Scorul acestui articol
[Total: 2 voturi. Media: 5]

Trădarea, în mentalul unui popor, este un păcat mai mare sau mai mic în funcţie de istoria poporului respectiv. Noi, după ce-am întors armele la 23 august 1944 şi apoi am făcut din acea zi sărbătoare naţională, suntem foarte indulgenţi cu acest gen de păcat. Ba, de multe ori, alegem trădarea ca o formă de afirmare a virtuţii.Domnul Tăriceanu a fost considerat de mulţi români o persoană respectabilă. Nu atât pentru oarece realizări spectaculoase în profesia sa (oare ce profesie de bază o avea?) ci pentru potrivirea dintre alura lui aristocratică şi ideea de liberalism care înglobează tradiţie, onoare, apartenenţă la un sistem de valori asociabil mai ales elitelor. Părea un liberal autentic: măsurat, distins, cu principii. Nu ca diverşi pârâţi de după revoluţie (Brătianu – cartof, Viorel Cataramă, Teodor Stolojan) care, conjunctural, s-au aciuat şi ei în PNL ca să dea bine la proiectul lor individual de parvenire.
Ştiam că menopauza produce în multe femei schimbări dramatice de comportament. Dar ideii că bărbaţii la andropauză pot suferi şi ei dereglări care să-i facă de nerecunoscut nu-i dădeam prea mare credit. Iată însă că a venit să-mi zdruncine acest scepticism tocmai domnul Tăriceanu. Care, nu o dată ci de două ori în mai puţin de jumătate de an, s-a purtat ca un mercenar de lumea a treia, ca un gambler pe mize joase, ca un homeless cu acte de flotant în mahalaua politică.
Ieri, domnul Tăriceanu şi-a anunţat reînscrierea în PNL. Dar nu ca un fiu rătăcitor întors să-şi răscumpere păcatele ci ca un cal troian de sticlă, cu burta plină de borhot pesedist. Vai, totul e atât de străveziu, întenţia de a face rău liberalilor atât de evidentă, planul de rupere a partidului după europarlamentare atât de ostentativ mârşav încât nu te poţi opri să te întrebi: o fi înnebunit domnul Tăriceanu?
Jocul lui Ponta îl pot înţelege până la un punct. Denotă lipsă de scrupule şi o bună asimilare a modelului Hrebenciuc, ceea ce nu-i deloc înălţător, dar cui îi mai pasă: dacă în PNL există kamikaze care se oferă să se detoneze în mijlocul camarazilor lor de până mai ieri, de ce s-ar opune tocmai el unui astfel de carnagiu? Mai ales că peste două zile are loc o confruntare importantă la urne?
Nu pot inţelege însă tehnicile jihadiste de luptă ale domnului Tăriceanu, apetenţa domniei sale pentru tentative repetate de sinucidere politică. Într-adevăr, sunt obligat să recunosc, şi andropauza poate fi urâtă. Hidoasă chiar. Ca un reumatism deformant. Dar nu de oase ci de caracter.
Ce a făcut domnul Tăriceanu în ultima vreme, şi nu o dată ci de două ori, se numeşte TRĂDARE. Dânsul, obişnuit cu divorţul ca formă de eliberare şi recăsătorirea ca formă de renaştere, s-o fi iluzionat că peneleul e un fel de muiere cicălitoare pe care poţi s-o pui la uşă când ţi s-a făcut de prospătură şi la care să te-ntorci să-ţi spele rufele murdare pe perioadele cât bordelul întră în remont.
Eu cam bănuiesc ce i-a promis Ponta lui Tăriceanu ca să-l împingă în această ruşinoasă aventură. Doar că povestea cu refacerea USL şi desemnarea lui Tăriceanu ca prezidenţiabil n-o să ţină în vecii vecilor. Poate că vor rupe PNL şi, cu aşchia trădătoare, vor altoi de-o nouă alianţă. Dar ce va rezulta de-aici va fi o corcitură şi nimic mai mult. O degenerescenţă ce nu doar că nu va mai atrage dar va scârbi.
Ponta ştie că americanii se vor opune cu toată influenţa lor reinstalării, la sfârşitul acestui an, a PSD ca partid stat. Ştie, de asemenea, că nu va putea ignora această opoziţie. Şi atunci, în şmecherescul stil dâmboviţean, încearcă să fenteze vigilenţa Washingtonului cu un fals vândut pe post de original: USL, cel renăscut după europarlamentare. Şi să susţină că puterea va fi împărţită, după protocolul sacrosanct, între PSD şi PNL.
Doar că nici americanii nu dorm în ci(a)zme. “Liberalul” Tăriceanu? Cel demisionat din PNL şi pus şef la Senat de PSD? Va putea fi el, cu adevărat, un luptător anticorupţie? Un preşedinte liber? Hmmm!
Ca să nu mai vorbim de votul capricioşilor români. Raţionamentul lor, în legătură cu candidatul Tăriceanu, va fi cât se poate de simplu, nemilos şi inspirat din înţelepciunea populară:”cine trădează azi un partid, mâine trădează o ţară”. Never ever Tăriceanu preşedinte!
N-ar fi însă exclus (ba mi se pare chiar foarte probabil) ca strategii PSD să se gândească la rocada: Ponta preşedinte, Tăriceanu premier. Astfel, Ponta ar fi o garanţie mai bună pentru “umanizarea” justiţiei (atât de visată de baronimea pesedistă) iar Tăriceanu un pion mai uşor de manevrat (punându-i-se în subordine, în ministerele grele, miniştri pesedişti) pe tabla de şah pe care regina Mazăre ar urma să baleteze cu graţie.
Trebuie să recunoaştem însă că, din punctul de vedere al obsesiei SUA pentru o Românie predictibilă (deci cu o corupţie ţinută sub control de instituţiile de forţă) această a doua variantă este încă şi mai ingrijorătoare decât prima. Că doar nu-şi închipuie cineva că Ponta, odată ajuns presedinte, va da iama în corupţii partidului său.
Puţină logică, dacă se poate! Trădătorii, şi de gaşcă şi de partid şi de ţară, vor ajunge, mai devreme sau mai târziu, faţă în faţă cu cei pe care i-au trădat. Dacă se iluzionează că vor fi iertaţi sau, şi mai aberant, că vor fi slăviţi, atunci merită să poarte un nume, ca un stigmat: Tăriceanu!

Contele de Saint GermainEditoriale23 august 1944,Bratianu - cartof,kamikaze,PNL,PSD,Radu Mazare,Tariceanu,Teodor Stolojan,tradare,USL,Viorel Catarama,Viorel HrebenciucTrădarea, în mentalul unui popor, este un păcat mai mare sau mai mic în funcţie de istoria poporului respectiv. Noi, după ce-am întors armele la 23 august 1944 şi apoi am făcut din acea zi sărbătoare naţională, suntem foarte indulgenţi cu acest gen de păcat. Ba, de multe ori,...Blog politic si polemic