Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Scriind în ultima săptămână două comentarii legate de Dinu Patriciu, mi-am putut da seama direct, pe proprie piele, câte patimi generează acest om.  Este incredibil ce efecte poate avea o propaganda anatemizantă  asupra unor minți nu îndeajuns de stăpâne pe ele.

Dinu Patriciu este un om de afaceri, ca mii în România, care într-un moment prielnic a exploatat în favoarea sa lacune legislative și relații privilegiate cu puterea.  Cum se face însă că Tenderii, Cășunenii, Cocoșii și Fălcoșii, Bercenii și Videnii, născuți ca mari biznismeni din conjuncturi egal de nocive, beneficiază de critici și resentimente moderate, uneori chiar de indulgentă simpatie,  în vreme ce Patriciu este cu frenezie  înscăunat direct în jilțul Tartarului, primind, pe măsura demnității, ura superlativă?

Explicația este simplă: într-un moment de enervare politică Traian Băsescu l-a propus pe Patriciu la canonizare pe invers, adică la diabolizare. Apoi aparatul de propagandă a activat stațiile de  transmisie și amplificare, iar cei cu probleme de echilibru (localizate la nivelul urechilor”¦ dar și al discernământului) s-au clătinat până când și-au regăsit stabilitatea în fetișul Băsescu și în practici voodoo cu păpușa Patriciu. Dacă, la momentul initial, președintele l-ar fi indicat în locul lui Patriciu pe, să zicem, Popoviciu sau Å¢iriac, acela ar fi fost astăzi încarnarea maleficului și cauza tuturor relelor  românilor.

Surprinzător pentru mine este modul în care dl. Patriciu a ales să se resemneze cu această imagine de țap negru staroste  într-o iconografie infernală , ba, mai mult, uneori chiar să o alimenteze cu monumentale inabilități (asumarea filmulețului cu copilul pălmuit de președinte, atacul derizoriu la Liiceanu via Pleșu), în condițiile în care, dacă nu inteligența măcar banii ar fi putut să-i ofere soluții de durabil și convingător facelifting.

Îmi este clar că peste personajul Patriciu, cu bunele și relele lui, s-a suprapus o mască grotescă, utilă prestidigitatorilor de azi ai puterii, pentru a deturna spre ea atenția de la incompetența și imoralitatea lor grosolane. Dacă ar fi să pronunțăm explicația reală a performanței lui Dinu Patriciu  de a ajunge number one români bogați, atunci ar trebui să recunoaștem că, dintre toți cei care au făcut primul million într-un mod posibil discutabil, domnia sa este acela care a avut apoi inteligența managerială de a multiplica cel mai spectaculos  acel dat initial.

Să te urască cu atâta intensitate și cu o temeinicie atât de șubredă mii, poate sute de mii, poate milioane de oameni și să nu încerci nimic în a-ți lua această povara energetică de pe aura, mi se pare NU o acceptare stoică de martiriu arbitrar CI o sfidare orgolioasă, păguboasă, a destinului.

Oare să existe o lege universală a echilibrului care să le ia celor aleși de a fi peste măsură de bogati dreptul (ori determinarea) de a-și apăra justa încadrare morală?

Asta pare a ne comunica preumblarea nonșalantă a domnului Patriciu printre ultimele evenimente deschise  publicului larg. Eu însă  nu cred în acest mesaj. Eu cred în altceva și anume ca domnul Patriciu a ajuns la o altitudine unde rarefierea aerului și strălucirea luminii îi dau, la intervale, amețeli și puseuri de orbire.

Mici vacanțe în șesul realității cotidiene ar putea să-i priască la postumitate. Altfel, tare mi-e teamă că, după, va rămâne un consistent reper al fondului fără formă.

Contele de Saint GermainEditorialeRevista presei de sambataAdevarul,cel mai bogat roman,Dinu Patriciu,Liiceanu,Plesu,tartar,uraScriind în ultima săptămână două comentarii legate de Dinu Patriciu, mi-am putut da seama direct, pe proprie piele, câte patimi generează acest om.  Este incredibil ce efecte poate avea o propaganda anatemizantă  asupra unor minți nu îndeajuns de stăpâne pe ele. Dinu Patriciu este un om de afaceri, ca mii...Blog politic si polemic