Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]


Eu nu-mi propun să-l hărţuiesc pe domnul Plesu comentându-i, la răstimpuri, editorialele.  Sunt săptămâni la rand în care îl scutesc de părerile mele iar atunci când n-o fac mă simt împins fie de o “sperare”, fie de o “desperare”.

Pe pildă, articolul său de azi, din Adevarul, nu mă branşează la nicio priză emoţională şi nu aş fi intervenit să spun ceva în subsolul său dacă un fapt regretabil legat de domnul Pleşu nu mi s-ar fi întâmplat.

La editorialul domniei sale de săptămâna asta din Dilema Veche, editorial glosând “Despre disperare”, mi-am permis să trimit un comentariu intitulat “Disperare egoistă, disperare altruistă”. Deşi “la temă” şi mult mai puţin coroziv decât alte texte ale mele publicate anterior pe forumurile Dilemei Vechi, acesta nu a fost acceptat. Pur şi simplu, fără explicaţii.

Evident că m-am întrebat care-o fi motivul, pentru că ideea existenţei unei cenzuri de opinii la un săptămânal girat de prestigiul domnului Pleşu mi se părea ultima de acceptat.

Şi totuşi asta pare a fi. Cauza? Există în textul refuzat o frază referitoare la cauţionarea prin tăcere, de către domnii Pleşu şi Liiceanu, a hoţiei comise de Sever Voinescu în Parlament.

Dilema Veche recidivează astfel în protejarea acestui exponent al puterii prins cu ocaua mică, deoarece tot în legătură cu Sever Voinescu mi-a mai respins, cu luni în urmă, un comentariu în care dezvoltam semnificaţia gestului de onoare al lui Şerban Foarţă versus gestul de dezonoare al parlamentarului PDL.

Contele de Saint GermainEditorialeandrei plesu,despre disperare,Dilema Veche,hotie,Sever VoinescuEu nu-mi propun să-l hărţuiesc pe domnul Plesu comentându-i, la răstimpuri, editorialele.  Sunt săptămâni la rand în care îl scutesc de părerile mele iar atunci când n-o fac mă simt împins fie de o “sperare”, fie de o “desperare”. Pe pildă, articolul său de azi, din Adevarul, nu mă branşează...Blog politic si polemic