Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 5]

Obiectivitatea este un atribut care are consistență doar în mulțimea fenomenelor măsurabile fizic. Este o iluzie să pretindem că putem fi obiectivi în judecăți  atingând  domenii  cu variabile inefabile  precum estetica,  morala, politica.

Frumosul, corectul, binele public sunt categorii ce se definesc în receptor în mai mare măsură decât în emițător. Și cum emițătorul  este, de regulă, unul, iar receptorul un personaj colectiv, cât numără mulțimea care alcătuiește receptorul cam tot atâtea judecăți de valoare i se pot asocia categoriei judecate. Cum să decizi că, în absolut,  o judecată este obiectivă și alta nu, când tu însuți operezi cu parametrii tăi individuali, unici, veniți din transcendență, din educație, din cultură.

Într-un fel îl judecă pe Traian Băsescu cineva care în cei șapte ani de-acasă a învățat că minciuna este un păcat capital și în alt fel îl judecă un adept al principiului „scopul scuză mijloacele”.

De aceea devin foarte suspicios atunci când cineva invocă obiectivitatea pentru a-și apăra opiniile politice.

Un cititor m-a întrebat zilele trecute dacă eu mă consider obiectiv în ceea ce scriu. I-am răspuns că „obiectivitatea” mea este de tip pictor, nu  fotograf. Rămâne în continuare să decidă fiecare cât de obiectiv era Picasso în portretele sale și apoi, păstrând proporțiile, să interpreteze răspunsul meu.

Dacă susțin că judecățile și opțiunile politice nu pot și nu trebuie să beneficieze de prezumția de obiectivitate, adaug că ele, în schimb, pot indica buna sau reaua credință a titularilor lor.

Atunci când cineva apreciază minciuna ca pe un element secundar și neeliminatoriu  în ecuația bunei guvernări, nu-l pot acuza pe acel cineva, neapărat, de rea credință. Poate așa a fost el educat să gândească și, în sistemul său de valori, dacă un despot  minte dar face și lucruri bune pentru popor,  atunci el rămâne în continuare eligibil. Când însă aceeași persoană, pentru a-și apăra preferatul, apelează la argumente de tipul „toți mint”, negând că ar exista diferențe de gravitate între diverse tipuri de minciuni și grade de comparație între acestea, ea trădează o rea credință evidentă și se descalifică pentru plauzibilitate.

Aș putea duce mai departe aceste reflecții trecând la exemple, nominalizări, tentative de încadrare. Nu voi face însă asta acum. E duminică.

Vă voi propune însă să reflectați singuri și, eventual, să îmi transmiteți, judecând cu bună credință, cum vi se par, prin prisma celor de mai sus, personaje precum Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Dinu Patriciu, H.R. Patapievici, Mircea Cărtărescu și, fie, deși  joacă într-o divizie inferioară, Mircea Mihăieș.

Judecata voastră va fi cu atât mai valoroasă cu cât ea va nuanța, va face diferențe,  între cei supuși analizei.  Un clasament în care toți sunt plasați pe același loc, fie acesta primul sau ultimul, nu ar avea nicio valoare.

Contele de Saint GermainEditorialeandrei plesu,Basescu,buna credinta,Dinu Patriciu,Gabriel Liiceanu,H.R. Patapievici,Mircea Cartarescu,Mircea Mihaies,Obiectivitate,PicassoObiectivitatea este un atribut care are consistență doar în mulțimea fenomenelor măsurabile fizic. Este o iluzie să pretindem că putem fi obiectivi în judecăți  atingând  domenii  cu variabile inefabile  precum estetica,  morala, politica. Frumosul, corectul, binele public sunt categorii ce se definesc în receptor în mai mare măsură decât în...Blog politic si polemic