Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Revista Presei de sambata

Peste un anumit nivel de realizare, oamenilor nu le mai place să fie confundați cu strada.

În general strada înseamnă pentru ei procentul ăla mare, uniformizant, al celor pe care nu-i remarcă nimeni ca personalități.

Mulți cred că ieșirea din anonimatul străzii înseamnă decuplarea de problemele acesteia, aderarea la noi proiecte de realitate, unele extrem de exclusiviste și chiar imorale, cu sisteme de valori și unități de măsură create special.

Spunem adesea despre unii dintre concetățenii noștri, politicieni, intelectuali, gazetari, oameni bogați, că trăiesc în altă lume, că au pierdut contactul cu realitatea, că vorbesc și acționează din interiorul unei ficțiuni convenabile lor, din interiorul unei bule care, privită din exterior, pare o insulă de egoism în plin ocean cuprins de furtună, o insulă închisă naufragiaților pauperi.

Eu încerc să mă feresc de această formă de evadare. Am ales să citesc forumuri și să scriu pe forumuri pentru a fi sigur că iau corect pulsul comunității cu care-mi împart viața.  Încerc să ajut această comunitate atunci câd purtătorii ei de cuvânt sunt răgușiți  ori când anticorpii ei firești se lasă racolați, ca niște mercenari, de cauze care nu le aparțin.

Una dintre terapiile din rețetarul străzii se referă la combaterea, pe forumuri cu audiență largă, a  propagandei și propagandiștilor manipulatori aparținând acestei puteri corupte.

Pe frontul acestui tip de terapie am ales să combat deocamdată. Cu un arsenal bazat pe ironie, cat se poate, pe prinderea  în reflector ca într-un insectar și pe ridiculizarea prostiei, viciului, propensiunii către hoție, carențelor de caracter ale celor ce-mi devin subiecți.

Postările mele la articolele semnate Pleșu, Cărtărescu, Patapievici, Liiceanu nu înseamnă agățări de pulpanele anterielor lor de boieri ai literelor românești, așa cum m-au ironizat unii încercând să mă facă să tac. Ele reprezintă, întărite de un gest cu un anume grad de smerenie, tentative de ridicare a vălului mincinos, de instanțe morale, cu care aceste personalități aplică la candidatura lor pentru etenitate. Sub acest văl se ascund în fapt, trădate de publicistica fiecăruia, oportunism, ipocrizie, lașitate, comoditate, egoism.

Nu toate la toți și nu în egală măsură.

Dar, ca intelectual – călăuză, să fii de partea puterii în general și să fii de partea unei puteri care-și urăște,  culpabilizează și condamnă poporul, în particular, nu demonstrează aptitudini de instanță morală. A confunda opoziția cu unii lideri ai ei care nu-ți sunt pe plac, a pactiza cu puterea și a-ți abandona poporul în fața unei agresiuni malefice a acesteia, pretextând că tu de fapt îi detești pe Ponta și Antonescu, este colaboraționism în toată regula și nicidecum principialitate.

Andrei Pleșu reprezintă pentru mine un caz special. Faptul că l-am pus laolaltă cu ceilalți se explică prin aceea că, pe de o parte, alăturarea celor patru s-a „oficializat” odată cu apariția sintagmei „intelectualii lui Băsescu”, iar pe de altă parte comentariile mele au vizat, critic, foarte multe dintre editorialele sale. Da, și pe Andrei Pleșu îl critic. Dar cu afecțiune și curativ. Nu ca pe ceilalți cărora, trebuie să recunosc, nu le pot ierta că m-au făcut să cred în ei folosindu-se de o dictatură rea, ca apoi să mă abandoneze, folosindu-se de o dictatură bună (pentru ei).

Caracterul special al cazului Andrei Pleșu, așa cum îl văd eu, este dat de două virtuți aristocratice cu care s-a născut acest om, care-i vin bine și pe care știe să le poarte cu naturalețe: onoarea și prietenia.

Cred că onoarea îl reține să dezvăluie mai multe despre Scaraoțchi, pe care într-o vreme l-a țesălat; cred că prietenia cu ceilalți trei îl face să vorbească rar si în surdină despre nurii apuși ai unei amante care și-a făcut harem cu ei și care acum îi face de râs expunându-i în vitrina ei cu trofee.

Destul pentru azi.

Mâine voi încerca să finalizez ideile lăsate neterminate aici și să exemplific cu polemici în care m-am prins și care nu au fost încă găzduite de acest blog.

Contele de Saint GermainRevista presei de sambatacartarescu,forum,Liiceanu,Patapievici,PlesuRevista Presei de sambata Peste un anumit nivel de realizare, oamenilor nu le mai place să fie confundați cu strada. În general strada înseamnă pentru ei procentul ăla mare, uniformizant, al celor pe care nu-i remarcă nimeni ca personalități. Mulți cred că ieșirea din anonimatul străzii înseamnă decuplarea de problemele acesteia, aderarea...Blog politic si polemic