Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Ei spun că manifestanţii sunt puţini. Că mitingurile nu progresează.

Ei speră că protestul se va stinge de la sine. De-asta şi  trag de timp. Curtea Constituţională amână să se pronunţe, Traian Băsescu amână să se arate, puterea amână să ia măsuri de dezamorsare. Aşteaptă să ne declarăm învinşi. Aşteaptă să ne umilească în continuare. Vor să ne râdă în faţă, dispreţuitor, că suntem puţini şi nereprezentativi.

În realitate , nemulţumiţii care scandează la fel ca în piaţă, doar că din faţa televizoarelor, sunt mult mai mulţi. Sunt milioane. Dacă mâine Traian Băsescu şi-ar anunţa demisia, am vedea pe străzi un val de entuziasm ca la căderea lui Ceauşescu.

Cine vine în Piaţa Universităţii observă lesne un aspect care la televizor nu se poate sesiza: lumea e în permanentă mişcare. Unii vin, alţii pleacă. Se manifestează în schimburi. Se încearcă întreţinerea flăcării.

În afara nucleului dur, format din circa 1000 de oameni, care stă pe poziţii zi de zi, de la 5-6 seara până la 10 – 11 noaptea, prin piaţă se perindă, pentru a protesta, unii câteva minute, alţii câteva ore, alte mii de nemulţumiţi care speră la un miracol. Am văzut multe cupluri de vârsta a treia, superbe prin tinereţea lor spirituală, prin neîmpăcarea lor cu abuzurile, minciuna şi, mai ales, obrăznicia conducătorilor, traversând piaţa braţ la braţ, lent, unii cu bastoane în cealaltă mână, şi intrând pentru o clipă în corul celor care scandau “Jos Băsescu” ori “Anticipate, nu comasate”.

Sunt zile lucrătoare, afară e ger, mulţi bătrâni nu pot ieşi din casă de boală ori neputinţă, studenţii sunt în sesiune. Cei din piată, pe care îi vedem la televizor, sunt doar jumătatea sau sfertul celulei protestatare care este familia lor. Iar în locul miilor care vin, stau o oră şi pleacă, înlocuiţi de alţii, noi vedem şi numărăm doar câteva sute care umplu, non stop, imaginea.

E nevoie să le dovedim oprimatorilor noştri,  într-un mod de necontestat, că suntem mulţi, vii şi uniţi. De aceea lansez o propunere: să instituim ORA DE DOVADĂ.

Să stabilim o oră pe săptămână, ORA DE DOVADĂ, care ar putea fi, de exemplu, în fiecare sâmbătă de la 7 la 8 seara, în care să IEŞIM TOŢI ÎN STRADĂ, în locurile consacrate pentru miting şi să DOVEDIM. Tăcut sau zgomotos, palpitând odată cu pulsul mulţimii sau doar privind miracolul solidarităţii. Dar SĂ DOVEDIM! Că suntem mulţi şi hotărâţi.

Imaginaţi-vă ce efect demoralizator ar avea asupra celor pe care îi detestăm o astfel de solidarizare de o oră. Şi ce mândri am fi noi de noi înşine că ne-am dovedit capabili să depăşim comodităţile, blazarea, poate lipsa de speranţă, şi să contribuim la ceva atât de nobil cum este recuperarea respectului de sine şi, mai ales, a demnităţii naţionale declarată de multă vreme dispărută pentru români.

Vi se pare mult o oră? O oră pe săptămână, din această viaţă cenuşie, dedicată binelui comun?

ORA DE DOVADĂ,

IEŞIM TOŢI ÎN STRADĂ!

Dacă sunteti de acord cu ideea mea, daţi-o mai departe să prindă viaţă.

 

Contele de Saint GermainEditorialeBasescu,Ceausescu,Ora de dovada,Piata UniversitatiiEi spun că manifestanţii sunt puţini. Că mitingurile nu progresează. Ei speră că protestul se va stinge de la sine. De-asta şi  trag de timp. Curtea Constituţională amână să se pronunţe, Traian Băsescu amână să se arate, puterea amână să ia măsuri de dezamorsare. Aşteaptă să ne declarăm învinşi. Aşteaptă...Blog politic si polemic