Scorul acestui articol
[Total: 2 voturi. Media: 5]

Trădarea, în mentalul unui popor, este un păcat mai mare sau mai mic în funcție de istoria poporului respectiv. Noi, după ce-am întors armele la 23 august 1944 și apoi am făcut din acea zi sărbătoare națională, suntem foarte indulgenți cu acest gen de păcat. Ba, de multe ori, alegem trădarea ca o formă de afirmare a virtuții.Domnul Tăriceanu a fost considerat de mulți români o persoană respectabilă. Nu atât pentru oarece realizări spectaculoase în profesia sa (oare ce profesie de bază o avea?) ci pentru potrivirea dintre alura lui aristocratică și ideea de liberalism care înglobează tradiție, onoare, apartenență la un sistem de valori asociabil mai ales elitelor. Părea un liberal autentic: măsurat, distins, cu principii. Nu ca diverși pârâți de după revoluție (Brătianu – cartof, Viorel Cataramă, Teodor Stolojan) care, conjunctural, s-au aciuat și ei în PNL ca să dea bine la proiectul lor individual de parvenire.
Știam că menopauza produce în multe femei schimbări dramatice de comportament. Dar ideii că bărbații la andropauză pot suferi și ei dereglări care să-i facă de nerecunoscut nu-i dădeam prea mare credit. Iată însă că a venit să-mi zdruncine acest scepticism tocmai domnul Tăriceanu. Care, nu o dată ci de două ori în mai puțin de jumătate de an, s-a purtat ca un mercenar de lumea a treia, ca un gambler pe mize joase, ca un homeless cu acte de flotant în mahalaua politică.
Ieri, domnul Tăriceanu și-a anunțat reînscrierea în PNL. Dar nu ca un fiu rătăcitor întors să-și răscumpere păcatele ci ca un cal troian de sticlă, cu burta plină de borhot pesedist. Vai, totul e atât de străveziu, întenția de a face rău liberalilor atât de evidentă, planul de rupere a partidului după europarlamentare atât de ostentativ mârșav încât nu te poți opri să te întrebi: o fi înnebunit domnul Tăriceanu?
Jocul lui Ponta îl pot înțelege până la un punct. Denotă lipsă de scrupule și o bună asimilare a modelului Hrebenciuc, ceea ce nu-i deloc înălțător, dar cui îi mai pasă: dacă în PNL există kamikaze care se oferă să se detoneze în mijlocul camarazilor lor de până mai ieri, de ce s-ar opune tocmai el unui astfel de carnagiu? Mai ales că peste două zile are loc o confruntare importantă la urne?
Nu pot ințelege însă tehnicile jihadiste de luptă ale domnului Tăriceanu, apetența domniei sale pentru tentative repetate de sinucidere politică. Într-adevăr, sunt obligat să recunosc, și andropauza poate fi urâtă. Hidoasă chiar. Ca un reumatism deformant. Dar nu de oase ci de caracter.
Ce a făcut domnul Tăriceanu în ultima vreme, și nu o dată ci de două ori, se numește TRÄ‚DARE. Dânsul, obișnuit cu divorțul ca formă de eliberare și recăsătorirea ca formă de renaștere, s-o fi iluzionat că peneleul e un fel de muiere cicălitoare pe care poți s-o pui la ușă când ți s-a făcut de prospătură și la care să te-ntorci să-ți spele rufele murdare pe perioadele cât bordelul întră în remont.
Eu cam bănuiesc ce i-a promis Ponta lui Tăriceanu ca să-l împingă în această rușinoasă aventură. Doar că povestea cu refacerea USL și desemnarea lui Tăriceanu ca prezidențiabil n-o să țină în vecii vecilor. Poate că vor rupe PNL și, cu așchia trădătoare, vor altoi de-o nouă alianță. Dar ce va rezulta de-aici va fi o corcitură și nimic mai mult. O degenerescență ce nu doar că nu va mai atrage dar va scârbi.
Ponta știe că americanii se vor opune cu toată influența lor reinstalării, la sfârșitul acestui an, a PSD ca partid stat. Știe, de asemenea, că nu va putea ignora această opoziție. Și atunci, în șmecherescul stil dâmbovițean, încearcă să fenteze vigilența Washingtonului cu un fals vândut pe post de original: USL, cel renăscut după europarlamentare. Și să susțină că puterea va fi împărțită, după protocolul sacrosanct, între PSD și PNL.
Doar că nici americanii nu dorm în ci(a)zme. „Liberalul” Tăriceanu? Cel demisionat din PNL și pus șef la Senat de PSD? Va putea fi el, cu adevărat, un luptător anticorupție? Un președinte liber? Hmmm!
Ca să nu mai vorbim de votul capricioșilor români. Raționamentul lor, în legătură cu candidatul Tăriceanu, va fi cât se poate de simplu, nemilos și inspirat din înțelepciunea populară:”cine trădează azi un partid, mâine trădează o țară”. Never ever Tăriceanu președinte!
N-ar fi însă exclus (ba mi se pare chiar foarte probabil) ca strategii PSD să se gândească la rocada: Ponta președinte, Tăriceanu premier. Astfel, Ponta ar fi o garanție mai bună pentru „umanizarea” justiției (atât de visată de baronimea pesedistă) iar Tăriceanu un pion mai ușor de manevrat (punându-i-se în subordine, în ministerele grele, miniștri pesediști) pe tabla de șah pe care regina Mazăre ar urma să baleteze cu grație.
Trebuie să recunoaștem însă că, din punctul de vedere al obsesiei SUA pentru o Românie predictibilă (deci cu o corupție ținută sub control de instituțiile de forță) această a doua variantă este încă și mai ingrijorătoare decât prima. Că doar nu-și închipuie cineva că Ponta, odată ajuns presedinte, va da iama în corupții partidului său.
Puțină logică, dacă se poate! Trădătorii, și de gașcă și de partid și de țară, vor ajunge, mai devreme sau mai târziu, față în față cu cei pe care i-au trădat. Dacă se iluzionează că vor fi iertați sau, și mai aberant, că vor fi slăviți, atunci merită să poarte un nume, ca un stigmat: Tăriceanu!

Contele de Saint GermainEditoriale23 august 1944,Bratianu - cartof,kamikaze,PNL,PSD,Radu Mazare,Tariceanu,Teodor Stolojan,tradare,USL,Viorel Catarama,Viorel HrebenciucTrădarea, în mentalul unui popor, este un păcat mai mare sau mai mic în funcție de istoria poporului respectiv. Noi, după ce-am întors armele la 23 august 1944 și apoi am făcut din acea zi sărbătoare națională, suntem foarte indulgenți cu acest gen de păcat. Ba, de multe ori,...Blog politic si polemic