Scorul acestui articol
[Total: 4 voturi. Media: 3.8]

Eu înţeleg aşa: rolul diplomaţiei este să ţină armele în frâu. Dar, când armele sunt declanşate, cum ar trebui să reacţioneze? Când forţa brută (militară şi/sau tehnologică) sfidează tratate şi convenţii, diplomaţia ce-ar trebui să facă? Reverenţe?

Eu înteleg că suntem în UE şi că, la genunchii slabi pe care îi avem, nu noi stabilim muzica şi dansul. Dar putem sesiza nuanţe.

Kaja Kallas, Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate a declarat la scurt timp după capturarea lui Maduro:

„Am vorbit cu secretarul de stat american Marco Rubio şi cu ambasadorul nostru din Caracas. UE monitorizează îndeaproape situaţia din Venezuela. UE face „un apel la moderaţie”. Kallas a insistat, totodată, că „UE a declarat în repetate rânduri că (liderul venezuelean Nicolas) Maduro nu are legitimitate şi a pledat pentru o tranziţie paşnică”. Cu toate acestea, Kallas a adăugat că, „în orice circumstanţe, principiile dreptului internaţional şi ale Cartei ONU trebuie respectate”.

Ministerul de Externe al Germaniei a declarat sâmbătă că urmăreşte „cu mare îngrijorare” situaţia din Venezuela şi că o echipă de criză se va reuni mai târziu pentru discuţii suplimentare.

Spania solicită dezamorsarea crizei şi moderare, precum şi luarea de măsuri în conformitate cu dreptul internaţional şi principiile Cartei ONU.

Sâmbătă, ministrul francez de externe Jean-Noel Barrot a condamnat capturarea lui Nicolas Maduro de către forţele americane într-o operaţiune care a încălcat dreptul internaţional, afirmând că „nicio soluţie politică durabilă” în ţară „nu poate fi impusă din exterior”.

Întrebat dacă va condamna acţiunea SUA, la fel ca liderii liberal – democraţilor şi ecologiştilor britanici, care au numit-o ilegală, premierul britanic Keir Starmer a declarat: “Vreau să vorbesc cu preşedintele Trump. Vreau să vorbesc cu aliaţii. Pot să vă spun clar că nu am fost implicaţi. Spun şi cred întotdeauna că ar trebui să respectăm cu toţii dreptul internaţional”.

Până şi premierul Italiei, Giorgia Meloni, o notorie simpatizantă a preşedintelui Trump, cu o jumătate de gură îl sprijină pe acesta, cu cealaltă jumătate de gură îl mustră:

“În concordanţă cu poziţia istorică a Italiei, Guvernul consideră că acţiunea militară externă nu este calea pentru a pune capăt regimurilor totalitare, dar, în acelaşi timp, apreciază ca legitimă o intervenţie de natură defensivă împotriva atacurilor hibride la propria securitate.”

În acest context noi, românii, aşteptam cu interes poziţionarea Bucureştiului faţă de “bomba zilei”. Care a venit la 24 de ore de la săvârşirea evenimentului, printr-o postare publicată pe net de Oana Ţoiu, Ministrul de Externe al României. Este o postare care începe printr-o legitimare a intervenţiei americane:

“Decizia de a-l aduce pe Nicolas Maduro în fața justiției poate opri creșterea flagelului traficului de droguri, poate reda venezuelenilor șansa la un viitor bun în prosperitate”.

După care doamna Ţoiu se aşează şi în cealaltă luntre: “… dar este și o decizie care ne aduce la masa discuțiilor diplomatice pentru a reafirma și a proteja regulile internaționale”.

În concluzie doamna Ţoiu s-a ferit ca dracu’ de tămâie să strecoare o minimă îngrijorare sau o umbră de reproş la adresa iniţiativei SUA, nuanţe care transpar din mai toate declaraţiile citate anterior. Ceea ce dovedeşte că dragii noştri userişti, în curajul nebun al progresismului pe care îl propovăduiesc, nu vor să-l supere nici cu o aluzie pe freneticul “lider al lumii libere”. Adevăraţi patrioţi!

Europa a fost marginalizată într-un mod umilitor de administraţia Trump. După cum se vede, într-un fel o şi merită pentru că se exprimă dispersat, incoerent, fără capacitatea de a coagula o unitate de discurs şi de acţiune.

Într-o astfel de confuzie conducătorii ţării, diplomaţia noastră ar fi trebuit să aibă demnitatea de a nu încuraja un precedent mult mai periculos pentru noi decât pentru Italia, Spania, Germania. Pentru că noi suntem cei mai apropiaţi de marea ameninţare de la est. Noi şi Moldova de peste Prut.

După părerea mea acţiunea americană din Caracas legitimează mai bine decât orice alt argument folosit până acum acţiunile Rusiei din Ukraina. S-a deschis o cutie a Pandorei pentru rele pe care le credeam dispărute pentru noi dar pe care le vedem acum reînviate de un egolatru imprevizibil şi fără limite.

Dacă e să ne salveze ceva, nu făţărnicia diplomaţiei ne va salva.

Într-o lume în care e tot mai evident că se redistribuie zonele de influenţă ale marilor puteri nu capul plecat ne va apăra de repetarea istoriei recente ci, poate, evitarea temerară a degetului lui Trump (precum degetul lui Churchill pe Acordul de Procentaj (October 1944)) pe harta viitoarei Europe.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2026/01/degetul-lui-Churchill.pnghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2026/01/degetul-lui-Churchill-150x150.pngContele de Saint GermainEditorialecapturare Maduro,declaratie Toiu,pozitia Romaniei,Respectarea Cartei ONU,Tratate internationale,venezuelaEu înţeleg aşa: rolul diplomaţiei este să ţină armele în frâu. Dar, când armele sunt declanşate, cum ar trebui să reacţioneze? Când forţa brută (militară şi/sau tehnologică) sfidează tratate şi convenţii, diplomaţia ce-ar trebui să facă? Reverenţe? Eu înteleg că suntem în UE şi că, la genunchii slabi pe care...Blog politic si polemic