Osmoza scriitorului adevărat cu cititorii săi
(Comentariu postat la editorialul din EVZ al lui Mircea Cartarescu, intitulat “Taxa pentru prostie”, editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-taxa-pentru-prostie-921626.html)
Toţi marii scriitori, aceia cu izvorul şi cursul cuvintelor brăzdându-le viaţa ca nişte chei de munte şi trecând mai departe de ea, au fost şi vor fi incurabil avizi de a afla părerile cititorilor despre ceea ce scriu. Afirmaţia, sprijinită pe confesiunile unor eterni cum ar fi Goethe, Balzac, Tolstoi, Faulkner, confirmă o chimie a marilor spirite de a se abandona dependenţei de receptorii ideilor lor, de a se hrăni spiritual, printr-un soi de osmoză energizantă, cu reacţiile acestora.
Balzac, de pildă, trăgea cu urechea, ascuns după draperiile saloanelor aristocratice, la bârfele invitaţilor despre romanele sale. Atât de mult contau aceste păreri pentru el.
Astăzi scriitorii noştri beneficiază, prin intermediul internetului, fără vreun efort deosebit, de un acces mai mult decât generos la opiniile cititorilor lor. Ce fac mulţi dintre ei cu acest adevărat tezaur, cu aceste opinii pentru care Tolstoi şi-ar fi donat moşiile? Le ironizează arogant, cu ciocoiască suficienţă, ori le şutează cu şpiţul bocancilor lor de călcat în gropi direct spre pubela de deşeuri toxice şi periculoase.
O fi ipocrizie, o fi impostură profesională, o fi autism ?
Mircea Cărtărescu se plânge că “postacii care infestează toate forumurile şi nu lasă nimic nemurdărit nu sunt sensibili la argumente”.
Andrei Pleşu, în Dilema Veche, are şi el generalizări autovictimizante pe această temă. Tu, postacul, îl condamni pe el, scriitorul “la un statut din care nu mai are nici o ieşire. Orice face, orice spune, orice invocă, în apărarea sa, lasă ura neatinsă. Sau o amplifică. I se refuză tot, pînă şi căinţa (dacă a greşit), pînă şi iertarea”.
Aceşti domni, cu vizibilitate şi influenţă considerabile, par a fi uitat că negarea afirmaţiei “toţi sunt negri” este afirmaţia “există cel puţin unul care nu este negru”. Se expun astfel invalidării generalizărilor lor reducţioniste prin simpla prezentare a unui contraexemplu. Le convine o astfel de postură care le relativizează autoritatea sau nu-i interesează?
Pentru ambele generalizări citate mai sus mă ofer drept contraexemplu. Sunt postac, i-am criticat adeseori pe domnii Cărtărescu şi Pleşu însă:
a) comentariile mele au fost bazate pe argumente şi au dovedit receptivitate la argumente, în mai multe rânduri această receptivitate materializându-se în consistente fragmente pozitive la adresa celor doi;
b) pe domnul Pleşu l-am absolvit în mod repetat de suspectabile vinovăţii (atât cât a depins de mine şi exact pe baza a ceea ce a făcut, a spus ori a invocat în apărarea sa), lucru pe care nu l-am putut face, încă, cu domnii Liiceanu, Patapievici şi chiar Cărtărescu, cărora dostoievschiana smerenie nu le spune, deocamdată, nimic.
Cei ce nu mă cred pe cuvânt pentru afirmaţiile de la a) şi b) au la dispoziţie blogul meu unde pot găsi toate comentariile vizându-i pe cei numiţi.
În încheiere îi ofer domnului Cărtărescu o sugestie pentru ca, pe viitor, argumentele sale să sensibilizeze mai mult:
“Cred în instituţii, dar….”, “Nu cer dizolvarea parlamentului, dar…” sunt formulări inducând mai degrabă negaţia decât afirmaţia. Dacă aţi fi vrut cu adevărat să convingeţi, ar fi trebuit să începeţi cam aşa: “Cred în instituţii deoarece…”, “Nu cer dizolvarea parlamentului deoarece…”. După fixarea, astfel, a dominantelor, puteau să urmeze şi subordonatele dubitative care, la dumneavoastră, sunt regente.
Veţi lua acest sfat drept o dovadă că nu sunt sensibil la argumentele prezentate?
https://www.conteledesaintgermain.ro/osmoza-scriitorului-adevarat-cu-cititorii-sai/18-02-2011PolemiceDilema Veche,Mircea Cartarescu,Plesu,Senatul EVZ,taxa pentru prostie,Ura si sah-mat(Comentariu postat la editorialul din EVZ al lui Mircea Cartarescu, intitulat 'Taxa pentru prostie', editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-taxa-pentru-prostie-921626.html) Toţi marii scriitori, aceia cu izvorul şi cursul cuvintelor brăzdându-le viaţa ca nişte chei de munte şi trecând mai departe de ea, au fost şi vor fi...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain
Comentarii prin Facebook:
I-am scris si direct pe site http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-taxa-pentru-prostie-921626.html. Sunt curios daca raspunde ceva. Inca o data, sunt si eu oripilat de cei de pe site. Dar in numele turmei, refuza dialogul si cu cei care merita. Dar sa vedem. Oricum, tipul e mult mai msito decat Patapievici patibularul Oralul. Si imi place introspectia amuzata – imi pasa de oamanii simpli, dar nu sunt de stinga! Normal amice, nu esti de stinga, esti doar normal. E normal sa iti pese de semenii tai. Chiar daca ai complexe de superioritate fata de ei, daca chiar esti sef, iti pasa ei sunt haita ta si echipa ta. Si tatal e uneori exasperat de plozi, dar nu ii tine in frig. Aici apare marea cangrena a cactualei puteri. Marele presedinte se dezice de marea masa, el e presedintele propriului sau grup. “Statul nu e responsabil …” este inceputul unui drum care continua cu “Striviti viermii” – Leana despre Timisoara si se termina in fata unui zid, la Targoviste.
Ai pus cam tarziu postarea asta la care te referi la articolul lui Cartarescu. Deja articolul fusese scos din editia on-line si nu stiu cine mai cauta in arhive si cine-ti va mai raspunde…
Uau! Mendebilul loveste din nou, ca sa-i parafrazam creatia! Oamenii politici nu sunt frumosi interior si nici nu trebuie sa fie. Politistul e dur si naspa fiindca sta intre hoti si criminali, gunoierul pute fiindca sta in gunoi. Un om politic bun e dur si parsiv – iar eroul dvs Basescu e un caz beton, doar ca isi folosete talentele instaurnd o democratie originala care are de aface cu jamahiria araba Libiana si nu cu UE. De aia l-ati ales, adulat si sustinut, ca e barbat dom’le! Altfel o alegeati presedinta pe Ana Blandiana. Frumusetea interioara e pe la calugari, artisti, mame Tereza, printese Diana, prea putin la oamenii politici obisnuiti. Depresia cioraniana nu ma impresioneaza, daca vrei logica o sa afli usor cine e cel mai bun politician. Daca ii studiezi cu nervu’ artistic, s-ar putea sa ajungi la picturile lui Hitler. Si politicienii sunt niste animale cinice – Winstin Churchil a invatat strategie aeronavala dupa ce a trimis la moarte australienii la Galipoli, dar dupa aia l-a capacit pe fuhrer. Sunt ca niste muierusti iestrice care se pun pe urlat cind le ocupa cineva locul de parcare sau le-a certat sefu’ la birou. Oamenii cu viziuni sunt ciudati si egocentrici. Nu au cum sa fie frumosi, poate doar magnetici. Ne pierdem in estetism , omitand esentialul. Am scris si eu pe Dilema, dar mi s-a luat cand maestrul scria de iluziile unei dudui originale si de micul colt bizatin, cand la televizor ne explicau ca a murit femeia sfisiata de caini pentru fier vechi. Dar ajunge cum bestelirea ‘telectualilor, usor, usor istoria trece pe linga ei. Se pare ca sarcina de a comenat chestiile grele ale tarii revine Contelui de Saint Germain, lui Hendrix, lui Garfield Motanu’ si Piticului Prono (sunt rau, mai sunt si ceva baieti buni prin presa). In rest, astept cu nerabdare pe sexi braileanca, am gasit in cyberspatiu doar pe Olga Khan, dar e cam dereglata hormonal saraca …
N-am inteles prea bine fraza aia cu “eroul dumneavoastra Basescu”. Mie mi te adresai? 😉
Fiind amândoi aristocraţi putem lăsa protocolul deoparte …mai ales că ne cunoaştem de ceva vreme , să fie vreo câteva ore …O viaţă de om , ar spune optimistul . Nu ştiu să avem cunoştinţe comune în blogosferă , eventual pe Dl.Goe pe care-l văd scriind la Dilema .
Sunt de acord cu ideea finală . Ţin minte , totuşi , că A. Pleşu a comentat scrisoarea unei eleve …dar , mă rog , nu-i acelaşi lucru cu un dialog cât de cât online cu comentatorii săi . O chestie secundară dar care mă irită la Dilema este şi accesul greu la forum .
O să mai trec pe la castelul tău , conte de saint germain , am fost tratat pe măsura rangului meu …Am totuşi o strângere de inimă pe care nu mi-o pot reprima iar cum sinceritatea este una ( poate singura , nu ştiu precis …) dintre calităţile mele trebuie să întreb : plecând de la premisa că eşti absolut imparţial în comentarii , în judecăţi şi evaluări , de ce mi se pare mie blogrollul tău atât de dezechilibrat politic ?! Badea , Tudor , Ciutacu …hmm !
Speram să nu te legi de tutuială. M-ai taxat, fin, e drept, dar prompt şi cu chitanţă.
Eu, care sunt o persoană dezagreabil de protocolară în viaţa de toate zilele, abia de mă resemnasem, la un colţ, să mă supun stilului casual al blogurilor si forumurilor şi iată-mă, brusc, sancţionat.
Văd însă că ai depăşit ofensa, aşa că o să mă ţin şi eu tare să nu fac o recădere.
Cu dl. Goe, “cunoştinţa noastră comună”, m-am intersectat, epistolar, o singură data, sub un articol al lui Pleşu. Dacă mi-aduc bine aminte ne-am cam contrat, fapt care ne-a ajutat să facem din dispariţia noastră unul din orizontul celuilalt un moment de bucurie. Reţin că, în ciuda antagonismelor de conjunctură, i-am apreciat stilul şi o anume plasare blazată deasupra zonelor fierbinţi ale câmpului de bătaie.
Cât despre preferinţe şi imparţialitate, vreau s-o lămurim pe drumul cel mai scurt: opţiunile mele politice, bazate strict pe raportări la un anume, poate imperfect, sistem de valori şi nicidecum la interese personale, sunt ferme şi uşor de dedus din ceea ce scriu. Sunt, de aceea, într-un perfect consens cu ele şi cu mine atunci cand plasez in blogroll pe cei pe care tu îi nominalizezi cu oarecare… mefienţă!?
Din această perspectivă imparţialitatea cu care mă creditezi nu poate fi una absolută ci una de la un punct încolo. Este, dacă vrei, imparţialitatea pictorului, nu cea a fotografului.
Acest comentariu îmi pare un exerciţiu de autoadmiraţie . Ştim amândoi că , de fapt , cei doi se referă la un anumit gen de postaci , genul acela trivial şi dur , cu limbaj de mahala şi plini de certitudini . Ştim amândoi că nu se referă la genul de postac reprezentat de Contele de Saint –Germain .
Mă uit la felul în care scrieţi la EvZ , la Dilema . De fapt si d-stră vă consideraţi un scriitor ( mai ales prin acel „ restul comentariilor le găsiţi pe blogul contele de …” ) . De fapt şi d.stră staţi acum în dosul perdelei ascultând opiniile comentatorilor . Pentru că pe acest blog , rolurile s-au inversat : d-stră sunteţi un „ Cărtărescu „ sau un „ Pleşu „ iar eu sunt contele …Sunt curios cum îmi veţi trata scurtul meu comentariu : ironic , cu o ciocoioasă suficienţă sau cu un şut bine plasat . Te pomeneşti că veţi fi extrem de plăcut surprins văzând acuitatea observaţiei , mai ales că ea vine de la un aristocrat .
P.S. Nickname-ul „ contele „ îl am de mai mult de-un an , cam de când am început să scriu pe blogul lui Adrian Năstase . E o întâmplare că ne-am potrivit . În restul blogosferei răspund la alt nume .
Recunosc, m-ai prins după perdea. Nu voi nega niciodată interesul, chiar emoţia, cu care deschid fiecare comentariu la textele mele. Este o tentaţie irezistibilă, pe care o dublez cu aşteptări, uneori inselate, la răstimpuri chiar depăşite. Şi mai este, cred, o formă de respect.
Dacă mă consider scriitor… asta ţine mai mult de definiţii şi de cum mă percep ceilalţi. Oricum, invitaţia pe blog nu vine dintr-un orgoliu de autor ci dintr-un spirit de combatant.
Pot intra in jocul pe care-l propui, cu tine în rol de conte şi îţi voi semnala o primă şi majoră diferenţă faţă de originalul în care eu sunt contele: nicicând nu te voi trata la grămadă cu ceilalţi “postaci”, reducându-te la media lor, caricaturizându-te ca personalitate prin generalizare, sau, şi mai simplu, ignorându-te.
Da, observaţia pe care-o faci cu “exerciţiul de autoadmiraţie” este subtilă şi, privită din afară, poate părea plauzibilă. Eu însumi am sesizat pericolul unei astfel de interpretări atunci când m-am autopropus contraexemplu. A fost însă o alegere la limită, singura care-mi permitea să mă încadrez în spaţiul şi timpul alocate argumentării respectivului comentariu.
Certitudinea ta că “cei doi se referă la un anumit gen de postaci” nu este, din păcate, deloc susţinută de textele comentate. Tocmai asta m-a împins să reacţionez. Te rog să reciteşti şi să sesizezi generalizarea reducţionistă şi în niciun caz nuanţată la nivel de subcategorii, practicată în ambele editoriale.
Dacă cei doi notorii scriitori ar dori cu adevărat să-şi deparaziteze forumurile, să încurajeze calitatea şi bunacuviinţă, ar avea la îndemână o soluţie extrem de simplă şi eficientă: să răspundă, din când în când, personalizat, celor mai apreciate, de ei, comentarii. Ar fi o selecţie care i-ar pune pe gânduri şi, foarte probabil, pe fugă, pe imunzi şi pe mahalagii.