Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

 

(scris pe 30 iul. 2010)

Uneori textele dlui. Cărtărescu sunt atât de indigest scrise și atât de strident tendențioase încât te întrebi dacă omul nu și-a amanetat provizoriu numele unui propagandist de brend de citrice, în cadrul unui acord de tip barter.

Cu ce-or fi mai buni frații Păunescu decât înfrățiții de către președinte întru păcate Vântu și Voiculescu, nu ne explică.

Cu ce-or fi mai buni intelectualii pro de la Ev. Z. și Nașul decât cei contra, de la A.3 și Realitatea, nominalizați cu iz de delațiune în articol, nu ne explică.

Cu ce sunt mai condamnabili oneștii (vedeți câtă obiectivitate?) menționați în ultimul paragraf care, compliment retractat, „până la urmă, i-au făcut jocul lui Vântu dându-i credibilitate prin numele lor” decât elitiștii lui Băsescu ce-i cauționează, editorial de editorial, poltroneria, invrăjbirea socială, apucăturile dictatoriale și sfidarea de a ne impune la conducerea țării , împotriva tuturor evidențelor de incompetență și parvenitism, adevărate arme de distrugere în masă precum Udrea, Boc, Videanu, Oprea?

Oare magnați ai presei din alte orizonturi, gen Murdock sau Maxwell, or fi fost din alt aluat decât ai noștri? Și atunci ce-ar fi trebuit, conform raționamentului bibilitic (de la, pardon, bibilică) al lui Cărtărescu? Ca regi și regine, președinți ai celor mai puternice țări, intelectuali adoptați de eternitate și alte monumente de moralitate (Mandela de exemplu), să boicoteze trusturile de presă deținute de aceștia? Uite că n-au făcut-o!

Întrebarea din titlu nu  așteaptă răspuns ci grăbirea ieșirii dintr-o confuzie șiret întreținută, cum că domnul Cărtărescu ar fi, atunci când greșește, un tip candid, victima naturii sale de artist.

Dacă azi, a fi în slujba adevărului, înseamnă a arunca, aciuat în buncărele puterii,  pilde de ascetism unui popor supt și încercănat, dacă înseamnă a-i moraliza la grămadă pe pensionari pentru presupuse conivențe trecute cu regimul comunist, dacă înseamnă a privi de sus, cu superioritate și aroganță, puncte de vedere opuse susținute de personalități precum Doina Cornea și Octavian Paler, atunci da, Mircea Cărtărescu este un apostol al adevărului.

Dar dacă nu, este un jalnic poltron strigând hoții. Nu numai că ignoră, în scop de șmecherească manipulare, poliția politică ce a permis obținerea acelor informații și desconspirarea lor către un ziar onest și neangajat, demn de toată încrederea și considerația (nu- i așa?), dar și glosează pe marginea listei obținute prin prostituarea (în beneficiu cui?) a unor instituții ale statului condus de Omul Stat.

Contele de Saint GermainEditoriale  (scris pe 30 iul. 2010) Uneori textele dlui. Cărtărescu sunt atât de indigest scrise și atât de strident tendențioase încât te întrebi dacă omul nu și-a amanetat provizoriu numele unui propagandist de brend de citrice, în cadrul unui acord de tip barter. Cu ce-or fi mai buni frații Păunescu decât înfrățiții...Blog politic si polemic