Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 5]

Deși a doua formulare are și conotatii laudative, de „decurcăreț”, de „hopa-Mitică”, de „bun la toate”, eu aș prefera-o totuși pe aceasta primeia, pentru sensul ei propriu mai substanțial malefic. Un om „dat dracului” nu este doar un om” fără Dumnezeu” (fără credință) ci este mult mai mult: un om care face rău din vocație. Care face rău nu din nebăgare de seamă ci premeditat, cu voluptate, împins de natura lui tenebroasă, de otrava zmoalei care-i ancrasează venele.
Lui Traian Băsescu i-a mai  dat o dată procleția pe nas atunci când, întrebat despre posibilitatea de a-l grația pe Gică Popescu, și-a început răspunsul cu irepresibilul zâmbet sardonic și cu sintagma „măi copii…!”. Așa cum efluvii înnecăcioase  de sulf vulcanic preced erupția, anunțând „ruperea apei” și iminența hemoragiei telurice, tot așa hăhăitul lui Traian Băsescu avertizează asupra unei noi tranșe de viscere prezidențiale  expuse, ca o vomă verzuie, în vitrina națiunii. La nimic bun nu te poți aștepta atunci când nodul în gât ce i se pune președintelui la primirea unor intrebări incomode este expectorat cu tuberculoasă detentă prin binecunoscutul și sinistrul hăhăit.
„Măi copii…” vrea să inducă deopotrivă autoritate și sensibilitate. După care explicația, incoerentă, agramată, constatativă în loc de argumentativă, completează pe deplin fișa clinică a pacientului. Bolnav! Irecuperabil! De ură, de autoritarism, de atrofierea totală a fibrei umane autentice.
„Daca in primul mandat aveam semne de intrebare cu privire la vointa justitiei de a functiona, in cel de-al doilea nu am mai avut motive sa cred ca cea mai mare parte a justitiei nu ar functiona. Am plecat de la premisa ca, decat un om pe care l-am respectat si il respect, l-am admirat si il admir, il cunosc mai bine sau mai putin, intre un astfel de om si a respecta un judecator am preferat sa respect judecatorul, pe care nici macar nu il cunosc”…. „În primul mandat nu am facut multe gratieri, iar in cel de-al doilea nu exista nicio gratiere, nici macar pe motive umanitare”.
Las la o parte incapacitatea personajului, dovedită de atâtea ori în atâtea împrejurări cu încărcătură emoțională, de a respecta cu adevărat ceva sau pe cineva. Declarația respectului lui Traian Băsescu față de judecător ca arhetip, față de justiție ca instituție, în condițiile în care el, președintele, mai mult decât oricare alt politician, a trudit cu sârg la pervertirea lor, nu doar că îi face să râdă pe lucizii contemplativi dar îi indignează pe toți aceia care încearcă să facă ceva pentru ca in țara asta lucrurile să meargă mai bine, pentru ca minciuna și demagogia să cedeze prim-planul adevărului și bunei credințe.
Să te lauzi că în al doilea mandat nu ai făcut „nicio grațiere, nici măcar pe motive umanitare”, arată cât de hidos, cât de odios poate fi un om autointitulat „președinte jucător”, un om (?) ahtiat după putere, după lărgirea prerogativelor constituționale ale funcției sale peste limitele textului și ale bunelor practici, atunci când vine vorba să-și exercite o prerogativă care constă în a face fapte bune. O astfel de prerogativă pur și simplu nu-l interesează. Renunță la ea. Decât să grațieze pe cineva, fie și din motive umanitare (ceea ce nu reprezintă în  nicio interpretare o sfidare a justiției, din moment ce constituția o permite, chiar o prevede), preferă să-și muște ghiarele, să scurme pământul cu copitele, să inventeze tot felul de pretexte de moralitate instituțională pentru a se eschiva.
Să-ți preamărești cruzimea prezentând-o ca fiind calea spre bine presărată cu sacrificii și suferință, iată superlativul ticăloșiei. Mai ales când nu te referi la sacrificiile și suferințele celorlalți ci te prezinți pe tine ca fiind victima acestora.
Cred că, după declarația pe care am citat-o mai sus, Traian Băsescu și-a dat seama de prostie. A incercat să o dreagă două zile mai târziu când, întrebat despre posibila grațiere a lui Gigi Becali, a dat la iveală ușoare semne de compasiune. Iar când un ziarist i-a explicat că mama lui Gigi Becali i-a lăsat cadou o icoană, dimpreună cu cererea de grațiere pentru fiul ei, mai mai să izbucnească în lacrimi de atâta evlavie: „o icoană? Cu siguranță o voi primi”.

Contele de Saint GermainEditorialecazuri umanitare,Gica Popescu,Gigi Becali,gratiere,hopa-Mitica,icoana,mama lui Gigi BecaliDeși a doua formulare are și conotatii laudative, de 'decurcăreț', de 'hopa-Mitică', de 'bun la toate', eu aș prefera-o totuși pe aceasta primeia, pentru sensul ei propriu mai substanțial malefic. Un om 'dat dracului' nu este doar un om' fără Dumnezeu' (fără credință) ci este mult mai mult: un...Blog politic si polemic