Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

 

(Comentariu postat la articolul publicat de Andrei Pleșu în Dilema Veche din 28.08.2010 sub titlul ” Ce nu trebuie să spună un președinte”, ce poate fi citit accesând linkul http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/ce-nu-trebuie-sa-spuna-un-presedinte )

Textele lui Andrei Pleșu degajă energie pozitivă. Asta, în bună măsură, datorită luminozității lor. Dar în același timp și incită, proiectând când trebuie umbre subtile, care nasc un fel de voluptate voaieristă.

Articolul de față dezvoltă curiozități din acest registru. Aplică tușe gri pe portretul până acum solar al președintelui. Ne vom da seama dacă sunt ceea ce par sau doar niște cearcăne afectuos plasate sub doi ochi triști propuși compasiunii, doar atunci când timpul ne va permite accesul la întreg tabloul pe care domnul Pleșu îl completează periodic prin editorialele sale.

De aceea nu mă entuziasmez. Deși tentația există. Pentru că ar fi suficient, de exemplu, un addendum prin care autorul să ne asigure că, în pofida atâtor spuse de nespus de către președinte, părerea lui este că acesta încă merită a fi lăsat să-și termine și cel de-al doilea mandat. Și atunci ce-ar semnifica entuziasmul meu altceva decât o nouă formă a vechii lecții de viață pe care ne-o tot servea Adrian Păunescu iconografiind la Ceaușescu.

Acum însă, în acest moment, prin acest articol, Andrei Pleșu face un act de curaj. Riscă a-și pune în cap o parte din prieteni, surprinși cam goluți, în partea asediată a baricadei, de vălul ridicat fără preaviz de amicul lor. Dar, mai ales, riscă să-și pună în cap pe chiar subiectul cugetărilor sale care „nu stă prea mult pe gînduri cînd e să te altoiască”.

La returul de rever președintele e spectatorul propriilor automatisme. Întâi îi scapă mâna, apoi, dacă a nimerit vitrina cu cristaluri, dă vina pe soartă („poate a spus copilul ceva, poate a înjurat”).

În zilele următoare vom vedea în ce fel își va înșuruba cuvenitul dos de labă în obrazul nebătut îndeajuns al domnului Pleșu. Acesta, după ce că a recidivat luându-se de el fără alternanță, a mai făcut-o și dintr-un amvon la care se închină de regulă fanii cotroceniști.  Astfel se generează, vedeți și dumneavoastră, comentarii veninoase pe forumul atât de aseptic până recent al Dilemei Vechi, ceea ce este inacceptabil.

Lovitura aplicată lui Pleșu va trebui să fie exemplară, să capete acel spin pe care jucătorii de bowling îl imprimă bilei pentru a secera cât mai multe popice. Popicele sale, intelectualii săi,  în care a investit atât tocmai pentru momente dificile ca acesta, trebuie să primească un avertisment care să nu-i dărâme încă dar să-i clatine zdravăn. Au cam început, de când cu criza, să joace la două capete ceea ce pentru el, zeul cacealmalelor, este intolerabil. Bălăngănitorii ăștia de cuvinte se cred încremeniți în echilibrul absolut. Nu vi se pare o contradicție în termeni? Îi va zgâlțâi până la efectul de hulă.

Pregătindu-și ripostele, președintele nostru asudă la mare înfruntând polemic canicula. Îl învață pe el Pleșu ce să nu spună? Ei bine, să nu-și facă iluzii! Tocmai a comis-o! Tocmai a pus de-un război rece cu rușii. Uite-așa, să ne mai răcorim, nu vedeți ce iad e-afară? A, efectele se vor vedea la iarnă? Nu-i nimic, intenția contează!

Contele de Saint GermainEditorialePolemiceandrei plesu,trecut,umbre  (Comentariu postat la articolul publicat de Andrei Pleșu în Dilema Veche din 28.08.2010 sub titlul ' Ce nu trebuie să spună un președinte', ce poate fi citit accesând linkul http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/ce-nu-trebuie-sa-spuna-un-presedinte ) Textele lui Andrei Pleșu degajă energie pozitivă. Asta, în bună măsură, datorită luminozității lor. Dar în același timp și...Blog politic si polemic