Alba – neagra cu pletele-n vânt sau momirea mieilor la abator
( Comentariu postat la articolul din EVZ al lui Mircea Cartarescu, intitulat “Tacerea mieilor”, articol ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-tacerea-mieilor-918139.html)
Alba neagra e o formă de înşelătorie pentru proşti. La fel şi editorialul lui Mircea Cărtărescu de azi.
Pentru că, să fim lucizi: ce român cu capul pe umeri mai poate “pune botul” la mistificări străvezii, de momit mieii la abator, de genul: “Crin Antonescu tinde astfel să devină […] un Băsescu al doilea, mai prost”.
Deosebirile dintre cei doi, şi de educaţie şi de comportament şi de limbaj şi de moralitate sunt atât de mari şi evidente, şi toate în favoarea lui Antonescu, încât cititorul se poate intreba, pe bună dreptate, dacă Mircea Cărtărescu nu e prea obosit, dacă nu ar trebui să-şi trateze, în vreun fel, deviaţiile de percepţie de tip halucinogen. Să mai viziteze, de exemplu, din când în când, şi lumea reală. Să-şi prindă pletele cărunte într-o codiţă, ca să audă mai bine, să iasă pe stradă şi să asculte, măcar pentru o clipă, “vox populi”.
De fapt tot articolul de azi e un colaj de astfel de panseuri – puseuri jenante, mirosind de la o poştă a propagandă portocalie râncedă, pusă la reîncălzit.
Dacă dl. Cărtărescu ar fi fost, anterior alianţei PNL – PC, un fan Antonescu, sau măcar PNL, poate că ceea ce scrie azi m-ar fi îngrijorat. Aşa însă, după ce a înjurat cu spume rabice, doi ani de zile fără încetare, şi la Antonescu şi la Tăriceanu şi la Vosganian, preluând pe nemestecate toate infamiile regurgitate la adresa acestora de idolul său Traian Băsescu , scălâmbăiala asta a lui cu stânga, dreapta, “crăpătură vizibilă în porţelanul unanim de altădată”, nu mi se pare altceva decât o formă disgraţioasă de spaimă. Un smuls al părului din cap şi o aruncare a copilului în faţa dubei de poliţie, cum am văzut la televizor că fac pirandele interlopilor la intervenţia mascaţilor.
Eu însumi am arătat cum această coagulare a opoziţiei intr-o alianţă oficializată, acest compromis necesar, a pus pe jar puterea, a declanşat foşgăiala în şerpăria portocalie. Cu toate acestea, textul de azi al lui Cărtărescu mă surprinde prin intensitatea panicii şi prin devoalarea caracterului franjurat ale autorului. Şi mă mai surprinde prin opţiunea acestuia de a-şi transforma, împins de patimi politice, bunul său cel mai de preţ, scrisul, intr-un deşeu toxic. Nereciclabil.
Prin articolul de azi, micul Goebbels de Modrogan nu face altceva decât un jenant act de delaţiune şi de instigare la dizidenţă în interiorul PNL. Odioşii până mai ieri Tăriceanu şi Vosganian devin brusc, în acest scop nobil, băieţi buni iar “trădătorul” PNL candidat la titlul de “cel mai lucid partid din România”.
Un avorton de machiaverlâc, mort înainte de a se naşte.
Dar, Doamne, ce cangrenă morală. Şi tocmai acolo unde ne-am fi aşteptat să găsim asepsia maximă. Cum să se mai facă bine poporul ăsta cu aşa modele?
https://www.conteledesaintgermain.ro/alba-%e2%80%93-neagra-cu-pletele-n-vant-sau-momirea-mieilor-la-abator/14-01-2011Polemicealba neagra,Antonescu,Basescu,cartarescu,EVZ,miei,plete carunte,Tariceanu( Comentariu postat la articolul din EVZ al lui Mircea Cartarescu, intitulat 'Tacerea mieilor', articol ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-tacerea-mieilor-918139.html) Alba neagra e o formă de înşelătorie pentru proşti. La fel şi editorialul lui Mircea Cărtărescu de azi. Pentru că, să fim lucizi: ce român cu capul pe...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
…am incercat sa postez un prim comentariu, dupa citirea articolului “Judetul diasporei romanesti”… ma intreb de ce nu apare…
L-am gasit la spamuri. Il recuperez si mai discutam.
Dle Conte, scuzati indiscretia, de ce nu avem niciun comentariu de al dv. la scrierile pupinului Tismaneanu?
In primul rand bine ai venit. Sunt onorat de aceasta vizita.
Tismaneanu mi se pare fad. Nu ma incita. L-am comentat de vreo doua ori dar, in general, temele pe care el le ataca, cu multe citate si intoarceri in istorie, nu ma intarata indeajuns. Si, ca sa fiu sincer pana la capat, in ultima vreme l-am cam taiat de pe lista mea de lecturi. Blogul asta imi da si satisfactii dar este si o pacoste prin timpul pe care mi-l consuma.
Te mai astept!
Intr-adevar, daca ceva nu merge bine trebuie schimbat. Temerea mea sau semnul de intrebare, provine din lipsa de variante pe care, noi romanii, o avem. Cu alte cuvinte, nu sunt prea multe sanse in felul asta, al compromisurilor. Schimbarea poate fi de mai multe tipuri, cred ca se cere o schimbare drastica in cazul Romaniei, nu una de conjunctura. Cu oarecare resemnare zic…Doamne Ajuta pentru o schimbare in bine!
Dragul meu, cand iti arde casa intai stingi focul…
…da, dar nu aruncand benzina…
Draga excelsior,
Am vazut comentaiile tale de pe forum si faptul ca asteptai unele raspunsuri de la mine. Forumurile la articole nu sunt cel mai bun mediu de purtat discutii serioase si, cat se poate, fara patima.
Daca chiar vrei sa avem un schimb de idei, te invit sa o facem in cadrul mai calm al acestui blog.
…cu placere, ori de cate ori timpul mi-o va permite… si diferenta de fus orar, care va afecta un pic fluenta “conversatiei”… oricum in esenta, dupa cum am mentionat si pe forum, tinand cont ca eu sunt apolitic si ca parerea mea sincera este ca toata clasa politica din tara, dar absolut toata (trecuta si prezenta) este corupta la modul extrem, m-ar interesa mai mult discutarea ideilor…despre factura morala a persoanelor care sunt angrenate in lupta politica, cat si a sustinatorilor lor (de exemplu jurnalistii) mi-am format o parere cat se poate de solida… in consecinta, mi-e indiferent cine fura in Romania, ceea ce conteaza este ca se fura ca in codru, incepand de la structurile cele mai inalte si ca atare este mai important de discutat ce e de facut si nu de discutat persoane care sustin un ticalos, sau altul… de ce ma intereseaza totusi situatia din Romania?… in primul rand sunt roman, indiferent unde traiesc si in egala masura ma intereseaza prin prisma rudelor si prietenilor pe care ii mai am in tara…
.. o zi buna
P.S. in profilul personal, suneai ca nu conteaza identitatea si sunt de acord, atata timp cat nu ne-o ascundem doar pentru a arunca tot felul de “gunoaie” sub masca anonimatului… si cum nu este cazul la niciunul din noi, iti dezvalui, la randul meu ocupatia… sunt inginer proiectant principal si lucrez in domeniul meu in Canada, de 15 ani… plus inca vreo 15 in tara… poti deduce si varsta de aici…
Sunt bucuros de deschiderea acestui dialog. Unul dintre marile mele ofuri este legat de cine si cum a decis rezultatele la ultimele prezidentiale; ma refer la romanii din diaspora.
Analiza acestei teme si primele concluzii m-au exasperat intr-atat incat am scris un articol, “Judetul diasporei romanesti”, publicat printre primele pe acest blog, pe care te-as ruga sa-l citesti. Apoi, la proxima ocazie, sa-l comentam. Lansez aceasta provocare pentru ca, indiferent de ce pareri vei avea pana la urma, acum, la inceput, imi pari o persoana cu premise de obiectivitate si neatinsa inca de viciul partizanatului fara intoarcere.
Nu trebuie sa ne grabim in demersul asta. Reflexia solida, care imbogateste, nu trebuie manata de la spate cu cronometrul. Si eu sunt foarte ocupat, sunt activ, intr-un domeniu tangential cu al tau.
Pe curand.
Draga conte, interesant articolul, interesant titlul.
Inainte de-a emite cateva pareri personale legate de articol(subliniez, pareri personale, care pot, sau nu, sa reflecte parerea altora, dar nu ma erijez in detinatorul adevarului absolut) as vrea sa mentionez niste cifre, ca baza de argumentatie pentru anumite idei. Cifrele ar arata cam asa (evident le-am cautat prin diverse arhive):
Populatia in tara (2010): 21.959.278
Voturi exprimate in tara: 10.474.537
Voturi anulate in tara: 137.615 (1.31%)
Prezentare la vot pe ansamblu: 58%
Optiuni in tara: Basescu – 5.161.237 (49.27%) / Geoana – 5.175.702 (49.41%)
Diaspora (2010): 4.000.000
Voturi exprimate – diaspora: 147.754
Voturi anulate – diaspora: 861 (0.58%)
Prezentare la vot pe ansamblu: 5%
Optiuni diaspora: Basescu – 115.831 (78.39%) / Geoana – 31.045 (21.01%)
Din studierea cifrelor s-ar putea trage cateva concluzii:
– in primul rand, desi procentual diferenta dintre candidati este mult mai mare in judetul diaspora (chiar e ingenios apelativul), prezenta la vot a fost cam de 11.6 ori mai redusa, deci, tot procentual, participarea diasporei la rezultatul final este nesemnificativa.
– in al doilea rand, numai voturile anulate in tara, ar fi contracarat aproape in totalitate voturile exprimate inafara (si asta tine de educatia exprimarii votului)
– in al treilea rand, in tara optiunile au fost uluitor de apropiate, ceea ce denota fie ca amandoi candidatii au fost la fel de buni, fie ca amandoi candidatii au fost la fel de rai… dezvoltand ideea asta, ajungem la concluzia ca nu avea mare importanta cine iesea castigator, in conditiile date… daca amandoi ar fi fost la fel de buni, diferenta intre ce ar fi facut bun, ar fi fost neglijabila… daca amandoi ar fi fost la fel de rai, diferenta intre rele, ar fi fost deasemenea neglijabila…ca atare, desi este perfect adevarat si sunt perfect de acord, cu ideea ca sub Basescu tara este in pragul dezastrului, nu am nici un motiv sa cred ca sub Geoana ar fi fost altfel…
Din cate stiu, in tara o mare parte a votantilor nu s-au prezentat la urne ca masura de protest, sau ca urmare a confuziei, sau ca urmare a convingerii ca nici unul din candidati nu prezenta incredere.
In diaspora au fost doua categorii, cei care s-au prezentat si cei care nu s-au prezentat la vot. Majoritari fiind, cei care nu s-a prezentat la vot, au admis necunoasterea situatiei reale si dreptul celor din tara sa aleaga.
Din a doua categorie (minoritara, constituita din cei prezenti totusi la vot), parerea mea personala este ca au facut parte acei asa numiti “euronavetisti” (majoritari in Spania si Italia) si care de fapt nu sunt plecati definitiv si care vor sau spera ca la un moment dat sa se intoarca in tara, dupa ce agonisesc cat cred ei de cuviinta ca e necesar, sa se poata umfla in pene, odata reveniti in tara.
Din cei care s-au prezentat la urne si l-au votat pe Basescu, fara a fi euronavetisti, cei mai multi au facut-o cu convingerea ca fac un bine, ei fiind plecati in urma mineriadelor, a evenimentelor din Piata Universitatii, sau a celor de la Targu-Mures etc. dar inca odata numarul lor este total nesemnificativ in tabloul general.
Ideea ca diaspora a decis viitorul Romaniei, nu mi se pare fondata. A fost doar faptul ca majoritatea celor aflati inafara tarii se afla spre vest, fusul orar a facut ca rezultatul votarii lor sa fie comunicat ultimul.
Daca rezultatul in judetul Arad, de exemplu ar fi fost comunicat ultimul, aradenii ar fi fost acuma “acuzati” ca au decis viitorul Romaniei. Daca cele 137.615 de voturi din tara, nu ar fi fost anulate si toate ar fi fost anti-Basescu, in Romania ar fi fost presedinte Geoana.
Concluzia este ca “vinovata” de situatia actuala, a fost tocmai situatia de atunci, care nu a prezentat electoratului roman, o solutie de incredere. Aceeasi situatie care, din pacate, se perpetueaza din ’89 incoace. Si sincer recunosc, eu dinafara, nu am incredere in Alianta nou formata.
In rest, absolut de acord cu celelalte pareri exprimate in articol, referitoare la anumiti “reprezentanti” ai diasporei, care oricum nu au creat democratii, ci doar beneficiaza de ele, deci meritul lor este nul.
Totusi, daca asta poate reprezenta o consolare, te asigur ca acel AVATARIO, este un caz mai izolat decat crezi. Chiar daca acea generatie de AVATARIO, cum o numesti, pare ca e numeroasa (prin racnetele emise, prin judecatile gaunoase si acuzele nefondate), adevarata diaspora este alaturi de cei din tara, chiar daca au ales sa traiasca inafara.
Noi toti avem legaturi cu tara… avem parinti, rude, prieteni, amintiri… ne pasa de cei din tara, nu ne place sa fim injurati, nu suntem frustrati, nu vorbim de rau tara sau pe romani, din contra… suntem apreciati si romanii sunt bine vazuti aici… nu am fi asa daca am vorbi tara, sau oamenii de rau… ne-am fura singuri caciula… nu poti denigra o natie intreaga si sa pretinzi ca esti singurul diferit… ne e dor de tara… ne-am dori sa fie mai bine, ne-am fi dorit sa nu trebuiasca sa plecam… germanul nu pleaca din Germania, francezul nu pleaca din Franta, englezul nu pleaca din Anglia… ne-am fi dorit ca nici romanul sa nu plece din Romania, poate doar in vacante…
Si inca ceva. Nu avem reprezentanti politici. Nimeni nu ne reprezinta pe noi. Nu-l recunoastem pe seful PDL-ului, sau al PNL-ului, sau al PSD-ului etc, din diaspora. Astia pentru noi nu exista. Ei se autointituleaza reprezentantii romanilor din diaspora, dar ei sunt NIMENI.
Conte, noi suntem un judet fara prefect.
Dragă Excelsior,
Din păcate, acum nu am suficient timp sa-ti raspund pe larg. Poate alta data.
Doar cateva punctări:
1. Da, statistic ai dreptate. Ponderea voturilor diasporei a fost nesemnificativa. Efectul însă a fost unul decisiv. Nu-i putem reporta pe toţi cei din diaspora, ce nu au votat, in categoria anti Băsescu sau, măcar, rezervaţi faţă de Băsescu. Foarte multi dintre absenteişti cred că erau, în sinea lor, mai mult pro Băsescu decât pro Geoană. Ori tocmai acest aspect mă intrigă: prin ce fel de mijloace si metode, propaganda pro Băsescu a putut să inducă în eroare atât de eficient acolo, peste graniţe? Şi eu am fost (şi încă sunt) aproape un ultras anti Iliescu. Asta însă nu m-a împiedicat, trăind în România reală condusă de Băsescu, să-mi doresc din tot sufletul şi pe bază de argumente solide, căderea acestuia. Oi fi fost eu cel intoxicat sau am fost mai bine informat şi am putut percepe mai corect situaţia reală a ţării?
2. “Sincer recunosc, eu dinafara, nu am incredere in Alianta nou formata”. Contrapun acestei afirmaţii o întrebare: dacă ai fi patron şi ai descoperi că administratorul afacerii tale te fură, ce-ai face? L-ai da afară imediat şi l-ai înlocui, sau l-ai menţine în continuare în funcţie de teamă că eventualul înlocuitor ar putea te fure şi el?
Poate o să-mi răspunzi: toţi fură! La care contra-răspunsul meu e următorul: fie, poate si ceilalţi au furat odată. Dar:
a) Au plătit cu pierderea puterii şi, poate, au învăţat ceva ;
b) Cei de-acum nu mai sunt aceiaşi cu cei prinşi atunci furând. Poate ăstia de-acum sunt mai corecţi. Preferi un hoţ dovedit unuia doar bănuit ca potenţial?
c) Hoţia şi ticăloşia au grade de comparaţie. Dacă ai şti cum fură acum puterea din România, ţi-ai da seama că cei dinainte erau nişte mici pionieri practicând jocuri de vacanţă. Nu mă voi referi la averile uriaşe dobândite în ultimii ani de baroni şi capete ale demnităţilor de stat portocalii. Îţi voi aminti doar atât: acum contrabanda nu mai este o infracţiune individuală; ea a devenit o îndeletnicire de partid şi de stat. Trec nevămuite prin vamă convoaie de 30 de tiruri cu ţigări şi alcool, o dată. Traficul de ţitei neaccizat se face cu petrolierele!!! Aceste informaţii nu le scot eu din burtă; ele au fost recunoscute (într-o formă, e drept, mai voalată) de însuşi Vlădescu, în vreme ce era Ministru de Finanţe în Guvernul Boc. Există declaraţia lui în care spune că, dacă ar exista voinţă politică, acest tip de contrabandă ar putea fi stopat, pe baza prevederilor legislaţiei în vigoare, în circa 3 luni. Iar beneficiul pentru bugetul de stat ar fi de 3 – 4 miliarde euro /an. Şi asta an de an!!! Cine nu are voinţă politică?
Deocamdată trebuie să mă opresc aici. Ţinem legătura.
Draga conte, se pare ca lipsa de timp ne “omoara” pe amandoi si e bine sa fie asa – e bine sa-ti fie spiritul activ – deci ma limitez si eu doar la doua scurte remarci la punctarile tale.
1. Parerea mea este ca de fapt e doar chestie de perceptie. Nu efectul in sine ci perceptia numarului de voturi ca factor decisiv. Reiterez ideea ca daca rezultatul votului diasporei ar fi fost anuntat printre primele sau in “pluton” efectul ar fi trecut neobservat. Totusi aceasta remarca este mai putin importanta si cu asta trec la punctul doi.
2. Am realizat, legat de punctul doi, ca plecam de la premise diferite. Premisa, in cazul tau, este ca in tara avem de-a face cu mai multe entitati politice – distincte ca orientare si platforma – care se distribuie intre putere si opozitie.
Premisa mea este ca discutam de o singura hidra cu mai multe capete. Nu stiu exact care a fost, sau este, parerea diasporei Europa (Basescu a facut o baie de multime in Spania) dar aici cel putin, ideea generala este conforma cu vechea zicala “ce mi-e baba Rada ce mi-e Rada baba”, deci nu se pune problema ca Basescu are sustinere mai mare. Va trebui sa ma opresc aici, dar iti supun si eu atentiei o postare facuta de mine cu destul de mult timp in urma, care va defini mai exact premisa mea de pornire si care defineste destul de exact parerea generala a multora (nu ma hazardez sa zic majoritatii pentru ca nu am date sa sutin ideea) de peste ocean.
Deci redau postarea si oricand timpul iti va permite, mi-ar face placere sa-ti cunosc opinia…
Varza din politica romaneasca – ministudiu despre partide
Daca cineva incearca sa descalceasca ceea ce se numeste esichierul politic romanesc, poate ajunge in cel mai fericit caz, la o cumplita durere de cap, din cauza multiplelor ramificatii, derivatii, aripi frante, aripi rupte, dezlipiri, reorganizari, reunificari, redefiniri etc. de partide, partidulete, miscari, grupari, aliante, uniuni samd..
Totusi daca esti destul de rabdator si te-ai inarmat cu o doza masiva de analgezice, ajungi la o concluzie suparatoare. La ora actuala, tot ce conteaza in politica, sub o forma sau alta, este urmas al gloriosului PCR. Cu doua exceptii, PNL si PNTCD.
Dintre astea doua, PNL, desi este urmasul unui partid istoric (sau cel putin asa se pretinde) a ajuns o prostituata politica, gata sa se culce, pentru o friptura, cu oricine o fi, oriunde. Impreuna cu PC si UDMR alcatuiesc bordelul politic romanesc. Chiar, cele trei formatiuni, ar putea forma o alianta cu sediul in Crucea de Piatra si ca semn electoral, felinarul rosu si lista de preturi.
A doua exceptie, PNTCD, tot urmasul unui partid istoric, a cam disparut, din pacate, de pe scena politica, parte din vina lor, parte din vina romanilor, care nu au realizat provocarile puse la cale de vajnicii urmasi ai comunistilor. Partidul s-a bucurat de prezenta unor personalitati puternice, dar odata cu disparitia lor, formatiunea nu s-a mai putut mentine.
Dar sa revenim. Avem doua categorii de partide: cu si fara reprezentare in Parlament.
Din prima categorie fac parte: PSD, PD-L, PNL, UDMR, PC.
Din a doua: PNTCD, PNG-CDE, PNDC, AP, UCM, PIN, PR, MC, UPSC, PV, PNG-CD, PRM, PFC, nPCR.
A inceput sa va doara capul?..inca nu?… mergem mai departe.
La inceput, singura formatiune, care nici macar nu era politica, mai draga (vorba Iliescului), a fost FSN. Iar FSN-ul, sa fie clar, colcaia de “fosti”, ceva de speriat ( e drept ca incercau sa para cu fata umana). De fapt cam toti din FSN erau valul doi, sau trei, sau patru, din PCR+Securitate+Militie. Cei cativa care nu erau si au ajuns acolo in valtoarea “Revolutiei”, au disparut destul de rapid. La scurt timp FSN a devenit formatiune politica, inscrisa in alegeri. Deci FSN este gloriosul urmas al PCR, cu fata uman iliesciana.
Din FSN, a derivat FDSN care s-a transformat in mixtura PDSR+PSDR+PUR si care in final a ajuns sa fie PSD.
Tot din FSN a derivat PD, care impreuna cu aripa franta PLD din PNL, s-a transformat cu timpul in PD-L.
PC (apropos, asta nu am inteles niciodata de ce se numeste Partidul Conservator – oare ce conserva?… poate muraturi, ca altceva…) fost PUR in coalitie cu PSD si apoi cu Alianta DA, a fost intemeiat si condus de un comunist/colaborationist notoriu, asa ca nu e nici un dubiu ce culoare si ideologie are.
UDMR nu s-ar putea spune ca a derivat din FSN, dar astia pentru dreptul de-a spune buna ziua in maghiara si din dorinta de-a vedea rosu-alb-verde, in loc de rosu-galben-albastru pe cladirile din secuime, sunt gata sa se dea cu oricine (de fapt asta vor oamenii de rand – Frunda vrea sa aiba dreptul sa-si ascunda averile).
De PNL am discutat deja.
Concluzia: din cinci partide cu reprezentare in Parlament, trei din ele (trecand prin toate derivatiile si schimbarile acronimice, de rigoare) sunt derivate din PCR, iar celelalte doua, danseaza pe la toate mesele (lap dance, pentru cine e familiarizat cu termenul).
Nu stiu daca e cazul sa intram in analiza partidelor fara reprezentare in Parlament, dar daca am face-o am ajunge cam la aceeasi concluzie. Multe litere, denumiri pompoase, platforme zero sau copiate de la alea mai mari. Gruparile astea marunte de fapt reprezinta sosul din salata, sunt pentru culoare si aroma, dar n-au valoare nutritiva.
Daca mai intram si in migratiile dintre partide, de-abia atunci incepe cu adevarat durerea de cap si iti dai seama ca, de fapt, sunt migratii intre derivatii ale gruparii initiale. Ca si cum dupa ce, din biserica catolica, s-au desprins toate religiile protestante, a inceput circul; de la catolici se muta unii la evanghelisti, cativa de la evanghelisti se muta la baptisti, care dau cinci la luterani, pentru doi anglicani, de unde altii se intorc la catolici si uite asa intr-un carusel fara sfarsit, ca sa-ti dai seama, in final, ca religia este aceeasi, dar interesele difera de la ”credincios” la ”credincios”. Evident ca, la noi in politica, fiecare pretinde, dupa ce se muta, ca el a ramas acelasi individ, dar partidul e ala care s-a schimbat si-si da seama acum ca el, de fapt, se potriveste altui partid, de unde va pleca in viitor din aceleasi ”motive”. Dar partidele nu s-au schimbat, sunt aceleasi adunaturi fara nici o ideologie clara, sau program viabil si nici indivizii nu s-au schimbat, sunt aceeasi tipi gaunosi, unsurosi, care-si urmaresc doar interesul personal, de moment.
Toata varza asta este o perpetua transhumanta intre ”partide”.
Si vin iarasi si va intreb: ”eu cu cine votez?”… cu PCR sau cu prostituatele?
Draga excelsior,
Raspunsul la raspunsul tau de azi, mai tarziu.
Am vazut o postare pe care ai pus-o mai devreme pe EVZ. De ce Basescu e tusea si Iliescu junghiul nu te intreb pentru ca pot sa inteleg si singur. Ceea ce nu inteleg si poate m-ai putea lamuri este insa de ce il persiflezi in fel si chip pe Antonescu? A pus el la cale “inginerii” oneroase ca Basescu, a chemat minerii ca Iliescu, a furat voturi in parlament ca Anastase si Voinescu, s-a imbogatit cu Udrea si Videanu, ce pacate comparabile cu acestea ii imputi? Pentru ca, ti-am mai spus parerea mea, hotia, ticalosia, malignitatea, au grade de comparatie. De-asta si-n justitie pedepsele sunt diferentiate…
Draga conte, ma intrebi de ce il persiflez pe Antonescu, ori de cate ori “il prind”. Recunosc, poate sunt un pic tendentios in comentariile mele, la adresa lui, dar sa incerc sa ma explic. Fara sa cunosc starea lui materiala, iti acord credit si admit ca nu a comis nici una din faptele enumerate de tine. Dar ca sa-l parafrazez pe Caragiale al nostru, eu urasc tradarea si ii urasc si pe tradatori. Si pe natarai. Si pe razbunatori. Si pe profitori. Si el e un pic (sau un pic mai mult) din toate.
– Orban l-a impins cat a putut pe Crin al nostru in fruntea partidului si i-a facut toata treaba de gunoier, dupa care acelasi Orban a fost indepartat ca o masea stricata (nu-l apreciez pe Orban, dar nici nu sunt de acord cu atitudinea lui Antonescu).
– Are o verticalitate mai redusa decat Tariceanu, care nici el nu a fost chiar campion.
– Din cauza unei vendete personale cu Basescu (din motive personale doar de el cunoscute), este gata sa renunte la toate principiile liberalismului (de fapt nici nu stiu daca stie exact ce inseamna liberalismul).
– Este la fel de oportunist ca si primul sef liberal de dupa revolutie (Radu Campeanu).
– Nu stiu daca decizia CNSAS legata de activitatea de turnator a lui Voiculescu este fondata sau nu, dar este oficiala. Tu, seful PNL-ului te asociezi intr-o alianta chiar cu ceea ce romanii au urat cel mai mult. Ce perceptie crezi ca se creaza?
– Una este sa glumesti pe un forum, nefiind persoana publica si alta e sa inchizi gura oponentilor din propriul partid, cu glume de prost gust, sau chiar jignitoare, numai in ideea de a demonstra cine-i vataf la tine in partid.
As putea continua, dar ai inteles ideea.
Nimic din ce am spus nu constituie fapta pasibila de pedeapsa in fata justitiei. Asta nu inseamna ca-i exonerez pe ceilalti de raspundere pentru ce au facut (si ai dreptate, fiecare din cei mentionati a facut ceea ce ai mentionat), dimpotriva, dar macar ei au un motiv pentru comportamentul ticalosit. Ei incearca sa-si apere pielea. Pe cand Antonescu, din moment ce nu poate fi acuzat de nimic de natura mentionata, de ce se comporta ca un politician fara scrupule, dar si fara orizont? Ce-l mana pe el in lupta? Si pentru ca raspunsul, nu este in nici un caz, interesul general al tarii, ai si raspunsul la intrebarea pusa.
Draga Excelsior,
Nu eşti “un pic tendenţios” ci de-a dreptul “pornit” împotriva lui Antonescu. Cu excepţia primului motiv, toate celelalte pe care le invoci sunt pur subiective şi, după părerea mea, induse de o propagandă la distanţă profesional făcută, care a găsit în tine un teren favorabil, cu o idiosincrazie psihică faţă de acest personaj.
Dacă am pune în balanţă criteriul fidelităţii (primul motiv al tău), probabil că cel mai “de casă” prezidenţiabil ar fi Crin. Şi tu-l acuzi tocmai pe el de infidelitate! Iliescu l-a mazilit pe Petre Roman, Constantinescu pe Radu Vasile, iar cel mai incestuos, Băsescu, i-a dat pe uşă afară, superlativ dizgraţios pe Pleşu, Renate Weber, cei doi Săftoiu, Cosmin Guşă şi mulţi, mulţi alţii, culminând cu aruncarea la pubela rebuturilor a lui Petre Roman). Care e crima lui Crin împotriva lui Orban? Orban e în partid, se exprimă… Ce trebuia să facă Crin după ce Orban l-a criticat? Să-l promoveze? Să nu-i dea replica? Atât a făcut, i-a dat replica.
Cu ce aparat fin şi corect tarat ai comparat verticalitatea lui CA cu aceea a lui Tăriceanu? Eu cred că ambii sunt la fel de verticali. În ce l-ai văzut tu pe CA îndoindu-şi condamnabil şira spinării? În nimic obiectiv.
În virtutea unei inerţii la criticarea lui Tăriceanu, toţi portocalii l-au acuzat pe Crin că e la remorca lui Patriciu. El a negat dar acuzele au continuat. Acum, prin alianţa cu PC şi prin criticile pe care şi le-a atras din partea lui Patriciu, CA a demonstrat că el spusese adevărul, nu detractorii lui. A recunoscut cineva dintre aceştia că s-a înşelat? Nimeni. Pentru că nu le convenea. Şi pentru că pe ei nu-i interesează de fapt să spună adevărul ci să defăimeze.
Acum toţi au început să spună că Antonescu a intrat la remorca lui Voiculescu. Nu ţi se pare că sunt doar joase atacuri politice, fără vreo fundamentare obiectivă?
Pe ce bază apreciezi atitudinea faţă de Băsescu drept o vendetă personală? Este o atitudine fermă, da, inflexibilă, da (ca faţă de cineva a cărui a doua natură – dacă nu chiar prima – este să mintă şi să provoace scandaluri), care, cât ai forţa semantica, numai vendetă nu se poate numi. Şi cu atât mai puţin personală. Tu chiar “muşti” intoxicările de sorginte Mihaieşană sau Cartaresciană că Antonescu conduce PNL-ul dictatorial? Toate hotărârile în acest partid se iau în forurile statutare şi, de regulă, fără unanimităţi (ceea ce e de bine, nu de rău), inclusiv aceea cu alianţa cu PC, inclusiv aceea cu neparticiparea la întâlnirile propuse de Băsescu. Eu, în exasperarea mea că această putere, cea mai coruptă şi antinaţională din câte a avut România după revoluţie, în stare de orice ticăloşie pentru a rămâne la comenzi, nu primeşte nici pe departe riposta vehementă pe care ar merita-o pentru crimele pe care le comite împotriva românilor, zic că opoziţia este mult prea blândă, mult prea moale. Tu numeşti opoziţia lui Antonescu “vendetă personală”. Exact cu termenii lansaţi de la cancelaria prezidenţială…?!
Oportunist? Uluit de o astfel de… scuză-mă, halucinaţie, favorizată probabil de distanţa ta faţă de lumea reală de aici, fac şi eu ca alţii mai celebri: “pe ce te bazezi’? Crede-mă, e o mare eroare! Poate cea mai mare dintre toate cele pe care ţi le comentez aici.
Dacă s-ar fi asociat cu PDL şi Băsescu, ai mai fi incriminat asocierea cu un informator al securităţii? O să-mi spui că Băsescu nu a fost încă dovedit de CNSAS, nu-i aşa? Dar tu, în forul tău intim, ce crezi? Putea ajunge ce-a fost pe la Anvers fără asta?
Şi, în fond, când interesele politice le-au cerut-o, nu s-au asociat cu acelaşi turnător şi Băsescu şi PSD-ul ? Cu ce e mai blamabil Antonescu ?
Chestia cu glumele din partid e chiar de umplutură. Cred că oricui i-ar fi greu să nu recunoască faptul că, dintre toţi oamenii politici de vârf pe care îi are România acum (demnitari, preşedinţi de partid), Antonescu este printre primii (dacă nu chiar primul) în materie de civilitate, calitate şi firesc ale discursului, spirit european.
În fine, nu mai insist. Nu mi-am propus să te convertesc, ştiu cât de greu îi este cuiva sedimentat în astfel de percepţii să şi le schimbe. Doar atât mai adaug: ăştia sunt politicienii de azi, între ei trebuie să alegem. Dacă mergem pe teoria ta, “toţi sunt o apă şi-un pământ” ignorând, repet,
a) că răul are grade de comparaţie,
b) că există o şansă ca acela care a furat ieri să fi devenit, până azi, mai bun, în timp ce şansele ca acela care fură azi şi vede că nu i se întâmplă nimic să devină corect peste noapte sunt zero,
şi refuzând să acceptăm că, aceste două realităţi, permit totuşi o alegere în direcţia mai binelui (sau, dacă preferi, în direcţia mai puţin răului) , atunci vom primi ceea ce merităm: căderea dintr-o dictatură de tip comunist, într-o dictatură de tip mafiotic.
Îţi inchei mesajul acesta, dragă Excelsior, cu o afirmaţie pe cât de tranşantă pe atât de gravă: “Ce-l mână pe Antonescu–n luptă? Raspunsul, nu este in nici un caz, interesul general al tarii”. Ai putea spune asta, 100% acoperit de realitate, despre Traian Băsescu. El a condus, a demonstrat, are fapte, are rezultate. Dar despre Antonescu? Nu este cumva această afirmaţie o răbufnire a ceva din tine construit artificial de alţii, fără să-ţi dai seama? Şi înghiţit pe nemestecate, pentru ca acum să-ţi dea eructaţii?
Ştii ce-ţi lipseşte ţie, dragă Excelsior, pentru a fi un analist obiectiv (în condiţiile in care îţi acord prezumţia de bună credinţă)? Să te întorci vreun an în România şi să încerci să-ţi câştigi existenţa cinstit, din munca ta, în Regimul lui Băsescu. După care să mai vorbim.
Dar, din păcate pentru obiectivitatea ta şi din fericire pentru tine, acest lucru nu se va petrece. Şi nici nu ţi-aş dori să se petreacă.
Draga conte, apreciez raspunsul elaborat, in conditiile in care pentru amandoi – cred ca nu gresesc cand afirm, sau cand folosesc pluralul – ziua pare uneori prea scurta si uneori nu reusim sa finalizam tot ce ne-am propus.
Am o propunere, pentru a incerca sa ajungem la o concluzie in discutia inceputa pe subiectul Antonescu. Dar inainte de propunere permite-mi te rog sa fac cateva precizari.
Ai dreptate, nu se va intampla sa vin in tara sa-mi castig existenta din munca mea, in conditiile actuale (am facut-o totusi timp de vreo 15 ani, pana in 1996), dar am in tara o mama pensionara (si cred ca nu mai e nevoie sa specific ce inseamna tandemul Basescu / Boc pentru pensionari) si am o sora, care s-a pensionat recent si care a muncit in tara (sub toate ocarmuirile posibile) o viata intreaga; si a muncit cinstit (inginer chimist fiind) fara sa fi avut vreodata vreo afacere de nici o natura. Mama si sora mea locuiesc impreuna, avem o legatura foarte apropiata si vorbim frecvent, deci sunt destul de la curent cu situatia din tara, vazuta prin prisma omului normal. Ba mai mult la ultimele alegeri, sora mea, scarbita fiind de precedenti si-a dat votul in primul tur lui Antonescu si nu s-a prezentat la al doilea tur.
Nu am absolut nimic personal cu Antonescu, nu l-am cunoscut niciodata, nu mi-a facut nici un rau si desi ii cunosc pe fratii Orban (am copilarit cu ei in acelasi bloc) nu-mi sunt prieteni si nu ii sunt partizan pnl-istului Ludovic Orban. Incerc sa fiu obiectiv, cu siguranta sunt de buna credinta si nu ma simt influentat de jurnalistii de curte (Mihaies, Cartarescu etc).
Daca am folosit termenul de vendeta personala, este o pura coincidenta, dar crede-ma ca indiferent daca este sau nu reala asa pare.
Bun si acum propunerea. Sa presupunem ca gresesc in toate acuzele mele la adresa lui Antonescu. Sa presupunem ca departarea si necunoasterea in mod direct, nemijlocit a situatiei actuale, mi-a afectat obiectivitatea si sa mai admitem totusi ca nu sunt sedimentat in prejudecati sau perceptii si ca sunt gata sa recunosc cand nu am dreptate. Sa mai presupunem in final ca Antonescu este manat de cele mai bune intentii si ca are in prim plan interesul national. In aceste conditii, te-as ruga sa-mi spui exact ce initiative si ce idei platforma are Antonescu, prezentate public, initiate de el, dezbatute in Parlament etc benefice pentru Romania, inafara de inlaturarea Basescului. Hai sa-l analizam pe el ca personalitate politica, fara sa-l comparam cu ceilalti. Hai sa-i analizam valoarea lui si nu comparativ cu ceilalti. Hai sa vedem daca merita sa fie ales, pentru ce ar putea face, pentru ca el e bun si nu doar pentru ca ceilalti sunt rai. Una din cele mai mari greseli este sa vrem sa schimbam ceva, fara sa avem ce pune in loc.
Nici unul din noi nu este de rea credinta, dar daca la mine imaginea padurii este estompata de distanta, nu ar putea sa fie posibil in cazul tau sa fie estompata de prea marea apropiere de copaci?
OK, voi incerca sa intru in jocul propus de tine dar nu imediat. Deocamdata te anunt ca, apreciind clarificarile de interes mai larg ce pot rezulta din dialogul nostru, m-am hotarat sa-l postez pe blog sub forma unui mic serial. Tocmai pentru ca, repet, te simt de buna credinta si, mereu, polemicile duse cu buna credinta au fost productive.
Pe curand.
…am uitat sa mai resubliniez ceva… inca odata te rog sa-ti amintesti in permanenta, cand dialogam, ca eu personal nu am absolut nimic de pierdut sau de castigat… daca nu as avea o doza substantiala de romanism in mine, nu mi-ar pasa cine e presedinte, cine fura, de ce, ce e de facut etc… nu-mi pasa sub nici o forma de Basescu, Iliescu, Antonescu si nu sunt partizanul nimanui… mama si sora mea nu vor muri de foame niciodata, chiar daca indiferent ce Basesti sau Boci, sau oricine mama dracului conduce tara aia(care parca a fost blestemata), le-ar reduce pensia la zero… am avut eu grija intotdeauna sa nu se intample asta…
Propaganda este, se vede clar!
Dar nu cred ca trebuie negata ipoteza propusa, si anume de Basescu mai rau. Daca Basescu pica, PDL va muri, iar in partea cealalta ce avem? PSD+PNL+PC uniti…deci unde va mai fi opozitia? Cum se va realiza echilibrul democratic? Cred ca orice este posibil, inclusiv ca Antonescu sa-si schimbe “orientarile”. Timpul va trece, criza, poate nu ne va omori pe toti si vom afla, ce-a fost bine, ce-a fost rau. Sper ca Antonescu sa fie ceea ce credem!
Contrapui unei certitudini (dezastrul fara precedent la care au adus tara Basescu si camarila lui) niste ipoteze teoretic posibile dar putin probabile.
Cu astfel de rationamente totul ar deveni inertial, nu s-ar mai da progresului nicio sansa, pentru ca nu? progresul presupune schimbare.
De-asta, in tarile cu democratie consolidata, practica demisiei politicienilor si demnitarilor la cea mai mica greseala, la cel mai neinsemnat abuz, a devenit normalul, nu exceptia. Si de-asta, fii sigur, ele sunt unde sunt si noi suntem unde suntem. Ce, ei nu s-ar putea teme ca in locul unui hot de magnitudine 1 ar putea veni unul de magnitudine 2? Dar isi asuma riscul schimbarii si au certitudinea ca daca raul se intampla mai fac o schimbare si inca una, pana cand binele triumfa.
@Dle conte
Pai negarea unui “rau absolut” reprezinta ceva mai bine asa vad eu lucrurile. Nici mie nu-mi plac liderii opozitiei care incearca sa se asemene (mimetism politic) cu basescu. Dar este foarte clar ca nu pot deveni “mai buni” in basism decat basescu insusi. Ori negarea prin aplicarea unui “basescu mai prost” reprezinta in esenta un mare salt inainte. Prost in cazul asta devenind chiar un concept “de bine”.
Hm! Conform logicii matematice ai dreptate. Conform logicii articolului lui Cartarescu, nu.
Pana la urma, ca sa combati o demonstratie in fondul ei trebuie sa-i accepti ipotezele in forma propusa. Altfel combati altceva.