Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 5]

(Acest comentariu a fost propus pe forumul articolului lui Andrei Plesu din Dilema Veche, articol accesabil la adresa: http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/lectia-dilemei#comment-37031)

Deși s-ar zice că-și propusese să ne împărtășească o lecție primită, domnul Pleșu ne strecoară, cu aerul său memorialistico –  rabinistic, o lecție predată. Despre una dintre jucăriile sale preferate care s-a cam defectat, Dilema Veche, și cam cum au ajuns pe cale de dispariție meșterii ce-ar putea-o drege din elanuri nemercantile.

Este vorba despre o jucărie de uz redacțional (o „dihanie autonomă”)și nu despre o revistă, din moment ce ni se vorbește din abundență despre bucuriile pe care ea le-a produs în ingenioase forme „colectivului” dar nu se suflă nici o iotă despre cititori, despre modul în care acest săptămânal a fost preocupat (cât o fi fost) și a reușit (cât o fi reușit) să-i înmulțească și să-i bucure și pe aceștia (sau mai ales pe acestia).

Å¢ine de originalitatea de gândire a autorului să privilegieze „colectivul” din spatele monstrului în raport cu personajul colectiv din fața acestuia, cel căruia, măcar teoretic,  ar trebui să îi fie destinate monstruoasele delicii. O originalitate care însă, în cazul acesta, ne duce cu gândul la egolatrie.

Altfel spus, deși creată dintr-o idee generoasă, pentru a radia lumină spre exterior, Dilema Veche a ajuns în timp să închidă această lumină cât mai mult în sinele unora. Fluturii, ca să nu mai vorbesc de muște, erau invitați ca, dacă doresc o lampă să-i adune la un loc, să nu o mai caute, cu mintea lor de lepidoptere, în spațiul deschis al dezbaterii libere ci să intre în enclava apodictică, de inteligență garantată,  a dilematicilor. Rezultatul?  Comă de gradul 1 a acestui săptămânal, cu insuficiență drastică de celule roșii (a se înțelege cititori).

Ce așteaptă domnul Pleșu? Ce speră domnia sa ca remediu? Vreun patron galanton, vreun mecena, vreun popular european cu aere de socialist? Mai țin asemenea utopii de „inteligența garantată”?

De public o fi auzit? De cititori? De audiență?

De ce la începuturi, în anii „™93, Dilema, sub semnul acelorași Pleșu, Liiceanu, Patapievici, în frăție cu fenomenul GDS, se vindea ca pâinea caldă, avea audiențe televizionistice? Nu cumva pentru că poporul avea încredere în elitele sale, le recunoștea și se simțea reprezentat de ele?

De unde, acum, trufia acestor elite rarefiate de a vorbi despre dictatura majorității, de a disprețui virtuțile statisticii?

Pentru a înțelege până la capăt „lecția”, și-o fi pus domnul Pleșu intrebarea „ce deosebește suferinda Dilemă Veche de azi de glorioasa Dilemă de ieri”?

Îi răspuns eu, succint:

În general: numărul de cititori și încrederea acestora.

În particular:

Dilema permitea dezbaterea, opiniile contradictorii, diversitatea de păreri. Dilema Veche permite doar demisia celor ce calcă pe alături (ex. Șerban Foarță);

Dilema ataca problemele fierbinți ale țării cu obiectivitate și indiferent de culoarea politică a celor vizați. Dilema Veche ignoră complet și partizan evenimente de gravitate majoră pentru societate (ex. cele de la CSM), acordând în schimb asistență de albire unor pătați portocalii precum Sever Voinescu, Teodor Baconschi,  Cristian Ghinea;

Dilema Veche își respecta cititorii, chiar și pe cei cu poziții mai puțin convenabile; Dilema își tratează cititorii cu superioritate, recurgând chiar la cenzurarea acestora pentru opiniilor lor (ex. numeroase comentarii ale subsemnatului dar și ale altora, tăiate cu pixul negru de dl. Mircea Vasilescu).

Domnul Pleșu ar trebui să accepte, totuși, că poporul, oricât de nătâng ar fi în modul, e ca un picior de trepied: dacă nu ții cont de el, nicio lege a zborului nu te poate salva. Veghează la asta legea gravitației!

Contele de Saint GermainEditorialeandrei plesu,Cristian Ghinea,Dilema Veche,GDS,Liiceanu,Mircea Vasilescu,Patapievici,Serban Foarta,Sever Voinescu,Teodor Baconschi(Acest comentariu a fost propus pe forumul articolului lui Andrei Plesu din Dilema Veche, articol accesabil la adresa: http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/lectia-dilemei#comment-37031) Deși s-ar zice că-și propusese să ne împărtășească o lecție primită, domnul Pleșu ne strecoară, cu aerul său memorialistico -  rabinistic, o lecție predată. Despre una dintre jucăriile sale preferate care...Blog politic si polemic