Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

(Comentariu propus spre postare in Dilema Veche, la editorialul lui Andrei Plesu intitulat ” Dialogul ca amenintare”. Link http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/dialogul-amenintare)

Ca și-n poveste, lupul înfulecase deja doi iezi.  Mai cu vorba dulce, mai cu șiretlicuri, i-a prostit și i-a halit. Rămăsese doar ăl  mic, cel mai dulce la pohteală dar si cel mai indărătnic la faptă. Aista, ghiavolul, i-a ridicat lupului toată ciurda-n cap, în vreo 60 de mahalale, cu behăitul lui prin piețe și pe la gâlcevi: „jos cu lupul criminal, jos cu lupul băs(n)itor”.

Și atunci, ca să scape de jertfelnic, lupul, năpârlit nevoie mare de ciulinii firii lui pârdalnice, cu inima strânsă în cleștele jarului ce se-ncingea dimprejur pentru dânsul, se gândi să-și lepede pentru o vreme blana și să-și puie, până la timpuri mai bune,  una de-adormit trecutul.

Astfel apăru MRU și guvernul său de PuDeLi. Fiecare dosind însă sub părăraie pe câte unu”™ de-al haitei ce jefuise în nelegiuire pân-atunci; MRU pe chiar căpetenia lor, pre însuși cumătrul cu burdihanul jucând încă de cele două găgălici hăplite cu neîndurare.

Apărură, minten, și cronicarii binevoitori.

„Mi se pare că ar fi nedrept, facil, meschin și, la o adică, nepatriotic să retezăm, din plecare, elanul unui reînceput”.

Mai abitir reinceput nici că ar fi putut năpădi,  dinspre Modrogan, țărișoara asta ca un morogan.

Parc-am fi la teatru, nu pe perfuzii. Parc-am face cronică de ficțiune, nu un reportaj despre un transplant respins de organism.

Dar dacă lupul, ce și-a tras peste el, sub ochii noștri, blănița de cățel oxfordian, s-o fi pătruns așa, ca-n basme, de nimbul deghizamentului ? „“ insistă Andrei Pleșu cu candoare și gândirea pozitivă a lui „mi si rupi”. Parc-ar fi Pițurcă, trăgând de timp în ultimele secunde ale meciului cu Franța, când singura șansă a României pentru a se califica mai departe era să mai înscrie un gol. Evident, nu l-a mai înscris!

Dar dacă, brusc, președintele, împătimitul stăpânitor veghind cu colții la beregata turmei, a descoperit voluptatea moțăitului la gura sobei și a decis să-l lase pe MRU să conducă guvernul de capul lui? „“ ne propune Andrei Pleșu o altă temă de vis sănătos pentru moartea-n somn? Evident că patimile nu adorm de la sine și nici domnul Băsescu nu se poate abține să nu-și bage coada oriunde i se năzare că ar exista un vid de Dumnezeire.

Pentru cei care așteptă încă dovezi, iată una proaspătă: demiterea prin carambol a directorului de la Hidroelectrica (pentru o atitudine care până la urmă s-a dovedit corectă). Este un bun exemplu că nici lupul Băsescu nu a devenit  animăluț de companie și nici MRU nu este altceva decât o bilă pe masa de biliard, un prelungitor, o curea de transmisie, o mantă fără inițiativă proprie, a voinței președintelui.

Aștept cu condamnabilă nerăbdare  momentul în care năravul lupului Traian Băsescu, deghizat acum, de conjunctură, în câine Ungurean, își va cere dreptul la reconfirmarea propriei legende. Primul devorat va fi atunci chiar pupilul lui Andrei Pleșu, MRU,  ceea ce, probabil,  va trezi, în fine, și în tutore, intransigente trăiri umane.

Până atunci însă să ne abținem patriotic a reteza „elanul unui reînceput ” și să-l contemplăm pe Traian Băsescu cum „nu se bagă”!

Contele de Saint GermainPolemiceandrei plesu,Basescu,Dilema Veche,Franta,MRU,Piturca(Comentariu propus spre postare in Dilema Veche, la editorialul lui Andrei Plesu intitulat ' Dialogul ca amenintare'. Link http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/dialogul-amenintare) Ca și-n poveste, lupul înfulecase deja doi iezi.  Mai cu vorba dulce, mai cu șiretlicuri, i-a prostit și i-a halit. Rămăsese doar ăl  mic, cel mai dulce la pohteală dar si...Blog politic si polemic