Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]


Eu nu-mi propun să-l hărțuiesc pe domnul Plesu comentându-i, la răstimpuri, editorialele.  Sunt săptămâni la rand în care îl scutesc de părerile mele iar atunci când n-o fac mă simt împins fie de o „sperare”, fie de o „desperare”.

Pe pildă, articolul său de azi, din Adevarul, nu mă branșează la nicio priză emoțională și nu aș fi intervenit să spun ceva în subsolul său dacă un fapt regretabil legat de domnul Pleșu nu mi s-ar fi întâmplat.

La editorialul domniei sale de săptămâna asta din Dilema Veche, editorial glosând „Despre disperare”, mi-am permis să trimit un comentariu intitulat „Disperare egoistă, disperare altruistă”. Deși „la temă” și mult mai puțin coroziv decât alte texte ale mele publicate anterior pe forumurile Dilemei Vechi, acesta nu a fost acceptat. Pur și simplu, fără explicații.

Evident că m-am întrebat care-o fi motivul, pentru că ideea existenței unei cenzuri de opinii la un săptămânal girat de prestigiul domnului Pleșu mi se părea ultima de acceptat.

Și totuși asta pare a fi. Cauza? Există în textul refuzat o frază referitoare la cauționarea prin tăcere, de către domnii Pleșu și Liiceanu, a hoției comise de Sever Voinescu în Parlament.

Dilema Veche recidivează astfel în protejarea acestui exponent al puterii prins cu ocaua mică, deoarece tot în legătură cu Sever Voinescu mi-a mai respins, cu luni în urmă, un comentariu în care dezvoltam semnificația gestului de onoare al lui Șerban Foarță versus gestul de dezonoare al parlamentarului PDL.

Contele de Saint GermainEditorialeandrei plesu,despre disperare,Dilema Veche,hotie,Sever VoinescuEu nu-mi propun să-l hărțuiesc pe domnul Plesu comentându-i, la răstimpuri, editorialele.  Sunt săptămâni la rand în care îl scutesc de părerile mele iar atunci când n-o fac mă simt împins fie de o 'sperare', fie de o 'desperare'. Pe pildă, articolul său de azi, din Adevarul, nu mă branșează...Blog politic si polemic