Scorul acestui articol
[Total: 26 voturi. Media: 3.7]

 

Am tăcut multă vreme pe acest subiect intern deoarece nu doream să fiu robul propriilor mele prejudecăţi. Nu l-am simpatizat niciodată pe Nicuşor Dan şi încercam să evit ca această încărcare din trecut să-mi influenţeze aprecierile prezentului. În fond, m-am gândit, poate ca Preşedinte o să fie bun. Altă fişă a postului, alte calităţi necesare.

În primele zile după preluarea mandatului chiar am apreciat vivacitatea lui, cearcănele lui matinale semn că se implică. Era gata să răspundă oricui, la orice întrebare stupidă, afişa un zâmbet deschis, neforţat şi chiar învăţase să-şi privească interlocutorii în ochi. O ţinea din şedinţă în şedinţă, mai dădea şi câte o fugă de Spartan să-l cunoască partenerii externi, ce mai… Tânăr, energic, cu engleză şi franceză de băiat educat, cu semne că poate învăţa din mers şi cum să ţină mâinile, şi cum să primească onorul şi alte reguli strict necesare de protocol politic.

Avea însă de rezolvat o problemă esenţială de Preşedinte: instalarea cu maximă urgentă a unui prim – ministru de care ţara avea nevoie ca de aer. La această primă probă de autoritate şi eficienţă a căzut.

Ideea că politicienii şi partidele avute în vedere pentru o alianţă de guvernare solidă vor putea stabili, în consens, un plan de redresare cu măsuri eficiente (deci extrem de nepopulare şi costisitoare electoral) a arătat naivitate şi lipsă de instinct de adevărat om de stat.

Prim – ministrul unei ţări trebuie să decidă EL ce are de făcut, nu să fie obligat să implementeze măsuri stabilite de alţii şi cu care, poate, el nici nu e de acord.

Preşedintele Dan nu ştie să bată cu pumnul în masă. Nu e făcut să iasă la luptă deschisă şi, mai ales, fuge de rupe pământul de decizii spontane, rapide, de criză.

Ori România, în nisipurile mişcătoare în care e prinsă în prezent, are nevoie de puţină nebunie ca să se salveze.

S-a ajuns în situaţia, aparent paradoxală, că nimeni nu vrea să devină premier. Nu vrea, adică, pentru partidul său şi pentru sine, să primească toate ouăle clocite în cap. Pe de altă parte, mai toţi din cele 4 partide zis “pro-europene” au fost în trecut la guvernare şi se tem  că dacă s-ar retrage în opoziţie ar asista la revigorarea DNA pe umerii lor.

Vorba unui politician celebru pentru reprezentativitatea lui dâmboviţeană, “din această dilemă nu putem ieşi”.

O idee de abordare a problemei, dintre cele nebuneşti, recunosc (dar de astfel de idei avem nevoie în degringolada în care s-a ajuns) ar fi ca Preşedintele Dan, exasperat de baletul şi indecizia partidelor de a cădea de acord asupra unei soluţii rapide şi rezonabile, să-l nominalizeze pentru formarea guvernului pe însuşi Călin Georgescu.

Doar încercaţi să analizaţi: ar accepta CG această nominalizare? S-ar vota în parlament guvernul propus de el? Sigur că răspunsul, la ambele întrebări, ar fi un mare NU. Ei bine, tocmai de aceea ar trebui încercat.

Dar cine să facă asta? Cu riscuri personale, e adevărat, dar şi cu o şansă de a zgâlţâi serios acest popor anchilozat în idei fixe. Nicu(şor) Dan?

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2025/06/Nicusor-si-Calin.pnghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2025/06/Nicusor-si-Calin-150x150.pngContele de Saint GermainEditorialeCalin Georgescu,negocieri partide,Nicusor Dan,numire prim ministru  Am tăcut multă vreme pe acest subiect intern deoarece nu doream să fiu robul propriilor mele prejudecăţi. Nu l-am simpatizat niciodată pe Nicuşor Dan şi încercam să evit ca această încărcare din trecut să-mi influenţeze aprecierile prezentului. În fond, m-am gândit, poate ca Preşedinte o să fie bun. Altă...Blog politic si polemic