Cenzura de partid de la Dilema Veche
Eu nu-mi propun să-l hărțuiesc pe domnul Plesu comentându-i, la răstimpuri, editorialele. Sunt săptămâni la rand în care îl scutesc de părerile mele iar atunci când n-o fac mă simt împins fie de o "sperare", fie de o "desperare". (mai mult…)
Disperare egoistă „“ disperare altruistă
(Acest comentariu a fost postat la articolul lui Andre Plesu din Dilema Veche, intitulat "Despre disperare") Aș ieși din generalizarea conceptului de disperare care, sub constrângerea prea multor ipoteze inductive, riscă să conducă la o bandă descurajant de îngustă a soluțiilor acceptabile pentru dezdisperare. Să încercăm două particularizări ale disperării, aplicabile nouă, ca români, acum. (mai mult…)
Statuarul Andrei Pleșu
(Comentariu propus spre postare la articolul lui Andrei Plesu din Dilema Veche intitulat "Scrisoare deschisa catre Ion Vianu", articol ce poate fi citit accesand linkul ) În ultima vreme Andrei Pleșu, cel din carne și sânge, pare din ce în ce mai strivit de greutatea marmurei statuii care a devenit. Dar, cel mai trist pentru un spirit cu aspirații umaniste, editorialele sale indică și o preluare galopantă de rece și mineral de la această marmură rigidizantă. (mai mult…)
Revenire asupra unei sincronicitati
Am semnalat in postarea anterioara, "Singuratatea matematicianului" (2), o interesantă sincronicitate. Revin asupra subiectului. (mai mult…)
Traian Băsescu piratează modelul Putin
Traian Băsescu este, structural, un autoritarist. Chiar și pe sine se conduce cu ucazuri viscerale, ce-i produc probleme nu de puține ori finalizate cu deranjamente publice. Reacțiile sale imprevizibile, incapacitatea de a accepta soluția corectă atunci când ea intră în coliziune cu tenebrele unei firi de nestăpânit, îl fac de temut. Oamenii din jurul lui, mai toți împliniți deci având ce pierde, nu se încumetă să-i vrea binele atât de mult încât să-l corecteze ori să-l oprească de la fapte necugetate. Le e frică de represalii pentru crima de lesmajestate.  Când s-au găsit totuși unii să-și depășească această frică (Pleșu, Renate Webber), cleștele personalității lui paranoice i-a sugrumat până i-a extras și ejectat afară. (mai mult…)
Forumurile „“ o formă de terapie a străzii (2)
O altă terapie din rețetarul străzii se referă la înlocuirea mesajelor generaliste, generalizante și soporifice cu mesaje aplicate, la subiect, capabile a molesta răul și a-i supune oprobriului pe autorii săi. Nu neg, Doamne ferește, rolul și frumusețea eseisticii ca specie literară. Consider însă că în spațiul publicisticii socio "“ politice, în subsolul căreia se plasează cel mai adesea producțiile forumiștilor, a combate prin texte erudite, abstracte, în care singurele nume proprii sunt ale clasicilor citați, este sau o formă de evazionism intelectual sau o formă egoistă de a epata. (mai mult…)
Polemici, episodul II (în loc de editorialul de joi)
Comentariul meu "Despre vechea Dilemă (mai nou Veche)", publicat sâmbăta trecută pe acest blog, a fost postat și în forumul editorialului lui Andrei Pleșu din Dilema Veche intitulat "Politică de cadre". Am fost surprins să constat că am iscat o polemică aprinsă, din care am prezentat episodul Radu Botta în postarea "Forumurile ca platformă de socializare". Ulterior acestui episod a mai apărut un combatant, domnul GOE, foarte supărat că l-am atacat pe idolul său Sever Voinescu și vituperant la adresa lui Șerban Foarță. Deși era clar că, după cum scrie și cu astfel de gusturi, domnul Goe evoluează în liga a II-a, i-am dat totuși un răspuns la care domnia sa, inevitabil, mi-a răspuns. (mai mult…)
Forumurile ca platformă de socializare
Trăim într-o lume autistă. Transferarea tot mai mult în virtual a necesităților noastre curente (învățatul, distratul, comunicatul, aprovizionatul etc.), ne-a făcut să ne retragem în noi înșine nepermis de mult pentru sănătatea funcției noastre sociale. Chiar și vociferarea pe forumuri este una perversă atunci când mesajele se încrucișează sterp, emise cu univocă și frenetică disperare, fără confirmare de recepție și fără răspuns. Sunt insă situații când din deșertul destinațiilor mesajelor noastre vane se întrupează interlocutorul. Atunci parcă îți ieși din pielea izolării tale ermetice și, pe durata unei conversații, guști din nou bucuria exteriorului populat. Mi se întâmplă asta ori de câte ori primesc răspunsuri care mă incită la răspuns. În Revista Presei de sâmbătă am comentat, cu o nostalgie amară pe alocuri, evoluția unei publicații postrevoluționare de care am fost extrem de atașat mulți ani. Articolul meu, intitulat " Despre vechea Dilemă (mai nou Veche)" a fost postat și…
Multumesc Serban Foarta!
Sunt gesturi care recladesc speranta. Nu am aflat de exemplara fronda pentru normalitate a lui Serban Foarta decat azi, in urma unei reactii la comentariul meu despre pactizarea Dilemei Vechi cu diavolul intruchipat vremelnic de Sever Voinescu. Actorii luminati ai acestei conivente cu o putere satanizata ar trebui sa se dezbare de infamantul calificativ "intelectualii lui Basescu" luand urgent pilda de la acest OM, desprins dintre ei, care nu le da doar o lectie de demnitate pe gratis dar le ofera si o solutie de salvare morala. Plesu, Liiceanu, Patapievici, Cartarescu, iesiti pentru o clipa din lumea voastra mica si dovediti doar atat, ca va pare rau ca ati aplaudat. Extrageti-va, cat mai e timp, din complicitatea cu Scaraotschi. Deveniti demni, credibili si ai poporului, nu ai slabiciunilor voastre omenesti. Multumesc Serban Foarta! 
Despre vechea Dilemă (mai nou Veche)
REVISTA PRESEI DE SAMBATA Nu pot să renunț a frunzări Dilema Veche doar pentru că a devenit cea mai cenzurată publicație din România. Mă cheamă înspre numele ei nostalgii aproape voluptuoase, de pe vremea apariției dilematicilor. Erau timpuri vii, în care tot ce mortificase comunismul în noi renăștea. O dimineață pe săptămână mă trezeam cu fiorul iminenței unui randez-vous mult așteptat, peste rangul și meritele mele. Godot sosea punctual, mă însoțea în intimitatea fotoliului de lectură și, pentru o zi, deveneam partenerul său morganatic. Ne lega, pe vremea aceea, o neliniște fecundă, lupta disproporționată cu puterea. Â Aveam nu doar dreptatea de partea noastră dar și sentimentul nobleței unui sacrificiu prelungit până la sperata regăsire a demnității ca popor. N-a fost să fie! Dilema Veche de azi este o publicație împăcată. Și cu adaosul ei onomastic și cu puterea. Nu doar că și-a pierdut orice elan combativ dar a devenit un…