Multumesc Serban Foarta!
Sunt gesturi care recladesc speranta. Nu am aflat de exemplara fronda pentru normalitate a lui Serban Foarta decat azi, in urma unei reactii la comentariul meu despre pactizarea Dilemei Vechi cu diavolul intruchipat vremelnic de Sever Voinescu. Actorii luminati ai acestei conivente cu o putere satanizata ar trebui sa se dezbare de infamantul calificativ "intelectualii lui Basescu" luand urgent pilda de la acest OM, desprins dintre ei, care nu le da doar o lectie de demnitate pe gratis dar le ofera si o solutie de salvare morala. Plesu, Liiceanu, Patapievici, Cartarescu, iesiti pentru o clipa din lumea voastra mica si dovediti doar atat, ca va pare rau ca ati aplaudat. Extrageti-va, cat mai e timp, din complicitatea cu Scaraotschi. Deveniti demni, credibili si ai poporului, nu ai slabiciunilor voastre omenesti. Multumesc Serban Foarta! 
Dresoarea și zăhărelul
Motto: Bâlci / Femeia-tinta si cei zece amanti (titlul ultimei piese a lui Matei Vișniec) Vizionar Matei Vișniec. Cum a anticipat și sintetizat el, încă de acum doi ani, alegerile de la PDL București din noiembrie 2010. Că a fost bâlci, e o chestie de fatalitate. Puține popoare își vor fi legat etosul de circ precum poporul român. Și nu de orice fel de circ ci de subspecia rurală și  trucată a acestuia, cu fachiri de șatră, iluzioniști-țepari  și pitici diformi seducând o Albă ca Zăpada oxigenată. Femeia țintă, în amintita reprezentație, a fost dresoarea manejului iar cei zece amanți corpul ei de balet canin, gudurându-i se printre picioare și ridicându-se la un semn pe lăbuțele din spate, cu limbuța roză lingând senzual, respectuos și în avans un promis zăhărel de la bugetul de stat. Specia "ciobănești de cireadă" a fost reprezentată de Ioan Olteanu. Blană zbârlită, lătrătură de berbec,…
Așteptându-l pe „¦ Mihăieș
Samuel Beckett ne propune așteptarea lui Godot. Este o așteptare generoasă, pentru că Godot reprezintă iluzie, speranță, schimbare, o posibilitate mereu deschisă de "a mi se întâmpla și mie ceva bun" , atâta vreme cât Godot nu apare. În contrast, EVZ în coproducție cu ICR și Universal Studios Cotroceni, ne propune așteptarea, în fiecare luni, a lui Mircea Mihăieș. Așteptare chinuitoare, pentru că Mihăieș reprezintă kitsch, mânie și ură, pentru că nu te poți aștepta niciodată la ceva bun de la el și pentru că, inevitabil, apare. Eu aștept editorialul de luni al lui Mihăieș ca pe inundația hebdomadară a vecinului de deasupra. Ca pe o jalnică fatalitate de la care nu poți întoarce privirea dacă nu vrei ca igrasia și mucegaiul să te năpădească. Mă mai consolez cu citate din clasici, dar asta ține până mâine când, Mihăieș "“ bomba cu biogas (așa am apucat să-l alint), va lovi…
Mic dejun cu Pleșu și Cărtărescu
Vremurile palpită. Uneori cu frecvențe și intensități care nu ne lasă, pe moment, decât șansa contemplării. Privim lung la o situație nouă, încercând să o descifrăm în timp real, fără însă a ne fi actualizat înainte reperele. "Puștii nu mai citesc", afirmă amar Mircea Cărtărescu. Pare just. Dar, în logica lui "nimic nu se pierde, totul se transformă", parcă ar mai fi loc și de niște dubii. Nu cumva, totuși, ei, puștii, citesc, dar "altfel"? Nu cumva noi înșine am ajuns să citim "altfel"? Da, "valul distrugător de cultură "populară" a creat în jurul nostru un mediu, pur și simplu, neprielnic lecturii". Da, televizorul în primul rand, dar și oboseala zilelor de muncă prelungit - capitalistă, ne-au răpit plăcerea savuroaselor escapade în dimensiunea magică a lecturile vesperale. Această asuprire nu ne-a lăsat însă fără reacție. Ne-a obligat să căutăm și să găsim soluții. Astfel se face că ne-am refugiat cu…
Anticipându-l pe Cărtărescu
De o vreme, mai precis de când efectele diletantismului cuplului Băsescu - Boc în arta guvernării au devenit de o evidență și gravitate a căror contestare ar plasa pe oricine in ridicolul etichetării de "epigon al lui Munchausen", domnul Cărtărescu a început să-și scrie editorialele politice din EVZ după o schemă manipulatorie și previzibilă. Stratagema lui constă în a oferi celor care cred in onestitatea sa o iluzie de obiectivitate, iar propriului ego, hipertrofiat de absintul notorietății conjuncturale, un alibi pentru compromisurile omului obisnuit, cu slabiciunile sale, care de fapt este. Schema a fost patentată de ipocriți celebri, în principal din rândul colaboraționiștilor, și și-a dovedit ineficiența în fața judecății timpului. Ea constă, practic, în parcurgerea a 2 pași, evident cu mici variațiuni de la caz la caz. Pasul 1 este o critică edulcorată, împănată cu elemente de relativizare, la adresa celui de partea căruia ești în realitate. O critică…
Nevoia de AP
Moartea lui Adrian Păunescu mi-a redeșteptat nevoia de Andrei Pleșu. De un anume Andrei Pleșu. Nu pentru că numele lor au aceleași inițiale ci pentru că, percepuți oarecum la antipozi în epocă, mi-au furnizat argumente de echilibru în cascadoriile mele de supraviețuire onestă de dinainte de "™89. De vreo doi ani incoace m-am înrolat voluntar, din exasperare, într-un război cu incredibila renaștere a stafiei totalitarismului. De data asta un totalitarism modificat genetic, de esență priapică, impus de o mână de nesățioși violatori de constituție, morală, drepturi cetățenești și buget național. În ranița corespondentului de front care am devenit, am îngrămădit revolte, frustrări, scepticism, iar, ca muniție, verbe contondente, sarcasme și necruțare față de lubricii, în permanent și declasant orgasm, ai violului național. A fost și este un vârtej, în care adesea l-am prins și pe Andrei Pleșu, vârtej iscat de suflul și balistica ripostelor mele la articole și atitudini publice…
De la „flacăra violet” la „puloverul albastru”
CROCHIUL DE MARÅ¢I Citate din simbolistica culorilor: In diverse culturi, albastrul este un simbol religios care poate ține spiritele la distanță. Amuletele de culoare albastră au darul de a anihila "žprivirile rele". Mulți se grăbesc să tragă concluzii, să identifice pilde, acum, la nici o săptămână după ce un eveniment pământesc (moartea unui om) s-a întâmplat unei alcătuiri mai mult spirituale decât materiale: Adrian Păunescu. Eu cred că este pripit și servește inevitabil prejudecăților și nu adevărului, să te avânți în construcții speculative, la buza gropii, doar de dragul de a părea "pe fază". Fără a ține cont de timpii diferiți de înjumătățire a izotopilor celor 2 stări amintite, spirituală și materială, cu care natura ne-a dotat pe toți în configurația standard, apariția erorilor de evaluare nu ține de risc, de teoria probabilităților sau de geometria clopotului lui Gauss, ci de certitudine. Cred că e mai realist, dacă tot suntem…
Cu derbedeii la atac!
(Comentariu postat la articolul lui Mircea Mihăieș din EVZ, 2010 intitulat "Înapoi, înainte marș!", ce poate fi citit accesând linkul #comentarii ) Gașca de derbedei asfixiați, cum altfel, a domnului Mihăieș, cu strungăreață-ntre dinți pentru respirație complementară și scuipat la punct fix, dă semne de nervozitate la văzul numelui meu și, mai ales, a comentariilor prin care încerc să-l psihanalizez pe acest personaj încropit din colaje cacofonice care este modelul lor. Nu mai inventivi decât PDL-iștii care luptă cu propriul adulter politic interzicându-se de la vot ca de la întâlnirea față-n față a nevestei cu amanta, nici mai corecți decât Sever Voinescu și Roberta Anastase la un loc, în celebrul număr cu stafiile din Casa Poporului votând legea pensiilor, acești pasageri legați prin cipuri de scaunele unui avion pilotat sinucigaș de un comandant de vapor, s-au gândit mai nou să mă combată folosindu-mi, evident fraudulos, numele. Cititorii mei sunt prea…
Mircea Mihăieș, alias bomba cu biogaz
(Comentariu postat la articolul lui Mircea Mihăieș din EVZ, 2010 intitulat "Înapoi, înainte marș!", ce poate fi citit accesând linkul #comentarii ) (acest comentariu se putea intitula la fel de bine "Zâmbetul constipatului după victoria clismei") Pentru cine nu știe, hidrogenul sulfurat este un gaz greu, cu miros de ouă clocite, care poate fi generat în intestine sau în depozitele de gunoaie. Uneori ia forma unui balon uman, se autointitulează Mircea Mihăieș și se crede, pe lângă critic de artă și profesor universitar, și o redutabilă armă (chimică, evident) de distrugere în masă. Când presiunea interioară a lunaticului pacient atinge un punct critic, medicii de la Sapoca deschid larg fereastra rezervei, îi proiectează pe cerul nopții de duminică spre luni o hologramă cu Ponta, Antonescu sau mogulii și-l înțeapă scurt, cu îndemnul "totul pentru comandant (ul de navă)", ceea ce, pentru un balon, e momentul suprem al detentei. Mihăieș ia…
IN MEMORIAM „“ Adrian Paunescu
Vulnerabilitatea ca drog După revoluție, AP s-a trezit bombardat cu note de plată morală pentru excesele poetului considerat de curte. Într-un celebru pamflet, Gabriel Liiceanu îl includea pe lista principalilor destinatari ai "Apelului către lichele". Vulnerabil la lapidări precum anterior la osanale, AP a căzut. Repetat. Niciodată însă în genunchi.  Ridicările i-au fost lente și incomplete. Povara recursului la trecut, activată de inamicii săi ori de câte ori încerca să cucereasca prezentul, părea implacabilă ca o fatalitate. Până când poetul a aflat că s-ar putea să moară curând. A scris, deprimat, un articol de om învins. Pe forumul acelui articol am postat un comentariu intitulat "Cotidianul ca muză" (vezi articolul pe blog) pe care îl încheiam astfel: "Rareori în viață ți se oferă a doua șansă. Lupta cu prima dictatură se pare că ai pierdut-o. Reabilitează-te, nemurește-te, căștigând-o pe aceasta, cu a doua dictatură." Nu știu dacă mesajul meu…