Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

(scris pe 30 iul. 2010)

Uneori textele dlui. Cărtărescu sunt atât de indigest scrise şi atât de strident tendenţioase încât te întrebi dacă omul nu şi-a amanetat provizoriu numele unui propagandist de brend de citrice, în cadrul unui acord de tip barter.

Cu ce-or fi mai buni fraţii Păunescu decât înfrăţiţii de către preşedinte întru păcate Vântu şi Voiculescu, nu ne explică.

Cu ce-or fi mai buni intelectualii pro de la Ev. Z. şi Naşul decât cei contra, de la A.3 şi Realitatea, nominalizaţi cu iz de delaţiune în articol, nu ne explică.

Cu ce sunt mai condamnabili oneştii (vedeţi câtă obiectivitate?) menţionaţi în ultimul paragraf care, compliment retractat, “până la urmă, i-au făcut jocul lui Vântu dându-i credibilitate prin numele lor” decât elitiştii lui Băsescu ce-i cauţionează, editorial de editorial, poltroneria, invrăjbirea socială, apucăturile dictatoriale şi sfidarea de a ne impune la conducerea ţării , împotriva tuturor evidenţelor de incompetenţă şi parvenitism, adevărate arme de distrugere în masă precum Udrea, Boc, Videanu, Oprea?

Oare magnaţi ai presei din alte orizonturi, gen Murdock sau Maxwell, or fi fost din alt aluat decât ai noştri? Şi atunci ce-ar fi trebuit, conform raţionamentului bibilitic (de la, pardon, bibilică) al lui Cărtărescu? Ca regi şi regine, preşedinţi ai celor mai puternice ţări, intelectuali adoptaţi de eternitate şi alte monumente de moralitate (Mandela de exemplu), să boicoteze trusturile de presă deţinute de aceştia? Uite că n-au făcut-o!

Întrebarea din titlu nu  aşteaptă răspuns ci grăbirea ieşirii dintr-o confuzie şiret întreţinută, cum că domnul Cărtărescu ar fi, atunci când greşeşte, un tip candid, victima naturii sale de artist.

Dacă azi, a fi în slujba adevărului, înseamnă a arunca, aciuat în buncărele puterii,  pilde de ascetism unui popor supt şi încercănat, dacă înseamnă a-i moraliza la grămadă pe pensionari pentru presupuse conivenţe trecute cu regimul comunist, dacă înseamnă a privi de sus, cu superioritate şi aroganţă, puncte de vedere opuse susţinute de personalităţi precum Doina Cornea şi Octavian Paler, atunci da, Mircea Cărtărescu este un apostol al adevărului.

Dar dacă nu, este un jalnic poltron strigând hoţii. Nu numai că ignoră, în scop de şmecherească manipulare, poliţia politică ce a permis obţinerea acelor informaţii şi desconspirarea lor către un ziar onest şi neangajat, demn de toată încrederea şi consideraţia (nu- i aşa?), dar şi glosează pe marginea listei obţinute prin prostituarea (în beneficiu cui?) a unor instituţii ale statului condus de Omul Stat.

Contele de Saint GermainEditoriale  (scris pe 30 iul. 2010) Uneori textele dlui. Cărtărescu sunt atât de indigest scrise şi atât de strident tendenţioase încât te întrebi dacă omul nu şi-a amanetat provizoriu numele unui propagandist de brend de citrice, în cadrul unui acord de tip barter. Cu ce-or fi mai buni fraţii Păunescu decât înfrăţiţii...Blog politic si polemic