Mda… Ca de la nebun la nebuni
Ideea lui Trump de a încerca să-i decurajeze pe iranieni prin ameninţări şi lovituri de intimidare este absolut contraproductivă. Nişte fanatici religioşi care au făcut din sinucidere o scurtătură către fericirea eternă sunt mai degrabă mobilizaţi de o astfel de atitudine decât speriaţi.
Pe o armată care dispune de atât de mulţi voluntari încinşi cu centuri explozive pentru acţiuni crâncene de terorism în toată lumea nu o convingi să renunţe la luptă cu discursuri apocaliptice.
Auzi: “în cazul în care nu vor ceda la negocieri atunci iau în calcul să arunc totul în aer și să preiau controlul asupra petrolului”; sau: „Suntem într-o poziție foarte puternică, iar reconstrucția acelei țări va dura 20 de ani, dacă au noroc, dacă vor mai avea o țară. Și dacă nu fac nimic până marți seara, nu vor mai avea centrale electrice și nu vor mai avea poduri în picioare”.
Valoarea vieţii nu-i aceeaşi în SUA şi în IRAN. Cu cât ai mai puţin de pierdut individual (cazul Iranului) cu atât devii mai indiferent la ameninţări personalizate. Greutatea se mută spre valori simbolice: religie, ţară.
Cum să spui… “dacă vor mai avea o ţară”? Adică de spus e uşor când ţi-a luat Dumnezeu minţile, dar cum să speri că asta te va ajuta să învingi? Păi chiar şi oponenţii regimului ayatolahilor se vor întoarce împotriva ta. Cum să sprijine ei pe cineva care vrea să-i lase fără ţară?
Culmea e că, la gradul de isterie la care a ajuns, chiar îl cred pe Donald Trump în stare să facă o nefăcută pentru a demonstra că, de data asta, se ţine de cuvânt.
Prudenţa nucleară se pare că a incetat să mai fie o linie roşie. Atacurile asupra centralei nucleare de la Bushehr sunt de natură a îngrijora profund.
Dacă iranienii nu vor ceda la negocieri (şi nu vor ceda) atunci cum va răspunde Trump ca să arate că nu e umilit şi că nu a fost doar un gargaragiu care a jucat la intimidare?
Dacă, în pofida înjurăturilor lui Trump, blocarea strâmtorii Ormuz va continua, cu toate consecinţele dezastruoase pentru economiile ţărilor planetei? Ce va face marele lider? Ce represalii, de dimensiunea grandorii sale, va mai inventa?
Eu îl cred în stare, sufocat din interior de măreţia personală, să apeleze chiar si la arme nucleare tactice pentru a încerca să-şi satisfacă ego-ul de necuprins.
Dar, şi nebunii ceilalţi, la ce mijloace vor fi dispuşi ei să recurgă, în minte având, repet, drogul fericirii din ceruri? Altfel spus, conduşi de strigătul de pe urmă “murim cu voi de gât” sau de fatalistul “după noi potopul” (în varianta musulmană), cum vor riposta efectiv?
Cum au şi declarat, în cazul în care Trump îşi va pune în aplicare ameninţările, atunci ei vor distruge, literalmente, toate ţările arabe din jur. Lucru perfect posibil, după părerea mea, având în vedere că, graţie distanţelor mici, aceste ţări invecinate pot fi atacate devastator cu roiuri de drone – specialitatea, printre altele, a iranienilor.
Suntem în Săptămâna Mare şi primul lucru pe care mă gândesc să-l spun în încheiere este “Doamne fereşte”!!!
Să ne regăsim cu bine în zilele următoare.
https://www.conteledesaintgermain.ro/mda-ca-de-la-nebun-la-nebuni/06-04-2026https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2026/04/Nebunii.pnghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2026/04/Nebunii-150x150.pngEditorialearme nucleare tactice,nebuni,Ormuz,Pastele Ortodox,razboi in Iran,Saptamana Mare,Trump amenintari,ultimatumIdeea lui Trump de a încerca să-i decurajeze pe iranieni prin ameninţări şi lovituri de intimidare este absolut contraproductivă. Nişte fanatici religioşi care au făcut din sinucidere o scurtătură către fericirea eternă sunt mai degrabă mobilizaţi de o astfel de atitudine decât speriaţi. Pe o armată care dispune de atât...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:

Nu doream sa comentez pe tema asta a Contelui. NU VREAU sa comentez NIMIC despre blondu’ cu butonul nuclear. Il detest si asta ma impiedica sa scriu rational si la obiect si, mai ales, succint. Ii las pe psihiatri sa elaboreze postari pentru el. Nu-mi plac nici amerlocii (ca si canadienii), ocupantii genocidari si ilegali ai unui continent. Dar…
Reflectii pe marginea unui film, ”Cei 12 invincibili”
Am revazut un film, dimineata asta, devreme, (pe la patru) pe AMC. Locatia: Afganistan. Tema : inspirata de realitate. Bine facut, bine documentat, bine jucat, distributie buna. Stilul triumfalist american. Un titlu tradus aiurea, neinspirat. Nu fac ”critica” filmului. De gustibus… In fond, in gustu’ omului nu te poti… Asadar Hollywood STIE. Si o spune. Prin replici, prin monologuri, prin ”scapari”, prin orice tine de manipulare si propaganda. S-au scris tomuri intregi pe tema asta. Redau doar trei asemenea ”fitile” din filmul proaspat revazut:
– ”Voi aveti soldati, noi avem razboinici”.
– ”Voi aveti aerul dar razboaiele se cistiga in noroi”.
– ”Veti fi lasi daca plecti, veti fi dusmani daca ramineti”.
Si ASTA SE INTIMPLA ACUM in Golf. Din nou, A treia, a patra oara. Afganistan, Irak, Siria si acum Iran. Recomand filmul. Se gaseste online si este o ”lectie”. Nu pentru ”eroismul” de fatada amerloc. Ci pentru intelegerea ”fitilelor” hollywood-iene.
Nota : ”Operational Detachment Alpha 595” (ODA 595), Statuia ecvestra de la WTC, ”America’s Response Monument”, in Liberty Park, Inaugurată în 2011, poreclită și ”Horse Soldier Statue” (Statuia Soldatului Călare). Sculptura din bronz este opera artistului Douwe Blumberg și a fost inaugurată oficial pe 11 noiembrie 2011 (Ziua Veteranilor), fiind ulterior mutata în locatia sa permanenta din Liberty Park în 2016. A servit ca sursa de inspiratie pentru filmul ”12 Strong” (lansat în 2018).
Consideratii (personale) despre amerloci:
= Aveau o ””triada” imbatabila, sfinta, de neclintit: credinta, tara, familia. Era ”constructia” care i-a propulsat de la parintii fondatori pina prin anii ’60. Cind a aparut ”hippie” si ”flower power”. Si au demolat FAMILIA. Woke nu a aparut din senin. Woke-ismul este puiul hippie si flower power. Si s-a dus FAMILIA!
A urmat CREDINTA. Si au demolat-o si pe asta. Prin secte, stiinta, alieni si UFO, dubiu stiintific, biserici facute depozite si cluburi si promovarea agresiva a ”omului nou”, teleghidat si consumerist si bla, bla, bla… Se stiu toate, se vad si acum peste tot. Nu insist inutil. S-a dus si CREDINTA. A mai ramas STATUL. Cum il darimi? Pai sa ne uitam la ultimii presedinti. Un curvar, un mason de grad 33 nemernic, un fiu-su si mai ticalos, un senil decript care face pe el in public, un psihopat sociopat (”a whole civilization will die” si ii arunca in ”back to the Stone Age” daca ”crazy bastards” nu ”open the fucking strait”).
”Alegind” si promovind asemenea conducatori mai ai incredere in STAT? Si moare si STATUL. Triada? Praf si pulbere. Ce pui in loc? Intrebati woke-istii, tefeleii, parasutele din cluburi, mucusoristii si bolavaneii, grindenii si sugeranistii, si veti vedea si auzi. Pina apare ”Salvatorul”. O fi NWO? Adica ”teoria conspiratiei”? Regula? NESIGURANTA. Pentru ”persoana fizica”, pentru comunitate, pentru natiune. Nesiguranta alimentara, economica, sociala, morala, financiara. Uitati-va la voi, cei de acum si comparati cu ce simteati acum 10, 15, 20 de ani. Suporta termeni de comparatie? In curind, cei de anii mei vor spune ca ceausismul a fost parfum de iasomie. Nu mai insist ca mi-e rau (DA! Sint un frustrat PLIN de frustrari. Si?).
= Motor, buton, lovituri, profit. Pentru amerloc orice obiect trebuie sa aiba motor, buton, cit mai multe lovituri (gloante, obuze, ICBM…) si sa scoata profit la o rata infinita.
Pentru azi ajung astea.
Despre EI si eL (personale)
Amerlocu’ blond a parcurs ”pasii” trasati.
– A ”securizat” energia pe termen lung (Venezuela).
– A anuntat intentia de a securiza paminturi rare (Venezuela, Canada, Groenlanda)
– A anuntat HEGEMONIA in ambele continente si va elimina orice ”impuritate” (Cuba).
– A stabilit definitiv DOUA granite naturale imense, imbatabile. Oceanul Atlantic, Oceanul Pacific.
– S-a autoproclamat IMPARATUL Emisferei Vestice. Naivii din Europa Occidentala, inclusiv cei din Imperiu, cred ca sint inclusi si ei. Cita naivitate!
– A scos Statul lui din organizatiile internationale ”toxice”.
– A declansat retorica negativista asupra NATO si agresiva impotriva UE.
– Jigneste si balacareste cum ii vine la gura pentru a ”taia punti” si a genera ura, neincredere, respingere, refuz.
– A pornit un razboi major si intretine unul mostenit, in mod activ, demolind un intreg ecosistem economic, financiar, poductiv, social realizat in 200, 300 de ani de modernitate si care se sparge tot mai rau in fiecare zi, anuntind o prabusire a Occidentului european, a intregului Orient.
– Nu permite nici o fronda in imparatia lui. Liniste totala in Nord, Sud, Centrala. Florentinul Amerigo Vespucci poate fi mindru.
– Cu ”sacii’n caruta” il ”doare la basca” de restu’ lumii. Sa crape, sa moara, sa dispara, who cares? Si-a asigurat ”miine-le” pentru neamu’ lui pentru un secol. Restul? Don’t give a shit! In mandatul trecut, intrebat de datoria imensa catre China a dat epicul, edificatorl, memorabilul raspuns ”Fuck China!”. This is the man.
– Acum se lauda cu VICTORIA. Mortii lui, intorsi acasa in cutii acoperite cu 51 de stele, nu conteaza in raport cu ”binele mai mare, binele comun”.
– Tehnica distrusa in Golf nu conteza. Este ”consumabila”. CMI ”hraneste” amerlocii si productia duduie, ca intotdeauna in istoria lor, din moarte. Roata se invirte aidoma celei a hamsterului. Daca mingii prea mult un cerc, acesta devine vicios. Asta a devenit acum Imparatia lui dintre cele doua oceane. Surprinzatoare va fi reactia ”celorlalti”, ”actori statali si nestatali”. Dar asa merita cind nu vad ceea ce a fost ascuns LA VEDERE: America First.
P.S. Imi cer scuze Conte pentru polologhia asta.
8 apr. 2026- Armistitiu in Iran, presedintzii graiesc:
-President Donald Trump told AFP on Tuesday that the United States had won a “total and complete victory”.
-Masoud Pezeshkian -@drpezeshkian: آتشبس با پذیرش اصول کلی مورد نظر ایران، ثمره خون رهبر شهیدمان خامنهای بزرگ و دستاورد حضور همه مردم در صحنه بود. از امروز نیز همچنان کنار هم خواهیم ماند. چه در میدان دیپلماسی، چه در میدان دفاع، چه در صحنه خیابان و چه در عرصه خدمترسانی.
Pentru eventualii necunoscatori de farsi, ar suna cam asa: Preşedintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a declarat miercuri că principiile generale dorite de Iran au fost acceptate în acordul de încetare a focului cu Statele Unite… este o victorie pentru Iran,…”. In timp ce Consiliul Suprem de Securitate Naţională al Iranului a declarat că SUA au „suferit o înfrângere incontestabilă, istorică şi zdrobitoare”, menţionează The Guardian.
*
Iata ca o prima proorocire( 03.04) mi s-a implinit: luptele s-au oprit, ambele parti se declara victorioase. Ce n-am anticipat a fost ca Ormuzu’ asteapta militarii romani pentru a fi deblocat: News.ro. / 07.04: ” Nicuşor Dan, despre implicarea României în deblocarea strâmtorii Ormuz: A fost o discuţie la nivelul Miniştrilor apărării şi de externe. Continuă discuţiile tehnice / Acţiunile, doar în situaţia unei încetări provizorii sau definitive a focului”( care, “tomnai” ce-ncetase. Provizoriu). Iar in Ziare.com/06.04: dl. Miruta, zis si Ministrul Apărării: „Armata Română are două divizii de scafandri foarte profesioniști “. Deci, pe cai, scafandrii nostri! Si, daca n-aveti cai, pe altadata…
Lui Einstein i se atribuie un citat : ”prostia și Universul sunt fascinante prin faptul că-s infinite”. Revenind, e fascinantă (infinită) prostia umană. Individuală și colectivă. În ultimii 35-40 de ani, gradul uman de prostie a fost dus aproape de absolut. Prostia conducătorilor noștri, reflectă gradul nostru de prostie. Și, din păcate, gradul de prostie se reflectă cel mai bine într-un război. Exemple? Cât de prost să fi să ataci o țară ca Iranul crezând că se va întâmpla la fel ca în Vietnam, Venezuela, Serbia, Siria sau …. etc? Cât de prost să fi să distrugi o țară ca Irakul, distrugând un echilibru zonal? Cât de prost să fi să susții militar o țară ca Ucraina, într-un război care e evident că nu poate fi câștigat? Cât de prost să fi să-ți dorești un război, de orice natură ar fi el, cu o țară pe care TU ai făcut-o mare? Recte, China? Și exemplele pot continua. Dar ….. atâta timp cât conducătorii nu răspund pentru deciziile luate, nu ei sunt de vină, ci NOI !!!
1 – aprilie 7-
1.”Cât de prost să fi sa…?”
-Itzi inteleg nadufu’, in buna masura-s de acord cu el. Da’-ntr-o incercare de a mai echilibra discutia, ma fac avocatu’ lu’ Uciga-l Toaca ( Doamne iarta-ma!)si formulez cam asa:
– io-s cel mai tare din parcare si am interese economice, in principal in hidrocarburi. Rezolv, cu asta: Irak, Iran, Venezuela, Libia si ce-or mai fi.
– io-s tot ala de zisei si am interese geo-politice. Rezolv Vietnam, Siria, Iugoslavia, Egipt, pe viitor Cuba.
In ambele cazuri, fluturand lozinca cu “inlocuirea dictaturilor cu democratia.”. De ras de n-ar fi de plans ( a se vedea macar dictaturile sustinute in America de Sud zeci de ani).
– io-s mai fraier si ma las bagat pana-n gat in sustinere Ucraina. Ghinionu’ nostru.
– io voi fi cel mai…;si astept- stand in banca mea veche de mii de ani- sa se-ntample; acum amusinand, doar, pe langa Taiwan.
P.S. Orice posibila asemanare cu realitatea nu este intamplatoare.
2. “atâta timp cât conducătorii nu răspund pentru deciziile luate, nu ei sunt de vină,ci NOI”
– Eu consider ca avem in ADN-u’ nostru, ca indivizi, violenta. Inca o dovada din cine ne tragem. Iar disparitia treptata, dupa anii’60 a puterilor ( religie, stat) care ii mai puneau stavila- sau care doar mimeaza, azi, ca o fac- ne-au “descatusat” de regulile morale, dandu-ne dreptu’ de a ne trai “libertatea”- evident, in democratie- dupa cum ne duce capu’. Si, in lipsa educatiei, nu prea ne duce. Asa ca, de la stadioane, trecand prin strazi si ajungand pe campurile de lupta, aux armes, citizens. Care cu ce-avem mai la-ndemana si dupa-mprejurari. Iar cand nu avem si “interesu’ natziunii” o cere, investeste, grijuliu, statu’! O facem, cetateneste, gand la gand cu interesele guvernantilor. Macar impartim o “glorie” comuna; NOI cu EI.
P.S. Am eliminat (!!!) din finalu’ citatului, spre a nu se crea confuzii cu persoane ce ne-au parasit, lasandu-ne de izbeliste in asa vremi “turbuli”.Rusinica…
Curios este faptul că țările din jurul Persiei susțin inepțiile yankee,parcă ar fi rușii cu ucrainenii vorbitori de aceeași limbă și care se măcelăresc între ei.
Pe principiul astăzi sunt eu, mâine sunteți voi(dacă aveți petrol).
Răul cel mai mare este poporul iubit ăla cu steluța aia davidiană
Nu știu de ce ai ales viesparul de drone,efectul este prea mic pentru o distrugere mare.
Din 100 de drone poate una să-și lovească ținta.
Ceilalți cum îi numești tu,nu sunt nebuni,își apară țara.
Chiar crezi că Rățoiul face ce vrea el ?
E cale lungă până a rade o țară de pe harta lumii.
Mai degrabă cred că Iranul are un AS în mânecă.
Cei ce au făcut stagiul militar pe timpuri știu că și ordinul unui superior poate fi refuzat să fie executat fără să riște Curtea Marțială.
Și ca o predilecție, Trump nu-și va termina mandatul,e prea nebun pentru acest secol.
Încă nu s-au trezit americanii știind cât de ignoranți sunt.
Câinii latră, caravana trece …
Ursul trece,câinii latră…Acesta e Trump,un papagal senin.
Stii ca iranienii nu-s arabi, pana si religia lor e dintr-o ramura deosebita de cea majoraitara a arabilor? Astfel comparatia ucrainenilor cu rusii (au aceeasi religie ortodoxa si o limba foarte asemanatoare, oricum slava) nu se aplica la persanii siiti si arabii majoritar suniti.
Daca aveam talentul lui Brecht ma apucam de scris o piesa de teatru avand ca titlu ,, Ascensiunea lui Arturo Ui trebuie oprita ,, ca o parafrazare a titlului piesei lui Brecht .Actiunea ar ramane amplasata tot in lumea gangsterilor , dar nu din Chicago ci din Washington DC , pentru ca.personajele sa aiba un corespondent real in zilele noastre . Sunt motive serioase pentru a inlocui sintagma ,, poate fi oprită “ cu ,,trebuie oprita,, A se vedea Venezuela , Groenlanda , Canada –stat SUA , Iran, Cuba , Canalul Panama s.a.
Jarcaletz – aprilie 6-,,trebuie oprita,”.
Pot sa accept opinia ta ( chiar daca a mea e pe undeva mai spre mijloc). Singura ei problema e cu “trebuie”; dupa care ne oprim. Cine? Cum? Cand?… sa-i lasam pe altzii sa raspunda si, mai ales s-o faca, noi neputandu-ne nici imagina, macar, niste raspunsuri.