Vai, Johannis, ce slugă jalnică ai ajuns!
„PreÈ™edintele Klaus Iohannis afirmă – după ce Călin Popescu Tăriceanu, i-a cerut să îi demită pe Laura Codruta Kovesi È™i Florin Coldea dacă afirmațiile lui Traian Băsescu privind „un stat mafiot” sunt adevărate – că „în România, statul de drept este funcțional, iar declarațiile unor persoane puse sub învinuire sau trimise în judecată care pun sub semnul întrebării ori contestă acest lucru sunt lipsite de credibilitate„”.
Nici măcar o verificare de fațadă nu ai dispus. „În România statul de drept este funcțional!”. Lașitate supremă la ditamai voinicul germanic.
O astfel de declarație, într-o astfel de realitate, nu se face decât cu pistolul la tâmplă. Te joacă vremile precum sataniștii pe cei slabi de înger prin păpușile voodoo. Așa ești? Cu spatele la zid?
Nu ți-e rușine, la gabaritul tău, Â să te prezinți atât de mic în fața distinsei tale soții? Singurul reper moral la care pari, încă, a fi sensibil?
Atât de mic și atât de laș ? Încât să te închini fără luptă, în fața unor sataniști de Co-Ko-t, să le pui necondiționat la dispoziție steagul tău bleg, aflat oricum în bernă de la prima ta tentativă prăsitoare, nereușită?
Înainte am avut un președinte diavol. Acum avem un președinte râmă. Care, în ciuda tuturor evidențelor de intunericire, cu un întreg popor în spate care așteaptă de la el salvarea printr-o temerară aspirație spre lumină, nu știe altceva să facă decât să se ascundă în bălegarul marilor căcători ai momentului!
Nimic din ce spui tu, Klaus Johannis, nu este credibil atâta timp cât nu ai avut si nu ai curajul să dai nici cel mai mic semn de bărbăție, nici măcar o dată, la un colț, printr-o erecție prezidențială, față de funestul binom ce ne batjocorește zi de zi cu justiția lui selectivă.
Hai s-o spunem p-aia dreaptă și nasoală:
Å¢i-au pus lațu”™ dimprejur
Și prestezi fără cusur!
https://www.conteledesaintgermain.ro/vai-johannis-ce-sluga-jalnica-ai-ajuns/29-07-2016Editorialebinom,Calin Popescu Tariceanu,erectie,Florian Coldea,intunericire,Klaus Johannis,Laura Kovesi,papusi voodoo,presedinte diavol,presedinte rama,stat mafiot 'PreÈ™edintele Klaus Iohannis afirmă - după ce Călin Popescu Tăriceanu, i-a cerut să îi demită pe Laura Codruta Kovesi È™i Florin Coldea dacă afirmațiile lui Traian Băsescu privind 'un stat mafiot' sunt adevărate - că 'în România, statul de drept este funcțional, iar declarațiile unor persoane puse sub învinuire...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Nu cred ca a ajuns, mai degraba a fost o sluga de la inceput.
http://www.nasul.tv/zoltan-tszepari-patronul-rcs-rds-digi-face-jocurile-de-la-budapesta-si-refuza-difuzarea-nasul-tv/
UrmăreÈ™te NaÈ™ul TV pe:
R
http://www.napocanews.ro/2015/04/ungurul-zoltan-teszari-principalul-finantator-al-campaniei-electorale-a-lui-klaus-iohannis.html
…………………………………
https://octavpelin.wordpress.com/2016/01/15/masonul-mafiot-omul-lui-basescu-si-johannis-in-pnl-devenit-noul-pdl-si-trecut-la-ppe-condamnat-la-doi-de-inchisoare-cu-suspendareregimul-basist-traieste-prin-regimul-johannist/
…………………………………..
https://octavpelin.wordpress.com/2016/02/29/penalul-klaus-johannis-ghinionsantajat-de-procurori/
……………………………………….
https://octavpelin.wordpress.com/2016/05/25/fostul-sef-al-c-j-caras-severinmasonul-sorin-frunzaverde-a-primit-o-sentinta-definitiva-in-dosarulvoturi-pentru-johanniscondamnare-cu-suspendareasa-zisa-justitieeste-pentru-unii-muma-iar/
………………………….
https://octavpelin.wordpress.com/2015/05/15/allatoyahul-de-caras-severin-masonul-sorin-frunzaverdepresedinte-al-c-j-anchetat-de-dna-sub-control-judiciar-pentru-presiunile-facute-pentru-obtinerea-mai-multor-voturi-la-turul-doi-al-alegerilor/
…………………………………..
https://octavpelin.wordpress.com/2015/05/14/perchezitii-dna-joi-la-biroul-si-locuinta-allatoyahului-mason-presedintele-c-j-caras-severin-sorin-frunzaverde-cel-care-a-distrus-partidul-bratienilor/
…………………………………..
http://www.nasul.tv/zoltan-tszepari-patronul-rcs-rds-digi-face-jocurile-de-la-budapesta-si-refuza-difuzarea-nasul-tv/
Share
…………………………………..
http://www.napocanews.ro/2015/04/ungurul-zoltan-teszari-principalul-finantator-al-campaniei-electorale-a-lui-klaus-iohannis.html
,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
centrul orasului.
………………………..
https://octavpelin.wordpress.com/2016/01/15/masonul-mafiot-omul-lui-basescu-si-johannis-in-pnl-devenit-noul-pdl-si-trecut-la-ppe-condamnat-la-doi-de-inchisoare-cu-suspendareregimul-basist-traieste-prin-regimul-johannist/
https://octavpelin.wordpress.com/2016/05/25/fostul-sef-al-c-j-caras-severinmasonul-sorin-frunzaverde-a-primit-o-sentinta-definitiva-in-dosarulvoturi-pentru-johanniscondamnare-cu-suspendareasa-zisa-justitieeste-pentru-unii-muma-iar/
………………………….
https://octavpelin.wordpress.com/2015/05/15/allatoyahul-de-caras-severin-masonul-sorin-frunzaverdepresedinte-al-c-j-anchetat-de-dna-sub-control-judiciar-pentru-presiunile-facute-pentru-obtinerea-mai-multor-voturi-la-turul-doi-al-alegerilor/
…………………………………..
https://octavpelin.wordpress.com/2015/05/14/perchezitii-dna-joi-la-biroul-si-locuinta-allatoyahului-mason-presedintele-c-j-caras-severin-sorin-frunzaverde-cel-care-a-distrus-partidul-bratienilor/
https://www.conteledesaintgermain.ro/vai-johannis-ce-sluga-jalnica-ai-ajuns/29-07-2016
………………………………
Ma uit pe blogul tau, conte de groapa de la Glina, si nu-mi vine sa cred. Nu-mi vine sa cred ca mai exista asa ceva, ca mai exista asemenea specimene, ca acelea care iti comenteaza articolele, ca mai exista atata slugarnicie puturoasa, prin care se vede de la o posta sfantii ordinari pentru care debitezi asemenea cretinii cu ifos.Tu ii dai inainte cu Varanul cel minunat, macar din doua-n doua articole si cu Basescu cel nemernic in fiecare articol, gasca de pupincuristi (95% aceiasi, slava Domnului, la fiecare articol), comenteaza cu transcripturi de emisiuni de la Latrina3 si cu citate din ilustrii Gadea, Badea, Grecu, Ursu si alti lingai …, ceva mai vomitiv n-am vazut in viata vietilor mele! Cat de jos poti sa te cobori, mai omule, oricine ai fi?! Pana unde esti in stare sa mergi pentru cateva parale, si alea ciordite de la stat de magraonul puscarias?! Bleah, … limax de closet ce esti …!
Cea mai buna forma de a ataca prostia este sa o lași să se exprime. Așadar, dragă Casius, te las sa te exprimi!
E prostie in stare pura, Conte!Si sunt multi dintr-astia care se cred imaculati si stapanii Adevarului Absolut.Pai daca n-ar fi ei, ar mai exista propaganda securista?Ei ii acuza pe altii ca sunt manipulati, dar se lasa la randul lor manipulati de ceilalti.Vezi, Conte, asa au aparut credintele religioase!Ce sa-i faci?
Nu, Domnule Conte, aici nu e vorba de prostie. Sau nu numai de prostie. Aici e vorba de ciolan gras, de pericolul de a-l pierde la orice schimbare semnificativă de sistem. Imaginează-ti ca rândurile au fost scrise de M. Macovei, Baconski, Patapievici, MihăieÈ™, PleÈ™u sau alt oportunist cu foamea-n gât! Este È™uieratul viperelor când simt pericolul. Nu È™tiu de ce, dar îmi aminteÈ™te de Basescu zicând despre Nastase că face dragoste cu fundul… aceeaÈ™i specie spurcată. Din păcate, avem destui ticăloÈ™i d-ăÈ™tia în țară. Hm! Garfield, motanu de pe acoperiÈ™
Deci ca sa trec la offtopic, ca de obicei:
Ce e porcaria asta cu Ioan Oltean? Stim cu totii, daca nu din prezenta directa la mita, macar din dezvaluirile Antenei3 ca Ioan Olean era omu care plimba sacii de bani.
Acuma DNA ne spunea acu ceva timp ca Olean a luat bani, acum aflam ca in prezent asta nu se pune.
Cat a luat Zgarciu Basea Mic?: 2 ani acasa la vila. Cat a luat Cocosu’ Udrei? 2 ani acasa la vila si pe urma la mare. Basea are N dosare in pending, dar nici unu’ nu se pune. Udrea a stat o perioada in puscarie , insa cu degetul facut la nas si pe urma acasa, ca doar nu vedeti, doar la pupinbasisti s’a inventat puscaria la domiciliu. Chiar e atat de greu de inteles? Pare ca e!
Zilele trecute era o stire despre un ofiter SRI care cica scria pe facebook, citez aproximativ: Ne aratam debusolati si pe urma ne distrugem inamicii!
Chiar toti tre’ sa ne luam dupa fenta?
Uite ca se gaseste Antena3 sa se ia dupa fenta. Argumente: Instanta Suprema (aka Completu’ Negru’) a dovedit faptele. Man, chiar suntem cu totii stupizi?
Eu sincer in urma cu ceva ani mai aveam o speranta. Daca USL m’a dezamagit masiv cu esecul:”Dreptate pana la capat!”, aveam ceva sperante de la ultimii de la care as fi putut avea, Antena3. Caci erau si sunt chiar singurii care sa’ti dea ceva sperante.
Insa ei nici macar nu copiaza USL prin completa lasitate, mai au putin si’l invita pe Basau in emisiune, ca vorba aceea nu putem critica omu’ cand are dreptate.
N’are nici o dreptate, omu’ vrea sa’si scape pielea, e evident, joaca un meci organizat la santaj, la care meci pun prea multi botu’.
Iar pe de alta parte , o cam prea iau cu USA!USA! Stai utin pe locurile voastre, mai vedeti despre actiunea din 1961 in Golful Porcilor, mai vedeti putin despre ’54 Guatemala(nu zic vorbe, Clinton si’a cerut scuze(sanchi!) in ’99 pentru aceea mizerie cu istorie in dictaturi sustinute de USA si finalizata cu un razboi civil ce’a lasat vreo 200k morti, mai vedeti multe)
In fine sunt cam dezamagit de astia care ii credeam ai mei(aka Antena3).
Al treilea si ultimu’ e-mail primit vreodata de la… preopinent. 😉
3.
„Klaus Iohannis contact@4klaus.ro via pnlmail.eu
11/15/14 to me
A venit momentul marii noastre bătălii, a sosit momentul când vom lupta pentru a ne lua țara înapoi! Înarmați cu puterea votului, cu conÈ™tiința viitorului nostru È™i cu determinarea de a schimba fața È™i destinul României noastre, mâine vom învinge!
Vă chem alături de mine, ca, împreună, să dăm semnalul schimbării! Mâine, ne vom lua țara înapoi!
Al vostru,
Klaus”
Nu m-ati rugat, da’ tot va dezvalui misivele primite de la „Al vostru Klaus”. Atentie la date – una este dupa primul tur de scrutin, a doua – inainte de al doilea si – pe cuvintu’ meu de fost pionier! – dupa ce s-a vazut prezident, „Al vostru Klaus” nu mi-a mai transmis nici macar vreun Danke, necum sa-mi mai promita ceva! La „etc” era doar adresa site-ului de campanie. Am verificat si acolo – n-a multumit nici unui „anonim” care l-a votat, n-a facut promisiuni… populiste si desarte, de elementar fair-play – ar zice altii, cum ca va fi presedintele tuturor romanilor, al celor care l-au votat, al celor care au stat acasa si al celor care i-au votat contracandidatu’, a trecut direct la cereri de demisie, amenintari impotriva mirsavului domn Puie Monta si a PSD-ului, respectiv „stanga neautentica, nereformata si corupta”. Omu’ sas este – funciar – pragmatic si sincer, ca Basescu odinioara, in sensu’ ca-ti spune adevaru’ crud, verde-n fata! Iar dupa ce se vede cu sacii in caruta, nu-si mai pierde timpu’ sa le-arunce vreun Danke… suboamenilor, aia nascuti, pasamite, sa-l serveasca pe el. 🙂
1.
„Un prim pas împreună. Vă mulțumesc!
Klaus Iohannis contact@4klaus.ro via pnlmail.eu
11/4/14 to me
Duminică, 2 noiembrie, am făcut un prim pas spre normalitate. Vă mulțumesc din inimă! Mulțumită vouă, am obținut scorul de 30,44%, am reuÈ™it să dăm semnalul schimbării, am arătat că suntem mulți È™i suntem puternici. Este rezultatul pe care ni l-am propus È™i pe care am reuÈ™it să-l obținem!
Lupta împotriva stângii neautentice, nereformate È™i corupte continuă! Pe 16 noiembrie, avem de dat ultima bătălie! Avem nevoie să fim mai mulți, mai uniți È™i mai motivați ca oricând! Vă chem alături de mine pe voi, pe toți cei care cred că în România se poate face o schimbare, că avem nevoie de o schimbare!
Împreună, luptăm încă o dată pentru România noastră È™i împreună vom câÈ™tiga!
Al vostru,
Klaus
etc”
2.
„De astăzi, suntem mai mulți, suntem mai puternici!
Klaus Iohannis contact@4klaus.ro via pnlmail.eu
11/6/14 to me
Începând de astăzi, o avem alături de noi È™i pe doamna Monica Macovei. Sunt bucuros să reafirm că toate principiile pentru care doamna Macovei militează se regăsesc în programul meu prezidențial: independența justiției, statul de drept, faptul că nu voi grația corupți, faptul că doresc să împiedic prin orice metodă legală adoptarea legii amnistierii și grațierii. Independența justiției este un deziderat fără de care nu pot concepe România anilor viitori.
De asemenea, îmi asum un angajament ferm: în calitate de PreÈ™edinte al României, primul lucru la care voi renunța este imunitatea È™efului statului!
Trimiteți acest e-mail mai departe familiei È™i prietenilor, spuneți-le că suntem mai mulți È™i suntem mai puternici È™i că, de astăzi, independența justiției în România are o È™ansă!
Al vostru,
Klaus
etc”
naspa cu tinerii frumosi si liberi din tara si de afara, ne-au pricopsit cu un presedinte marioneta si cu un guvern jalnic, bravos, tot inainte tineri facebookisti spre distrugerea totala! intrucat matrozul si mafiotii apropiati lui sunt neatinsi de justitia independenta concluzia e clara, statul mafiot al matrozului a fost intarit de urmasul teutonilor spre beneficiul tuturor mafiotilor basisti sau nebasisti!
Într-un interviu acordat ziarului Jurnalul Național, scriitoarea Ileana Vulpescu vorbeÈ™te, cu modestie È™i luciditate, despre România de azi, ideea de naționalism, valori È™i non valori, credință, cărți È™i fericire.
Arta conversației cu țara ta. Natural, Ileana Vulpescu stăpâneÈ™te perfect arta conversației. Nu e doar un joc de cuvinte, ci este un adevăr. Incomode, logice, reci, dar pline de har È™i căldură, bazate pe înțelepciunea adunată timp de o viață, din cărți sau de la oamenii cu care s-a intersectat, vorbele È™i gândurile doamnei Vulpescu pot să deranjeze, pot chiar È™oca, dar nu pot fi ignorate. Părerile domniei sale despre România de acum merită ascultate.
Sabina Iosub: Mă bucur foarte mult să vă revăd. Vă îmbrățiÈ™ez cu drag. Cum sunteți?
Ileana Vulpescu: Draga mea, ca la vârsta asta, ca să nu-l supăr pe Dumnezeu „“ mulțumitor. Adică, zile mai bune, zile mai proaste… Dar, dacă sunt în două picioare È™i în toate mințile, mă rog, după propria apreciere, eu zic că e bine. Nu am dreptul să mă plâng.
Sabina Iosub: Aveți timp sau doriți să urmăriți ce se întâmplă în societatea de acum?
Ileana Vulpescu: Ca să spun drept, dat fiind că ața de pe mosor se consumă, È™i nu mai e multă, eu aÈ™ vrea să È™tiu tot, dar la un moment dat atât de tare mă indispune ce aflu, că prefer să nu aflu. Dar aflu oricum pentru că am prietene care urmăresc tot ce se întâmplă pe lumea asta È™i mă informează È™i pe mine. Am zis că dacă s-o întâmpla ceva aÈ™a extraordinar, ferească Dumnezeu, atunci o să aflu È™i eu. Iar încolo aÈ™a, chestii de-astea care au intrat în planul de zi de zi „“ DNA, fratele lui DNA, mătuÈ™a lui DNA È™i aÈ™a mai departe, să-ți spun drept, nu mă mai interesează. Pentru că am învățat lecția. Am învățat „“ intri pe uÈ™a asta, ieÈ™i pe uÈ™a cealaltă, cum ai intrat, aÈ™a ai ieÈ™it.
Sabina Iosub: Știu că sunteți extrem de modestă, sunteți un talent uriaÈ™, din punctul meu de vedere un monument de cultură… de aceea vă întreb, având dvs un bun-simț extraordinar, când credeți că se va construi o țară de un bun-simț È™i o judecată normală?
Ileana Vulpescu: Nu È™tiu să precizez, dar eu fără să fiu o optimistă, cred că totuÈ™i oamenii se vor sătura de situații anormale, adică vor dori să trăiască într-un regim normal, un regim normal de viață. Adică să nu li se mai prezinte în fiecare zi o surpriză care de fapt este foarte bine pusă la punct, eu zic aÈ™a „“ că sunt fumigene în ochii proÈ™tilor, dar cred că se va sătura lumea finalmente È™i va simți nevoia să aibă È™i bun-simț, să se poarte cum trebuie È™i să renunțe la niÈ™te excentricități care nu au niciun fel de valoare È™i care doar strică mintea oamenilor È™i duc È™i spre o incultură întristătoare. Este de neconceput să auzi la un post de televiziune că cineva în loc de accident spune incident. Și nu se sesizează nimeni. Trec aceste lucruri care strică de tot cultura, trec aÈ™a neobservate. Le observă niÈ™te babe ca mine care au învățat carte la vremea lor. Mi se pare că învățământul a ajuns foarte-foarte slab.
Sabina Iosub: Din ce cauză, oare?
Ileana Vulpescu: Cauzele sunt multiple. Mai întâi, copiii nu mai trăiesc o viață de familie aÈ™a cum s-ar cuveni. Sunt copii crescuți cu cheia la gât.
Sabina Iosub: Dar aÈ™a am fost È™i noi, de exemplu generația mea sau cei care au acum 50 È™i ceva de ani…
Ileana Vulpescu: Da, dar una este să mai ai o conÈ™tiință legată de ceea ce este o familie È™i alta este după câteva generații – lucrurile se schimbă foarte mult. Și ceea ce nu era normal într-o perioadă este considerat normal. Părinții se ocupă prea puțin de copii. Nu au timp să stea de vorbă cu ei, să vadă ce e în mintea lor, în primul rând. Pentru că eu nu înțeleg „“ sunt copii de oameni bogați care nu învață, dar sunt È™i copii de oameni modeÈ™ti care nu învață „“ cum îÈ™i închipuie aceÈ™ti copii că or să trăiască? Asta este o întrebare. Pe care ei nu È™i-o pun. Deci dintr-o dată porneÈ™te defectul ăsta din familie. După aceea, corpul didactic este atât de prost plătit È™i atât de desconsiderat încât nici el n-am impresia că-È™i mai dă sufletul pentru ceea ce face. Și se creează acest cerc vicios. După aceea profesorii sunt totdeauna sancționați că lasă corigenți sau repetenți. Și când profesorul spune: am să te las corigent… Da, dar nici dumneavoastră nu o să mai aveți catedră. Pentru că el È™tie că dacă nu are un număr de elevi nu mai are catedră. E, în momentul în care se creează asemenea cerc vicios în care elevul nu mai primeÈ™te ceea ce ar merita de fapt È™i nici profesorul nu îi dă ceea ce ar merita, pentru că nici el nu vrea să rămână fără catedră, de aici… un concurs de interese.
Sabina Iosub: Din care cum ieșim?
Ileana Vulpescu: Nu se poate ieÈ™i decât dacă, aÈ™a gândesc eu, învățământul ar fi considerat ceea ce este „“ baza unei societăți. Adică atâta vreme cât nu îți dai seama că de aici porneÈ™te totul nu poți să ai pretenție la un popor de analfabeți. Interesul, zic eu, interesul unora este să te țină cât mai în întuneric È™i dacă se poate să fii cât mai prost È™i mai credul. Nu vreau să-i numesc pe cei care vor aÈ™a ceva. Dar dacă e vorba să vrea omul cinstit o societate, vrea întâi un învățământ foarte bine aÈ™ezat, plătit cum se cuvine È™i să nu-l mai ameninți pe profesor că rămâne fără pâine pentru că lasă corigenți. Adică în momentul în care nu mai există niciun mijloc de a-l face pe copil, a-l forța să învețe dacă vrea să termine o È™coală, este o indiferență față de È™coală îngrozitoare. Cum este È™i o indiferență față de omul bolnav. Pentru că se tot închid spitale, cele care sunt, nu mai sunt cum ar trebui să fie. Și iac-aÈ™a. Adică două sectoare de viață „“ învățământul È™i sănătatea „“ care sunt cu totul È™i cu totul lăsate în paragină, să zic.
Sabina Iosub: Mai există valori?
Ileana Vulpescu: Da, sigur că există. Valori există absolut în orice regimuri. Nu se poate fără valori. Și în regimuri totalitare, dacă în frunte sunt unii care nu ar merita să fie, stratul de jos e întotdeauna sănătos, pentru că dacă nici ăla nu e sănătos se dărâmă È™andramaua de la început. Dacă È™andramaua ține, ține pentru că jos, la baza piramidei, este ceva sănătos. Adică sunt oamenii care È™tiu carte, care îÈ™i fac datoria. Adică au niÈ™te oameni conÈ™tienți È™i care vor să facă ceva. Și care nu confundă o țară cu un regim. Asta este foarte important. Să nu îți confunzi țara cu un regim oarecare. Regimuri vin, pleacă, țara rămâne. Dacă vrei să faci ceva pentru o țară, indiferent în ce regim, trebuie să faci.
Sabina Iosub: Cine mai suntem noi acum?
Ileana Vulpescu: Noi acum ne facem È™i noi vânt cu coada È™i zicem: suntem în Uniunea Europeană. Mare succes, nu? Că suntem în Uniunea Europeană È™i că ne pândeÈ™te È™i euro, ceea ce o să fie de-a dreptul o catastrofă. Dar, în sfârÈ™it, sunt È™i exemple de-astea cum e Grecia care nu se lasă. Mă rog, majoritatea oamenilor spun „žte-ai împrumutat, trebuie să dai È™i înapoi”ž. Acum, depinde È™i la cine te-ai împrumutat. Nu te-ai împrumutat la niÈ™te săraci, te-ai împrumutat la niÈ™te bogătaÈ™i. Și bogătaÈ™ul dacă vine È™i îți pune cuțitul în gât, nici el nu are dreptul să facă lucrul ăsta. Adică să te facă pe tine să rabzi de foame ca să îi plăteÈ™ti lui datoriile de care n-are nicio nevoie, să fim bine înțeleÈ™i. Nu o să ne apucăm acuma să plângem de mila bancherilor sau un stat care se împrumută ca să nu cadă băncile, dar nu se gândeÈ™te la ce se întâmplă cu cei care sunt datori la bănci. Iar băncile să nu cumva să sufere. Nici asta nu este o soluție. Și nu este o soluție pentru om, pentru cetățeanul unei țări.
Sabina Iosub: Apropos de cetățean… Felul în care am involuat aÈ™ spune eu ca societate ține de fapt de fiecare dintre noi sau de conducătorii pe care i-am avut ?
Ileana Vulpescu: Una este conducătorul, cât ține cu țara pe care o conduce „“ asta este foarte important, dacă chiar ține la țara pe care o conduce, nu face sluj în fața nimănui, ci e conÈ™tient că trebuie să reprezinte niște oameni față de care È™i-a luat un angajament. Pe de altă parte, românul are o vorbă: peÈ™tele de la cap se împute. Omul, văzând cum este conducerea, se lasă È™i el pe tânjală. Zice: da io de ce să-mi dau sufletul când ăÈ™tia uite ce fac. Într-o țară în care se spune ei È™i noi deja este o atmosferă nesănătoasă. Nu se poate să spui despre conducere „žei” È™i noi ceilalți. Ar trebui să fim toți „žnoi”. În măsura în care simți că o conducere te reprezintă È™i vrea ceva pentru binele țării È™i pentru binele tău, ai cu totul în felul ăsta ai cu totul altă atitudine decât atunci când spui „žei”! Din păcate această dihotomie s-a produs. Îmi pare foarte rău, pentru că ne-am făcut foarte mari iluzii în 1989. Și care s-au dovedit iluzii È™i atât.
Sabina Iosub: De atunci încoace sau poate în ultimii 10 – 15 ani ați simțit că vă mai reprezintă ceva din ceea ce ați văzut în societate?
Ileana Vulpescu: Dragă, afară de faptul că trăiesc în România, că trăiesc în Europa, că am o cetățenie, că am dreptul să votez „“ câtă valoare are votul meu nici asta nu am de unde să È™tiu – am simțit întotdeauna că sunt legată de țara mea. Eu întotdeauna m-am gândit: Doamne, cum să fiu de folos țării mele? Ce să fac să-i fiu de folos? Asta este foarte important. Cât eÈ™ti de ataÈ™at de pământul pe care te-ai născut, de oamenii lângă care ai trăit, de limba pe care ai învățat-o. Astea sunt lucruri foarte importante. Cât eÈ™ti de legat de această comunitate? Ce este un popor în definitiv? O comunitate de teritoriu, de limbă, de credințe, de obiceiuri. Dacă aÈ™ fi emigrat puteam să mă duc într-o țară, să le învăț limba, să mă descurc acolo, dar n-aÈ™ fi încetat niciodată sa fiu româncă. Și nu m-ar fi durut de țara adoptivă, deși trebuie să-i fii fidel pentru că te-a primit și să-i mulțumeÈ™ti de o mie de ori, dar nu m-ar fi durut sufletul aÈ™a ca de țara mea. Sigur că eu sunt înapoiată È™i sunt naționalistă „“ nu È™tiu de ce naționalismul este taxat atât de rău de parcă ar fi sifilis sau blenoragie când în definitiv nu este decât ataÈ™amentul față de țara ta È™i de poporul tău fără sa disprețuieÈ™ti pe nimeni altcineva. De ce să se confunde naționalismul cu xenofobia? Nu au nicio legătură!
Sabina Iosub: Știți cum au fost anii 50, ați văzut È™i ultimii ani din societatea românească. E o exagerare să comparăm perioadele?
Ileana Vulpescu: Este și nu este. Eu care le-am trăit pe toate pot să spun următorul lucru: în 50 erau foarte multe explicații, veneam după război, după plata datoriilor de razboi când se luau fabrici cu totul È™i se duceau în Uniunea Sovietică, când grâul nostru se ducea pe conductă tot în Uniunea Sovietică. Era o perioadă foarte grea. TotuÈ™i, pentru cât a fost de greu atunci a existat o soluție să nu pierim. Nu È™tiu cât să le atribui conducătorilor, dar atribui poporului care era conÈ™tient încă de faptul că este un popor È™i trebuie să-È™i facă datoria acolo unde este pentru că numai muncind cinstit poți să faci ceva pentru o țară indiferent de regim. Indiferent de regim. Trebuie să ai cinste față de locul pe care-l ocupi, să-ți faci datoria acolo nu zicând: lasă dacă alții chiulesc, uite ce fac ăia de la putere… Nu mă interesează ce fac ăia de la putere, eu fac ce trebuie să fac eu. Niciodată, niciun popor nu-È™i iubeÈ™te conducătorii! Asta se È™tie de când lumea È™i pământul. Și cred că È™i conducătorii sunt atât de deÈ™tepți să-È™i dea seama de acest lucru.
Sabina Iosub: Dar nu toate popoarele îÈ™i urăsc conducătorul…
Ileana Vulpescu: Da, e adevărat că una e să nu iubeÈ™ti È™i alta este să urăÈ™ti. E grav când un popor îÈ™i urăÈ™te conducătorii. Înseamnă că-i simte că nu-i reprezintă deloc. Asta este foarte grav È™i cred că cine îÈ™i ia obligația să conducă un popor trebuie să fie conÈ™tient să atragă prin cinste È™i prin ataÈ™ament față de interesele țării. Deci ar trebui să È™tie să-È™i lege poporul de el.
Sabina Iosub: În ce ar trebui să mai credem acum?
Ileana Vulpescu: Ar trebui să credem, zic eu „“ că totuÈ™i dacă ne-a lăsat Dumnezeu undeva pe pământ, ne-a lăsat È™i pe noi ca È™i pe alții cu, să nu spun o misiune, să facă È™i ei ceva acolo. N-ai răsărit aÈ™a, e È™i generație spontană, reprezentăm un trecut atât de îndepărtat de ziua de astăzi È™i care nici astăzi nu este foarte lămurit deÈ™i, cum se spunea pe vremea marxismului, trecutul este mult mai imprevizibil decât viitorul. AÈ™a È™i la noi! Mereu se ceartă care au fost primii, de unde au pornit romanii, dar noi trebuie să credem că suntem datori acestei țări. Că nu avem dreptul să uitam câte sacrificii s-au făcut, câte generații au fost sacrificate ca să ajungem noi astăzi ăÈ™tia care suntem.
Sabina Iosub: Unde vedeți țara în următorii ani?
Ileana Vulpescu: Nu È™tiu, îmi pare rău, dar am impresia ca o văd ca pe o colonie.
Sabina Iosub: E un cuvânt greu…
Ileana Vulpescu: Da, e un cuvânt foarte greu È™i care nu place, dar eu nu am niciodată încrederea că țările mari È™i puternice au să te pună la masă cu ele. Aceste țări caută să se întindă È™i să-È™i întindă puterea. Noi nu suntem mari, noi suntem mici. N-am avut ocazia să ne întindem puterea peste nimeni. Dar, asupra țărilor mici întotdeauna va fi presiunea țărilor mari È™i care, aÈ™a pentru a ne da È™i nouă o bomboană ne spun că o să fim mari, că o să fim egali. Nu, niciodată nu o să fim egali cu ele. Adică dacă ar fi să ne facem niÈ™te iluzii… eu spun aÈ™a, dacă eÈ™ti prost de la natură, n-ai ce să reproÈ™ezi nimănui. Da dacă faci pe prostul È™i îi dai înainte cu ce o să fie, cu ce minuni. Asta este părerea mea. Am citit o mulțime de documente privind al doilea război mondial. Și am citit documentele care priveau Cehoslovacia înainte de a fi invadată de nemți. Și am văzut cât dezinteres era la aliații Cehoslovaciei. Aliații mari! Încât am zis că dacă asta este, ne-am lamurit. Și întotdeauna când se bate monedă, monedă în sensul rău, se bate tot pe țările mici unde se întâmplă toate nenorocirile. Se întâmplă È™i dincolo, în țările mari. Nici hoția, nici tâlhăria, nici asasinatele nu s-au inventat în România sau în Albania. Ele erau de mult răspândite în toată lumea. Iar noi, ăÈ™tia, suntem un fel de Cui al lui Pepelea. Eu nu spun că noi suntem niÈ™te modele de dat È™i de pus în calendare, dar oricum nu suntem mai răi decât alții. Ideea asta care vrea să ni se inculce că nu există unii mai prăpădiți, mai decăzuți decât romanii este greÈ™ită. Asta o spun oameni care nu È™tiu nici istoria altor popoare, nici a lor. Cine se laudă astăzi cel mai tare, țări bogate uită cum au devenit bogate. Uită ca au devenit bogate având colonii, jefunind niÈ™te continente „“ America de Sud a fost pur È™i simplu prădata de Spania. Sunt ca È™i bogătaÈ™ii noÈ™tri, dar nimeni nu-i întreabă cum au devenit bogați.
Sabina Iosub: AÈ™ vrea să vorbim puțin È™i despre dumneavoastră. Și o să vă întreb direct: Când ai pierdut totul, aÈ™a cum vi s-a întâmplat dumneavoastră, ce mai rămâne?
Ileana Vulpescu: Draga mea, mai rămâne obligația pe care o ai față de propria viață. Trebuie să consideri că aÈ™a ți-a fost soarta, în care eu cred, aÈ™a a hotărât cine hotărăÈ™te pentru noi, că noi ne facem numai iluzia că hotărâm noi… Numai ideea că trebuie să îți mai faci datoria după cei care nu mai sunt. Să faci ceva pentru memoria lor È™i să îți faci datoria tu, față de ce mai poți să faci tu. Afară de datorie nu te mai susține nimic. Ideea că timpul trece È™i vindecă, ce să spun… timpul nu schimbă mare lucru. Totul este cât îți impui față de alții să nu te plângi È™i să nu îți plângi de milă din următorul considerent „“ nimeni nu este vinovat de soarta ta. Nu poți să acuzi absolut pe nimeni. Iar cine a hotărât soarta nu face conversații cu noi…
Sabina Iosub: Dar îi spuneți uneori niÈ™te lucruri, chiar dacă nu face conversație?
Ileana Vulpescu: Sigur că da. Bineînțeles. Tu vorbeÈ™ti de unul singur È™i îi spui păsurile tale, mă rog, s-or înregistra undeva, dar nu este obligatoriu să primeÈ™ti niÈ™te răspunsuri.
Sabina Iosub: Care rămâne motorul vieții?
Ileana Vulpescu: Motorul vieții rămâne totuÈ™i munca. Este singurul lucru care te obligă. Pentru ca să trăieÈ™ti, eu vorbesc de categoria oamenilor ca noi, trebuie să munceÈ™ti. Toată viața am trăit cu credința că am să trăiesc din ce muncesc, că nu o să primesc nimic de nicăieri. Și această idee că trebuie să faci ceva ca o restituire pe care o faci pentru ce s-a făcut înaintea ta ca să ajungi tu. Au fost bunicii tăi, străbunicii tăi, părinții tăi care au muncit pentru ca să ajungă la tine. Din punctul meu de vedere munca este singura salvare a omului.
Sabina Iosub: Mai scrieți?
Ileana Vulpescu: Da, mai scriu. De trei ani de când am rămas singură m-am ocupat de niÈ™te lucruri pe care bărbatul meu le-a lăsat neterminate în sensul că nu le făcuse note. O antologie de poezie franceză tradusă româneÈ™te È™i niÈ™te piese de teatru „“ Moliere, Marivaux traduse È™i la asta am făcut note. Trei ani am stat cu nasul în fiÈ™e, în tot felul de hârțoage È™i, mă rog, mi-am dat cât am putut eu să fac ceva ca să se poată publica È™i să nu rămână o muncă de-o viață nevalorificată. Și după ce nu mai sunt eu, cine s-ar fi ocupat de asta? Ideea asta de a face ceva, de a-ți propune ceva la începutul vieții, să îți propui să ai o familie sau să îți faci o carieră, e un imbold care tot la muncă te duce. E animal care face ceva conÈ™tient. Între toți frații noÈ™tri, alte animale suntem singurii care ne propunem ceva pe care îl putem atinge sau nu. Important este că ne propunem. Ä‚sta ar fi motorul care ne ține în viață. Pentru că altminteri sunt foarte multe deziluzii. Sunt multe lucruri pe care ți le-ai dori È™i nu le ai niciodată È™i să te înveți cu pierderea. De la început să È™tii că viața e tot ce vrei, dar este abonată la pierdere. Se pierde tot timpul „“ pierzi pe cineva, pierzi ceva. Și, să fii întărit față de această idee, că viața e È™i pierdere.
Sabina Iosub: Îmi spuneți un secret? Secretul a atâtor zeci de ani de căsnicie?
Ileana Vulpescu: Draga mea, este aÈ™a… În primul rând dacă partenerul de viață are aceleaÈ™i idei cu tine în ceea ce priveÈ™te lucrurile mari din viață. Dacă au o corespondență de caracter, de gusturi, de concepții È™i înseamnă foarte multă cedare. Adică să È™tii să fii aÈ™a de deÈ™tept să zici da È™i să faci ca tine, de fapt. Bărbații sunt uÈ™or de păcălit. Totul este să prinzi care-i sunt punctele slabe È™i cum majoritatea sunt cam negativiÈ™ti de felul lor, majoritatea, nu spun de toți, la orice ai propune încep cu nu. Ei, tu îl laÈ™i să spună nu, totul trebuie făcut cu foarte multă delicatețe È™i întotdeauna să îi acorzi încredere partenerului. Să nu începi să scotoceÈ™ti, să vrei să aflii ce nu îți spune el. Că nu e bine. E bine să È™tii de la început dacă ai aceleaÈ™i concepții de viață cu el. Dacă nu le ai e greu să simulezi o viață întreagă. Asta este ceea ține o căsnicie. Și când nu s-a făcut din interes. Și acolo ține È™i mai mult. Căsătoriile făcute din interes sunt cele mai durabile. Și cele proaste sunt cele mai durabile. Sunt puține căsătorii foarte reuÈ™ite în care oamenii îÈ™i sunt într-adevăr complementari unul altuia, care se înțeleg foarte bine È™i chiar sunt jumătatea unul a celuilalt. Majoritatea sunt nereuÈ™ite, durează È™i cum zic eu, unele se termină prin dispariția unui partener, altele se termină prin divorț È™i altele durează din indiferență.
Sabina Iosub: Am citit la un moment dat într-unul din interviurile pe care le-ați dat că spuneați că nu există fericire…
Ileana Vulpescu: Da, continui să spun acelaÈ™i lucru. Din punctul meu de vedere fericirea înseamnă doar niÈ™te momente frumoase adunate. Un moment de anul ăsta, un moment de acum zece ani… Și fericit este omul când este îndrăgostit. Asta este o perioadă când este fericit, e generos, mintea lui nu este decât la obiectul iubirii. Dar altminteri fericirea aÈ™a eu nu cred că există. Eu zic să dea Dumnezeu să mă înÈ™eț eu.
Sabina Iosub: Ziceți asta din prea multe nefericiri pe care le-ați avut?
Ileana Vulpescu: S-ar putea. Nu contest acest lucru. S-ar putea ca anumite nefericiri care te iau de copil să te ducă la concluzia asta. În fond depinde, È™tii, aÈ™a de mult de la viața unui om la viața altui om, sunt deosebiri aÈ™a de mari încât s-ar putea să mă înÈ™el. Eu niciodată nu spun ceva „“ Domnule, asta este literă de Evanghelie. Nu, e o părere. Dar dacă mă întreabă cineva eu spun sincer, nu mă simt obligată să fiu ipocrită, pentru ce? Eu spun ce cred.
Multumesc. Am retinut:
„Trei ani am stat cu nasul în fiÈ™e, în tot felul de hârțoage È™i, mă rog, mi-am dat cât am putut eu să fac ceva ca să se poată publica È™i să nu rămână o muncă de-o viață nevalorificată. Și după ce nu mai sunt eu, cine s-ar fi ocupat de asta? Ideea asta de a face ceva, de a-ți propune ceva la începutul vieții, să îți propui să ai o familie sau să îți faci o carieră, e un imbold care tot la muncă te duce. E animal care face ceva conÈ™tient. Între toți frații noÈ™tri, alte animale suntem singurii care ne propunem ceva pe care îl putem atinge sau nu. Important este că ne propunem. Ä‚sta ar fi motorul care ne ține în viață.”
Aceeasi idee, dezvoltata artistic si ridicata la alta miza( a sansei Cunoasterii, depasind limetele unei vieti umane)este maiestrit ilustrata in ” Un miliard de ani pana la sfarsitul lumii”, de Arkadi si Boris Strugatki; editat(a) si in socilismul ceausist, si in „tranzitie”.
Imaginati-va, o clipa, acum, ca-l cunoasteti ceva mai bine, cum ar fi „performat” domnu’ Klaus Werner Iohannis ca primministru al incipientei USL, din 2009, dupa ce inhatase zupremu’ al doilea mandat! Daca n-aveti suficienta imaginatie, va spun eu – mult, mult mai… jenibil decit alde Boc, MRU & Ciolos, la un loc! Acum, ar fi fost… istorie antica si alde Basescu, si KWI! Spre… gloria zupremului si-a dreptei mioritice, atunci zupremu’ l-a protejat pe Klaus Werner de rusinea unei palarii imense pentru neuronu’ sau stafidit. Jubilau „Alinutzele” din fostu’ PNL, care-l vedeau si mai bine pe numitu’ Klaus Werner pe post de neo-zuprem – si mai puternic, si mai anticomunisto-pesedist, si mai da dreapta „cu adevarat” decit ala de atunci, proaspat reinscaunat si prin dorinta si/sau pasivitatea lor, a Alinutzelor si Monicutzelor deontoloage.
Zau ca nu pricep de ce va mirati sau ofuscati acum ca numitu’ Klaus Werner nu-i doar „continuatorul lucrurilor bune din proiectul politic al lui Traian Basescu”, cum bine a spus cine-a spus! Nu zic cine, persoana importanta sub… aspect geopolitic! Dar, daca admiti ca alde Basescu ar fi avut un „proiect politic” mustind de „lucruri bune” – care or fi alea?! promovarea femeilor, de preferinta june, deontoloage si fisnete?! intarirea dreptei mioritice si-a „parteneriatului” cu licuricii stapini ai lumii?! „independenta” unei justitii abuzive?! eliminarea oricarei masuri economice sau oricarei reforme „de stinga”, adica benefica prea multor cetateni?! subminarea si distrugerea PSD?! decredibilizarea Parlamentului?! reformarea asa-zisei „clase politice”?! PPE-ismu’ multilateral subdezvoltat?! – trebuie sa accepti si ca „lucrurile bune” sunt intotdeauna cu dus/intors. Fie nu sunt chiar „bune” decit pentru un contingent limitat / privilegiat de indivizi, fie au laturi de-a dreptu’ mizerabile, fie ca acele „lucruri bune” sunt – exact! – infecte, iar proiectu’ politic al lu’ Basescu era – pardon! – vicios din start, cu asupra de masura.
Tineti minte si – pardon! – rumegati spusa asta: KWI este „continuatorul lucrurilor bune din proiectul politic al lui Traian Basescu”! Daca intelegeti altceva decit am inteles eu, cereti si o sa va mai ofer si niste e-mail-uri primite de la KWI, ca sa aflati ce a promis si cui i-a jurat credinta. 🙂
Offtopic, emisiunea Alexandrei Stoicescu:
Cica si’au schimbat formatul , acuma era Stoicescu cu inca un tip pe post de moderatori(scuze nu i-am retinut numele)
Stoicescu vorbea in continuu, saracu’ omu’ alanu reusea sa scoata 2 vorbe, cand il lasa sa scoata 1 vorba chiar imi parea inteligent si binevenit. Stoicescu devenise deja enervanta, poate ii spune careva ca intrece masura.
Simpatic Codrin Stefanescu, intotdeauna mi’a placut, azi mai mult decat oricand, cand la o imagine de peim plan, isi dadea seama ca ori s’a cam ingrasat sau si’a pus o camasa numat mai mic si fiind un tip foarte atent incerca ba sa’si gaseasca un unghi mai bun, ba o pozitie picior peste picior sa ascunda burtoaca. Simpatic!:)
Apropo a inteles ce Dumnezeu ar fi castigat Vantu in contu celor 2 milioane + zeci de mii de euro in campanie si sondaje? Cred ca daca benzinariile plutitoare erau asa de profitabile(sanchi!) si herastraul si orice balta era deja plina de astfel de dotari .
Iar faza ca Vantu isi dorea benzinariile plutioare e dementiala. Chestia cu doritu’ poate merge la lucruri din prezent. Noi vedem fapte de acu’ 8 ani. Mihaiu a ajuns guvernator in Delta. Intrebarea este CE A PRIMIT Vantu in contu’ celor 2 milioane si ceva de euro? Ca daca n’a primit nimic, si a ramas doar cu dorinta nesatisfacuta, „sinceritatea” lui Vantu e sublima, dar lipseste cu desavarsire:)
Întrebare la Radio Erevan:
-Este adevărat că lui Ivan Ivanovici i-a fost dată o maÈ™ină?
-Da, cu precizarea că nu i-a fost dată, i-a fost furată. Și nu era o maÈ™ină, era o bicicletă.
La noi e puțin diferit, nu Vântu a turnat, ci Ionuț Adrian Eftimie, fost angajat al lui Vântu, actualmente È™i el la bulău pentru È™ase ani È™i ceva, È™i l-a turnat nu pe Tăriceanu ci pe Olteanu. Hehehe! Garfield, motanu de pe acoperiÈ™
Mai ramanea sa scrii ceva si despre „secunda doi”, ca sa-ti agramatismul absolut.
Din nou ii dam importanta prea mare marinarului cand ar trebui sa-l ignoram total…
Daca e vorba totusi sa-i interpretam spusele de la un post TV eu cred ca a vrut sa spuna altceva referitor la statul mafiot, structuri mafiote probabil cunoscute de fostul presedinte, fara legatura cu alde Coldea si Codruta, deci interventia lui Tariceanu la presedinte o vad ca inutila, dand impresia ca in acest moment cauta protectie personala la Iohannis, mai ales ca a afirmat public ca se asteapta la o multime de denunturi impotriva sa pe masura ce se apropie alegerile.
Asa ca raspunsul presedintelui mi se pare destul de adecvat in context…
Nu, conte, ăsta n-a AJUNS sluga jalnica, ci asta a fost de la bun inceput. Si de ce a fost asa de la inceput? Doar o clipa daca zabovesti asupra intrebarii, vei gasi singur raspunsul. E la mintea cocosului!
Un om ajuns acolo cu multe, foarte multe voturi, CU CELE MAI MULTE VOTURI, are, inevitabil, COJONES! O sa spuna, macar in sinea sa: oamenii ma iubesc, ma sustin, sint alaturi de mine.
Daca vreau sa fac ceva, pot, fiindca ei, extrem de multi, CEI MAI MULTI, imi vor da puterea DEMOCRATIEI.
Numai ca el stie citi l-au votat!!! Stie ca rezultatul a fost altul! Si-atunci, ce COJONES sa ai? Cum sa te invirtosezi, cind in secunda doi vei fi strivit ca o rima nevolnica, cum bine i-ai spus?
Citatul pe care l-ai dat nu dovedeste doar nimicnicie, ci si multa prostie.
Ce ne spune, de fapt, marele (!) ginditor? Pai zice cam asa:
Tariceanu spune ca Codruta (!) l-a pus sub acuzare pe nedrept. Dar Tariceanu nu poate avea dreptate, deoarece el este pus sub acuzare… de Codruta! E cam logic, nu?
Pai, conte, cind ti-am spus chestii despre puterea lui de intelegere, n-ai vrut sa crezi!
De altfel, majoritatea comunicatelor, din ultima vreme, ale administratiei prezidentiale colcaie de prostie. Poate o sa spui: „stai, ca nu sint scrise de el”! N-o sa-ti raspund „bine, dar le semneaza!” ci „bine ca nu sint scrise de el, ca te-ai fi crucit!!!”
Acu pi buni, Domnule Conte, ce să facă omul? Are dosar, dacă cârâie ceva, imediat îl arestează binomul. Știe toată lumea că el e doar sperietoare de pus în fereastră, un prizonier de lux, aÈ™a a fost înțelegerea de la început. Iubi cea È™trulumbatică e mulțumită, e plimbată din Afganistan până în Florida la ranch, are la rochițe È™i sandale la concurență cu Udrea, teutonul moÈ™mondit e È™i el mulțumit, viața e frumoasă È™i trebuie trăită! Nici n-a visat el în viața anterioară aÈ™a pleaÈ™că pe capul lui! Hehehe! Garfield, motanu de pe acoperiÈ™
Foarte interesant de comentat alt paragraf din cele spuse de Tariceanu:
” În condițiile în care Comisia de supraveghere a activității SRI din Parlament este total ineficientă È™i nu dispunem de niciun alt instrument juridic, fac un apel public la PreÈ™edintele României să-È™i folosească întreaga autoritate È™i toate pârghiile de care dispune, pentru a verifica la nivel instituțional veridicitatea gravelor afirmații făcute de fostul PreÈ™edinte al României.”
Sa nu uitam ca Parlamentul e controlat de PSD si ALDE, ei au majoritatea. Comisia de supraveghere a activitatilor SRI e controlata de Parlament. Dar, surprize, surprize, Comisia asta e ineficienta !! Ma doare stomacul de ras, asa e de convingator Tariceanu. Altfel spus, ALDE si PSD n-au chef, nu vor, nu stiu sau n-au de ce sa controleze SRI.
Auzi, măi, jigodie pupinbăsistă, când a avut PSD-ul majoritatea a apărut UNPR, adică scursuri securiste extrase la ordin. PSD È™i ALDE au comisia? Nu, jigodie pupinbăsistă, muc securist, Securitatea ceauÈ™istă È™i-a numit în comisii oamenii potriviți din PSD È™i ALDE. Orice dezordine înseamnă ani cu executare pentru decidenții partidelor, pentru orice, pentru că aÈ™a sunteți voi, ciobanii securiÈ™ti strămutați la oraÈ™.
Adevarul doare si nu te poti controla ? Auzi frate, cica „a aparut UNPR”. Nu a candidat UNPR pe liste comune cu PSD ? Daca au intrat scursuri comuniste in UMPR e pentru ca au fost de acord cei de la PSD sa intre.
„Securitatea comunista si-a numit in comisii oamenii potriviti din PSD si ALDE”. Asta e o explicatie demna de „Prostia omeneasca” a lui Creanga. Mai ramane sa ne imaginam cum bocesc toti in cor ca o sa se pravaleasca drobul de sare peste copil. Daca un partid nu are controlul asupra propriilor deputati, daca nu poate sa numeasca oameni capabili in comisii atunci sa dispara. Ori nu vor, ori nu pot, tot una e ! Suna la fel ca lamentarea ca l-a schimbat Johannis pe Ponta: Ponta si-a scris demisia cu mana lui, cu incuviintarea propriului partid. Daca sunt fricosi si nu stiu sa-si apere convingerile, sau nu le au, atunci sa stea pe tusa. Politica nu e pentru domnisoare si daca dau in bocet cand pare ca presedintele sau adversarii politici ii agreseaza verbal atunci sa lase locul altora.
In Romania declaratii incendiare ca cele pe care le-a facut si le face Basescu non-stop au fost si sunt considerate fair-play. Nici el nu le crede, problema e cand incep unora sa le tremure genunchii si chiar iau decizii bazate pe declaratii dintr-astea. Stat mafiot ? Asta e expresia favorita a lui Basescu, a castigat n-spe alegeri cu formula asta, de ce s-ar opri ? Fraier sa fie Iohannis sa se uite in gura lui.
2008-2009 securistul Băsescu È™i-a văzut visul împlinit, guvern PSD-PDL. Înainte de alegerile prezidențiale, pentru a sărbătorii cu oi pe dealuri pentru toți ciobanii ca tine, a scăpat de PSD din guvern cu ajutorul milițienilor extraÈ™i pe bază de dosar. AceÈ™ti milițieni aveau să se numească UNPR.
Slugi securiste sunt în toate partidele. PDL-ul e un conglomerat de slugi securiste.
Partidele dispar, jigodie securiste, democrația românească e mimată, iar ciobanii tăi securiÈ™ti, proÈ™ti de duduie, conduc România în mod stalinist, slugărind licurici.
Problema României e că proÈ™ti ca tine sunt câteva milioane.
AC, cred ca jignesti ciobanii, fara sa vrei. Securistii stalinisti au fost promovati nu din ciobani, ci din scursurile satelor, cei lenesi, betivi, degenerati moral sau fizic. Dimpotriva , varfurile „mijlocasii” au fost declarati chiaburi si transformati in grup tinta pt. lupta de clasa.Ca oriunde si oricand trebuie distrus un popor.
Deci nu din ciobani, poate din ajutoarele de ciobani.
Securistii ceausisti au fost promovati cred si din oameni cu ceva cap, si ceva inima romaneasca, chiar daca aveau origine sanatoasa (saraci si neinstruiti). Securistii de la varf. gen Pacepa, se pare , prin evenimentele postrevolutionare ( Bebe Johnescu, BBD) si Iuliu Vladislav, erau de alte neamuri si alte obediente.
Si azi, find tot la cheremul strainilor, e normal ca in scursuri , scarbicii si alte astea, sa se promoveze neamuri de tradatori, violenti, neinstruiti, rai, anti-romani.
Majoritatea oamenilor sunt consecventi. Sunt si exceptii, dar nu am motiv sa cred ca un exemplu din asta ar fi contele nostru. Sunt consecventi in convingerile lor, nu neaparat in ceea ce spun pentru ca o argumentatie poate fi intoarsa pe o parte si pe alta de un avocat bun.
Care ar fi convingerile contelui ? As fi spus ca „Basescu e diavolul”, dar … nu mai cred. E a doua oara cand il vad intorcand argumentul, citand spusele lui Basescu ca punct de plecare in actiunile „corecte” pe care ar trebui sa le ia Johannis. Ceva e putred in Danemarca, un diavol e un diavol, nu s-ar amuza nimeni sa asculte, darmite sa citeze spusele unui diavol, ca pe urma sa infiereze pe altul ca nu a luat diavolul in serios. Convingerile domnului conte sunt altele cred, si Basescu, oricat ar parea sa domine gandurile dumnealui nu este decat o unealta. Ca 99% din ce a facut Basescu contrazice convingerilor contelui si doar cu 1% este in acord e o alta treaba, ideea importanta e ca exista altceva, mai important chiar si decat Basescu.
Nu mi-e clar care sunt convingerile contelui, singurul lucru care devine clar e ca Basescu nu e diavolul. Ca Iohannis ar fi o rama doar pentru ca nu l-a luat in serios pe Basescu e si mai indoielnic. Nici lupta anti-SRI, anti-Macovei, anti-Kovesi, etc. nu par sa fie convingerile dumnealui pentru ca daca ar fi ar alterna infierarea lui Iohannis cu acuzele la adresa Parlamentului, cealalta putere care poate sa faca ceva in legatura si cu DNA, si cu SRI, si cu toata legislatia in general. Dar in privinta asta nu am auzit nimic, tacere totala. Recunosc ca inca nu m-am prins care e firul care unifica toate temele de politica pe care le-am citit pe blogul asta. Nu inca.
Radu, e foarte simplu si am mai spus-o de cateva ori pe blog: eu nu-mi propun sa fiu consecvent cu orice pret. Eu imi propun sa fiu onest, sa spun exact ceea ce cred, intr-un anumit moment, in functie de evenimente.
Radule, aici ai spus niste prostii. Daca Ceausescu, basescu, Hitler sau Stalin spun un adevar, nu poti sa nu-l consideri ca atare. A, daca basescu zicea ceva ce contrazicea TOT CE CREDEAM, VEDEAM SAU GINDEAM NOI, ar fi fost cu totul altceva. Stii cum e? Ca si cum ai completa un puzzle, si mai trebuie pusa o singura piesa.
Vine si-o pune basescu, se potriveste perfect (normal, daca e ultima!) iar tu zici ca nu-i de-acolo. Iti dai seama ca nu e in regula?
N-am spus chiar asa insa i-am acordat o sansa. De-atunci o rateaza intr-una!
de la numirea Liviei Stanciu la CCR m-am convins ca Johannis este fie un basist ordinar securist acoperit fie o marioneta santajata . Daca trecusem cu vederea alte lasitati legate de cererea asociiatiilor magistratilor de a media intre acestia si SRI in privinta „campului tactic ” – obligatie constitutionala de care Johannis s-a decis ….. cazul Rarinca si numirea liviei Stanciu dovedesc reaua sa credinta
de care s-a dezis nu decis