebuit să fie  de mult depăşită.

Interesant de urmărit este, de asemenea, dacă domnul Liiceanu va da sau nu o replica domnului Patriciu.

Iată-ne în plin triunghi conjugal. Pasionant.

Nu ne rămâne decât să aşteptăm, să constatăm şi, între timp, ca să nu ne plictisim până atunci, să reflectăm la următorul aforism al lui Pitagora: “Intr-un triunghi conjugal, ipotenuza este iubita la patrat”.

Contele de Saint GermainPolemiceRevista presei de sambataAdevarul,andrei plesu,Dinu Patriciu,Gabriel Liiceanu,Mircea Mihaies,triunghi conjugal(Acest comentariu a fost postat la editorialul lui Dinu Patriciu din Adevarul, intitulat 'Turma si iertarea', editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.adevarul.ro/dinu_patriciu_-_opinii/Turma_si_iertarea_7_429027097.html) Atacul lui Dinu Patriciu la Gabriel Liiceanu nu m-a bucurat. Mai mult, mă invită la o replică. Nu sunt nici pe departe un fan al lui Gabriel...Blog politic si polemic