Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]
Comentariu cenzurat de Evenimentul Zilei

 

O caracteristică a revoltei din aceste zile este ura.  O ură nemaiântâlnită după decembrie ’89 la ieşirile în stradă ale românilor. Sentimentul dominant al celor din piaţă, fluidul care-i uneşte, peste diferenţe şi preferinţe, este ura. Ura faţă de un om. Trebuie să fii acolo ca să înţelegeţi acest lucru, mai ales că totul se menţine paşnic, ceea ce poate părea paradoxal. Să vezi cum creşte brusc energia atunci când scandările au un conţinut  de pedeapsă extremă.”Du-te Băsescu după Ceauşescu” sau “La puşcărie, Băsescu la puşcărie”, sunt adevărate droguri ce electrizează mulţimea şi-I dă forţa de a rămâne şi continua, indiferent de vreme şi de ameninţările jandarmilor.

Şi alegoriile ce insoţesc protestul sunt inspirate de ură.  Un sicriu pe care scrie “Băsescu, Boc, Guvernul”, este plimbat ca la funeralii, şi lumea ovaţionează ducerea lui simbolică la groapă. Ritualul este  completat cu lumânări, colive şi, ca într-un film suprarealist, cu o jubilaţie generală. Ieri a apărut şi o tigvă (ghiciţi a cui?),însângerată şi trasă în  ţeapă. Başca numeroasele fotografii, postere, desene de mână, cu Băsescu în zeghe, după gratii.

Mie, trebuie să mărturisesc, această descoperire că ura este catalizatorul general al demonstranţilor, mi-a dat un fior. Chiar dacă ea este îndreptată împotriva persoanei pe care o detest cel mai mult după Ceauşescu.

Mă întreb: oare Traian Băsescu îşi dă seama că, pe lângă  această ură devastatoare a maselor,  cererile şi penalizările opoziţiei politice sunt infinit mai îngăduitoare cu el? Dacă celebrul său instinct de conservare nu a fost total paralizat de panică (sau de intoxicările serviciilor), ar trebui  să realizeze că răul cel mai mic pentru domnia sa, în acest moment, ar fi să se dea pe mâna opoziţiei şi nu a maselor dezlănţuite. Să pună la dispoziţia opoziţiei, imediat, cât se mai poate, acceptul său şi pârghiile pentru organizarea de anticipate.  Altfel va fi prea târziu.

Citesc comentariile unora dintre intelectualii lui Băsescu, din presa aservită acestuia. Las deoparte greţoasa lor obedienţă şi mă gândesc că aceşti oameni, învăţati să mintă necondiţionat pentru stipendiatorul lor, îi fac acum un mare deserviciu acestuia susţinând, în pofida tuturor semnalelor şi datelor obiective din teren, că protestele se vor stinge de la sine, că numărul protestatarilor nu creşte şi că, chiar dacă mitingurile vor continua, ele nu au cum să-l dea jos pe Băsescu.

Să recapitulăm:

a)      după nici o săptămână, numărul participanţilor la protest in întreaga ţară a crescut de la 4000 (joia trecută la Târgu – Mureş)  până la 25000 ieri, marţi, ziua reîntoarcerii lui Arafat în Guvern. Cel mai grăitor este însă saltul numeric produs într-o singură zi (de alaltăieri până ieri) când, conform datelor de la Jandarmerie (extrem de … prudente, ca să nu le spun altfel) s-a trecut de la 11500 de participanţi la 25000 de participanţi pe plan naţional;

b)      la nivelul oraşelor în care se protestează, de la un singur oraş în prima zi, numărul a crescut accelerat, ajungând  luni la 45 de oraşe şi marţi (ieri) la 62 de oraşe!

Pe lângă aceste realităţi, cuantificabile în cea mai elementară aritmetică şi, tocmai de aceea, de neatacat, mai există o a doua categorie de efecte ale prelungirii şi amplificării mitingurilor: alăturările şi dezertările.

Cu fiecare zi în plus de viguroase scandări  ale opozanţilor din piaţă, de pasivitate a guvernului şi, mai ales, de tăcere laşă a preşedintelui, percepţia generală de ţară neguvernată, de corabie intrată în derivă şi părăsită de echipaj, produce efecte de repoziţionare.

Mişcării de protest i se alătură studenţii (Bucureşti, Timişoara), sindicatele (5 la număr), patronatele, alte structuri şi organizaţii profesionale până acum  pasive ori tacit complice cu puterea. Vor începe şi dezertările din tabăra puterii. Când corabia se scufundă, şobolanii o iau la goană.

Mă aştept, şi incă foarte curând, ca UDMR-ul să găsească un pretext pentru a-şi juca, până nu e prea târziu, cartea continuităţii la putere prin trecerea urgentă de partea actualei opoziţii. Altfel, în câteva zile,  balanţa se va înclina atât de mult  încât nimeni nu va mai avea nevoie de ei.

Au inceput să fie anunţate şi greve generale. S-a declanşat un efect de domino pe care nu-l văd oprit de actualii guvernanţi, aleşi să fie obedienţi şi şantajabili, nu competenţi şi credibili.

Când combustia revoltei este ura, ura unei ţări împotriva unui om, nu mai funcţionează ca factor de destructurare  nici diabolizarea opoziţiei, nici dosare fabricate pentru compromiterea lui Porumbacu sau a Micului Titulescu şi, nici măcar, suta de lei promisă, cu disperare, participanţilor.

Sper, măcar, la mintea de pe urmă a lui Băsescu. Sper să nu-i treacă prin cap să se folosească şi de serviciile armatei conduse de Oprea, pentru a arunca România într-o a doua mineriadă.

Azi e o nouă seară. Mai vedem şi mai discutăm.

Contele de Saint GermainEditorialeArafat,Basescu,Boc,Ceausescu,jandarmerie,UDMR,uraComentariu cenzurat de Evenimentul Zilei   O caracteristică a revoltei din aceste zile este ura.  O ură nemaiântâlnită după decembrie ’89 la ieşirile în stradă ale românilor. Sentimentul dominant al celor din piaţă, fluidul care-i uneşte, peste diferenţe şi preferinţe, este ura. Ura faţă de un om. Trebuie să fii acolo...Blog politic si polemic