Felicitări, Tăriceanu!

Patru zile am căutat bezmetic prin presa rezervată titanilor preamăririi “justiţiei independente” din România, presa aceea, finanţată prin mecenatul generosului SRI dispus oricând să dea lecții naţionale de morală și gândire liberă (fie pe axa B1 – EVZ – România Liberă, fie pe axa MediaPro, fie pe axa acoperiților cu dublu ștat de plată), fără să găsesc vreo reacţie a necruţătorului Cristian Tudor Popescu la cazul Rarinca. (more…)
continuare...

Regnul PSD şi încrengăturile sale atavice

Incidentul izbucnit în interiorul PSD între deputatul Sebastian Ghiţă şi primarul Robert Negoiţă este, pe lângă ceva foarte atipic în plină campanie electorală, şi ceva foarte pilduitor: ilustrează primordialitatea intereselor de grup faţă de interesele de partid. Cearta celor doi, într-un format atât de violent, ne arată nouă, chibiţilor din afară, cum se abordează o succesiune de putere într-un regn înţesat de încrengături atavice, bazate pe influenţă şi pe dictatul borşului pe nas. (more…)
continuare...

Capcana falselor frăţii

Mi se întâmplă, de când cu ruperea USL, nişte lucruri extrem de neplăcute. Unul dintre acestea este că oameni pe care i-am criticat copios pentru băsism, pentru propagandă deşănţată şi malefic interesată, par a-mi fi devenit aliaţi, colegi de păreri şi de indignări. Şi asta, culmea, nu pentru că s-ar fi transformat ei ci pentru că m-aş fi transformat eu. (more…)
continuare...

Tare moale

Am urmărit-o multă vreme cu plăcere pe doamna Lelia Munteanu de la Gândul.  Îi apreciam stilul perfuziv, de scos cititorii din catatonie. Mai ales că, ţara fiind ruptă în două de apucăturile de satir (luaţi-o cum vreţi, cu i din i sau cu î din i) ale ştim cu toţii cui, destui aleseseră ca în judecăţile lor politice să prefere elasticităţii de a jongla cu argumente rigiditatea ideilor fixe şi a clişeelor. (more…)
continuare...

Cristian Tudor Popescu: proporţii de măsurat obiectivitatea

Trebuie să recunosc: acţiunile din ultima săptămână ale procuraturii (securitatea băsistă) m-au enervat foarte tare.  Nu atât prin ceea ce demonstrează, că ne-am întors la teroarea în masă care a marcat triumful securităţii comuniste, cât prin obrăznicia şi nesimţirea fără margini ale celui ce le-a declanşat. Simt crescând în mine o formă nouă de neacceptare, nu ca până acum predominant interiorizată, ci de tip şrapnel.  O energie care este implacabil atrasă spre exterior de  noi cauze, explozive, de o solidarizare până la capăt cu cei mulţi, sortiţi a fi etern batjocoriţi de clici minoritare. (more…)
continuare...
12