Scorul acestui articol
[Total: 16 voturi. Media: 4.2]

Doamna Lasconi mi-a atras atenţia prin naturaleţe şi printr-un discurs cu personalitate. Ascultându-i două interviuri recente, ambele după alegerile din 9 iunie, am avut impresia că este şi autentică şi bine intenţionată. Adică altfel decât useriştii gargaragii de pe la talkshow-uri  al căror comportament definitoriu este agresivitatea obraznică. Mi-am propus să o urmăresc în continuare, oarecum surprins eu însumi că am găsit un userist care s-ar putea să-mi placă.

Despre Cătălin Drulă Gabriel Liiceanu afirma: “a dovedit că poate fi bun (de preşedinte al României, n.a.) făcând lucrurile de care aveam nevoie. Personajul care a făcut asta pentru mine este domnul Cătălin Drulă. Nu i-am știut agenda politică, m-am uitat la ce a făcut și a făcut ceva nemaipomenit. A reușit să taie un rău de la rădăcină: a ras mafia metrourilor”.

Iată că acest personaj cu profil de prezidenţiabil după valorile domnului Liiceanu, şi-a dat demisia scurt, a doua zi după alegeri, recunoscând pe lângă greşeli de campanie şi  înfrângerea primarilor userişti de la Braşov şi de la sectoarele 1 şi 2 ale Bucureştiului.  Aş putea zice “bravo lui, îşi asumă!”, dar n-o fac pentru că am convingerea că a primit ordin să demisioneze, un ordin pe cât de furios formulat pe atât de milităresc, dintr-acelea care se execută, nu se discută.

Şi domnul Coliban şi domnul Mihaiu au acceptat la început că au pierdut. Dar, la o zi după demisia lui Drulă, când golul de autoritate se cerea umplut, probabil că aceeaşi voce nervoasă din off care l-a alungat pe Drulă a venit cu un nou ordin pe unitate: “contestaţi, prin orice mijloace, alegerile”!

Astfel a început circul userist bazat pe dresură de papagali şi pe solo-uri de trombon care să zăpăcească audienţa mai slabă de înger. Lamentaţiilor de naufragiată ale Clotildei s-au alăturat smiorcăielile lui Allen şi scâncelile lui Radu de a rezultat, până la urmă, o cacofonie sinistră care nu se mai termină de trei zile încoace.

De unde ei sperau să le iasă Cântecul Nibelungilor, s-au trezit falsând în Corul Sclavilor.

Să ne întoarcem însă la Elena Lasconi. Iniţial am apreciat la dânsa formularea unor condiţionări stricte legate de o posibilă candidatură la preşedinţia USR. “Nu-i suficient să plece Drulă!. Toţi cei cinci vicepreşedinţi ar trebui să facă pasul înapoi. Adică sau facem curăţenie, sau nu!”

Bravo, mi-am zis! Are principii, are forţă, are curaj, nu vrea să fie la remorca cuiva. Promite!

Doar că, în nici 24 de ore, nu a rezistat ispitei şi a călcat greşit.

Prezenţa domniei sale la acţiunea “Pichetarea BES” m-a readus cu picioarele pe pământ. Iar declaraţiile de sprijin pe care le-a făcut pentru cei trei primari userişti contestatari mi-au administrat şi duşul rece, dacă mai era nevoie. Să ne spună că o admiră pe Clotilde Armand pentru ce a făcut în mandatul său şi că e alaturi de ea în lupta cu frauda electorală mi s-au părut poziţionări absolut descalificante. Tu, care ştii ce-a făcut Clotilde la alegerile din 2020, tu, care militezi pentru corectitudine, pentru un USR reformat  şi eliberat de tutele oculte, ai răspuns ca un ostaş timorat ordinului de participare la pichetare primit de la unitatea militară pe care până mai ieri o recunoşteai iar acum, brusc, te faci că nu o vezi?

Nu poţi, declarativ, să fii de partea adevărului şi corectitudinii şi, la prima momeală de mărire pe care ţi-o vântură pe la nas exact conducerea pe care ai criticat-o, să muşti cu lăcomie din ea deşi pute de la o poştă a toate malversaţiunile useriste de care te deziceai.

Ce-ar fi trebuit să facă Elena Lasconi ca să puncteze decisiv în lupta ei pentru putere în partid?

Să spargă tiparele compromise ale USR. Să demonstreze că e altfel. Să nu se alăture turmei useriste de 10 lătrăi mitingişti de la Bucureşti, să nu îşi declare admiraţia pentru personajul dubios care este Clotilde Armand…

Trebuia să stea acasă la Câmpulung, să creeze tensiune si asteptari, să nu gireze interimatul actual de la conducerea partidului, să stabilească principii, să formuleze condiţii şi să transmită mesaje ferme, chiar dure dacă e nevoie, despre ce şi cum ar vrea ea să facă pentru a ridica usereul din genunchi.

O ocazie pierdută. A încercat să pară “fată bună”. De comitet. De gaşcă. Şi s-a oferit, pe tavă, găştii!

Dânsa, am observat, poartă uneori pălării. De data asta, o spun cu regret pentru calităţile pe care le are, a demonstrat că pălăria asta cu preşedinţia partidului, e prea mare pentru domnia sa. Şi i-a căzut peste ochi.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2024/06/Lasconi-2.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2024/06/Lasconi-2-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialealegeri USR,contestare alegeri sector 1,demisie Drula,Elena Lasconi,infrangere Clotilde Armand,renumaratoare voturiDoamna Lasconi mi-a atras atenţia prin naturaleţe şi printr-un discurs cu personalitate. Ascultându-i două interviuri recente, ambele după alegerile din 9 iunie, am avut impresia că este şi autentică şi bine intenţionată. Adică altfel decât useriştii gargaragii de pe la talkshow-uri  al căror comportament definitoriu este agresivitatea obraznică. Mi-am...Blog politic si polemic