Scorul acestui articol
[Total: 30 voturi. Media: 4.4]
 

Șantajistul este o specie aparte în România. Aș spune, chiar, că este o specie protejată, privind spre corifei ai genului care, în pofida unor palmarese infracționale de cartea recordurilor, se plimbă liberi printre noi, dezvoltă teorii despre etică și ne sfidează prin impunitate.

Șantajistul pleacă de la o premisă simplă: toți românii sunt români. Adică sunt replici ale prototipului statistic de român: laș, egoist, fără să-l dea scrupulele afară din casă.

Ei înșiși, șantajiștii, sunt așa. Doar că, prin funcții sau cu ajutorul întâmplării, află despre alții lucruri compromițătoare din care nu se pot abține să încerce a trage niscaiva foloase murdare.

De-o vreme asistăm la un duel inedit între șantajiștii de elită ai patriei, inedit nu prin mijloace ci prin transparența lui. Pare straniu să vezi râmele ieșind la suprafată pentru a-și îmbârliga, amenințător, cozile lor de târâtoare. Și totuși lucrul acesta se întâmplă în văzul tuturor, la televizor și pe facebook, dintr-un motiv foarte simplu: inegalitatea de mijloace de persuasiune între combatanți. Unii au de partea lor instituțiile de forță, cu uriașul arsenal de informații și amenințări dar si cu limitările comunicaționale de rigoare, alții doar secrete grele, în număr limitat, al căror efect încearcă a-l maximiza prin tărăboi mediatic și presiune a dozărilor savante.

Vă întrebați la cine mă refer? Deocamdată la Traian Băsescu și la cei șase „ai lui”, trei într-o tabără și trei în alta.

Nu există apariție la televizor a fostului președinte fără atacuri nominale (faza aluziilor a trecut de mult) la adresa celor trei ai lui care i-au arestat pe ceilalți trei ai lui. Totul se face în crescendo, cu sugerarea atingerii în curând, de către vorbitor, a unui pisc al răbdării dincolo de care urmează ireversibilul și ireparabilul pentru cei pe care și i-a luat drept țintă. Coldea, Kovesi, Stanciu reprezintă o succesiune de nume proprii care devine tot mai mult o mantră a ofensivei băsesciene.

Cererea violentă a lui Traian Băsescu de a fi citat ca martor în procesele pupilelor sale Udrea și Bica a depășit flagrant limitele unei abordări strict juridice. Băsescu a precizat fără vreun echivoc că are de declarat în fața judecătorilor lucruri extrem de grave despre numiții capi ai instituțiilor de forță cărora beția puterii le-a luat mințile. Și nu s-a limitat la atât: a amenințat că, dacă nu va fi citat ca martor, va spune totul, în gura mare, presei. Asta, desigur, dacă lucrurile nu se aranjează convenabil.

Cine trebuia să audă, a auzit. Replica nu a întârziat: explodarea în presă a scandalului avându-l ca protagonist pe Daniel Moldovan, șeful Comunității Naționale de Informații, consilier de stat la Cotroceni in mandatul lui Traian Băsescu. Fragmente de stenograme, comunicatul DNA și interviuri ale denunțătorului Simu la televiziunile de știri cu audiență mare s-au succedat cu viteza pumnului întors unei palme.

Dacă cineva se întreabă unde-i șantajul și contrașantajul în secvența tocmai descrisă (și ca aceasta sunt nenumărate, în ultima vreme, între Traian Băsescu și exponenții binomului), voi răspunde doar atât: în lipsa de reacție juridică. Niciuna dintre părți nu cutează a încerca scufundarea celeilalte, de teamă ca vârtejul creat ar putea-o trage și pe ea la fund. Se preferă jocul de-a arătatul pisicii, în speranța că lupta se va încheia prin abandonul unuia dintre luptători și nu prin KO.

Pe de altă parte există legenda protejării lui Traian Băsescu de către SUA. Confirmată din multe surse, neoficial dar și cu o mare doză de credibilitate. Contestatarii acestei teorii invocă în primul rând atacurile lui Băsescu la adresa actualului ambasador al SUA la București și ireverențioasele sale referiri la „guantanamizarea” justiției din România.

Opinia mea în legătură cu această legendă are la bază tot teoria șantajului. De data asta a șantajului Elenei Udrea asupra lui Traian Băsescu.

„Cel mai bun produs politic” al fostului președinte nu putea să nu deprindă obiceiurile definitorii ale mentorului său. Printre care lipsa de scrupule și apetitul pentru șantaj. Iar dacă le-a deprins, nu putea să plece de la putere fără dovezi zdrobitor de compromițătoare la adresa bărbatului cu care a împărțit practic totul în timpul celor 10 ani de stăpânire a țării.

Imunitatea acordată lui Traian Băsescu de către americani, dacă există, nu o vizează și pe Elena Udrea. Iar aceasta vrea, acum că se strânge lațul împrejurul ei, să o vizeze. Prețul cu care și-a negociat vestita fidelitate față de fostul președinte este libertatea proprie. „Te salvezi pe tine, mă salvezi și pe mine. Altfel, la orice condamnare definitivă a mea, cu executare, te dau in gât”. Simplu ca în port!

Toată lupta furibundă a lui Traian Băsescu și cu SUA și cu binomul are acest motor: salvarea, cu orice preț, a Elenei Udrea. Altfel, mai devreme sau mai târziu, aceasta îl va trage după ea în mocirla nu doar penitenciară dar și adulterină pe care au generat-o impreună.

Un element agravant al stării de nervozitate a lui Traian Băsescu este, cu siguranță, și dispariția din fruntea ÎCCJ a Liviei Stanciu. Nu că ar fi mizat pe recunoștința ei dar, pentru ea,  în mod sigur a plecat de la Cotroceni blindat cu materie primă de șantajat. Așa, există riscul major ca pentru persoana care o va înlocui pe Livia Stanciu să nu dețină informații și dovezi îndeajuns de „persuasive” ca să negocieze în baza lor sentințe favorabile pentru Elena Udrea și, desigur, când și dacă va fi cazul, pentru sine.

Și alianța publică de ultima oră a lui Traian Băsescu cu Alina Bica are tot o miză importantă de șantaj: fratele Laurei Kovesi și dosarul acestuia, legat de ROMGAZ, de care Alina Bica a pomenit, ca din întâmplare, în interviurile date lui Gâdea și Ciutacu și pe care, desigur, îl cunoaște în detaliu.

În tabăra opusă, Coldea și Kovesi trăiesc o experiență descumpănitoare: a îndrăciților care se întâlnesc, în ring, cu însuși Scaraoțchi. La câte nefăcute au făcut ei sub comanda acestuia, știu prea bine că, dacă sar la atac, pot fi spulberați nu o dată ci de câte ori va fi nevoie. Inacțiunea lor juridică în raport cu Traian Băsescu le trădează, cum nu se poate mai clar, slăbiciunile și frica.

“Poți pune cătușe Elenei Udrea dar nu poți pune cătușe adevărului ” – exploda, ca o promisiune, declarația autocitatului personaj la ieșirea de la DNA. Spusele ei s-au dovedit, din păcate, a nu fi premoniții ci doar un jalnic clișeu de paradă.  Inspirat, probabil fără știință, din Prima Apologie a lui Iustin Martirul:  „Iar voi ne puteţi ucide, dar nu ne puteţi face rău”.

Și totuși, vorbele Elenei Udrea se vor confirma într-un final, în ciuda a ceea ce ea dorește, de fapt, peste cuvinte.

Adevărurile tăinuite în scop de șantaj presează mai mult decât oricare alte adevăruri să iasă la lumină. Și aproape întotdeauna, până la urmă, răzbesc!

Contele de Saint GermainEditorialeAlina Bica,Coldea,comunitatea nationala de Informatii,Daniel Moldovan,DNA,Elena Udrea,guantanamizare,ICCJ,Kovesi,Livia Stanciu,Mihai Gadea,Prima Apologie a lui Iustin Martirul,santaj,santajist,Scaraotchi,Victor Ciutacu  Șantajistul este o specie aparte în România. Aș spune, chiar, că este o specie protejată, privind spre corifei ai genului care, în pofida unor palmarese infracționale de cartea recordurilor, se plimbă liberi printre noi, dezvoltă teorii despre etică și ne sfidează prin impunitate. Șantajistul pleacă de la o premisă simplă:...Blog politic si polemic