Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

(Comentariu postat la articolul publicat de Andrei Pleşu în Dilema Veche din 28.08.2010 sub titlul “ Ce nu trebuie să spună un preşedinte”, ce poate fi citit accesând linkul http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/ce-nu-trebuie-sa-spuna-un-presedinte )

Textele lui Andrei Pleşu degajă energie pozitivă. Asta, în bună măsură, datorită luminozităţii lor. Dar în acelaşi timp şi incită, proiectând când trebuie umbre subtile, care nasc un fel de voluptate voaieristă.

Articolul de faţă dezvoltă curiozităţi din acest registru. Aplică tuşe gri pe portretul până acum solar al preşedintelui. Ne vom da seama dacă sunt ceea ce par sau doar nişte cearcăne afectuos plasate sub doi ochi trişti propuşi compasiunii, doar atunci când timpul ne va permite accesul la întreg tabloul pe care domnul Pleşu îl completează periodic prin editorialele sale.

De aceea nu mă entuziasmez. Deşi tentaţia există. Pentru că ar fi suficient, de exemplu, un addendum prin care autorul să ne asigure că, în pofida atâtor spuse de nespus de către preşedinte, părerea lui este că acesta încă merită a fi lăsat să-şi termine şi cel de-al doilea mandat. Şi atunci ce-ar semnifica entuziasmul meu altceva decât o nouă formă a vechii lecţii de viaţă pe care ne-o tot servea Adrian Păunescu iconografiind la Ceauşescu.

Acum însă, în acest moment, prin acest articol, Andrei Pleşu face un act de curaj. Riscă a-şi pune în cap o parte din prieteni, surprinşi cam goluţi, în partea asediată a baricadei, de vălul ridicat fără preaviz de amicul lor. Dar, mai ales, riscă să-şi pună în cap pe chiar subiectul cugetărilor sale care ”nu stă prea mult pe gînduri cînd e să te altoiască”.

La returul de rever preşedintele e spectatorul propriilor automatisme. Întâi îi scapă mâna, apoi, dacă a nimerit vitrina cu cristaluri, dă vina pe soartă (“poate a spus copilul ceva, poate a înjurat”).

În zilele următoare vom vedea în ce fel îşi va înşuruba cuvenitul dos de labă în obrazul nebătut îndeajuns al domnului Pleşu. Acesta, după ce că a recidivat luându-se de el fără alternanţă, a mai făcut-o şi dintr-un amvon la care se închină de regulă fanii cotrocenişti.  Astfel se generează, vedeţi şi dumneavoastră, comentarii veninoase pe forumul atât de aseptic până recent al Dilemei Vechi, ceea ce este inacceptabil.

Lovitura aplicată lui Pleşu va trebui să fie exemplară, să capete acel spin pe care jucătorii de bowling îl imprimă bilei pentru a secera cât mai multe popice. Popicele sale, intelectualii săi,  în care a investit atât tocmai pentru momente dificile ca acesta, trebuie să primească un avertisment care să nu-i dărâme încă dar să-i clatine zdravăn. Au cam început, de când cu criza, să joace la două capete ceea ce pentru el, zeul cacealmalelor, este intolerabil. Bălăngănitorii ăştia de cuvinte se cred încremeniţi în echilibrul absolut. Nu vi se pare o contradicţie în termeni? Îi va zgâlţâi până la efectul de hulă.

Pregătindu-şi ripostele, preşedintele nostru asudă la mare înfruntând polemic canicula. Îl învaţă pe el Pleşu ce să nu spună? Ei bine, să nu-şi facă iluzii! Tocmai a comis-o! Tocmai a pus de-un război rece cu ruşii. Uite-aşa, să ne mai răcorim, nu vedeţi ce iad e-afară? A, efectele se vor vedea la iarnă? Nu-i nimic, intenţia contează!

Contele de Saint GermainEditorialePolemiceandrei plesu,trecut,umbre  (Comentariu postat la articolul publicat de Andrei Pleşu în Dilema Veche din 28.08.2010 sub titlul “ Ce nu trebuie să spună un preşedinte”, ce poate fi citit accesând linkul http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/ce-nu-trebuie-sa-spuna-un-presedinte ) Textele lui Andrei Pleşu degajă energie pozitivă. Asta, în bună măsură, datorită luminozităţii lor. Dar în acelaşi timp şi...Blog politic si polemic