Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 5]

(Acest comentariu a fost propus pe forumul articolului lui Andrei Plesu din Dilema Veche, articol accesabil la adresa: http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/lectia-dilemei#comment-37031)

Deşi s-ar zice că-şi propusese să ne împărtăşească o lecţie primită, domnul Pleşu ne strecoară, cu aerul său memorialistico –  rabinistic, o lecţie predată. Despre una dintre jucăriile sale preferate care s-a cam defectat, Dilema Veche, şi cam cum au ajuns pe cale de dispariţie meşterii ce-ar putea-o drege din elanuri nemercantile.

Este vorba despre o jucărie de uz redacţional (o “dihanie autonomă”)şi nu despre o revistă, din moment ce ni se vorbeşte din abundenţă despre bucuriile pe care ea le-a produs în ingenioase forme “colectivului” dar nu se suflă nici o iotă despre cititori, despre modul în care acest săptămânal a fost preocupat (cât o fi fost) şi a reuşit (cât o fi reuşit) să-i înmulţească şi să-i bucure şi pe aceştia (sau mai ales pe acestia).

Ţine de originalitatea de gândire a autorului să privilegieze “colectivul” din spatele monstrului în raport cu personajul colectiv din faţa acestuia, cel căruia, măcar teoretic,  ar trebui să îi fie destinate monstruoasele delicii. O originalitate care însă, în cazul acesta, ne duce cu gândul la egolatrie.

Altfel spus, deşi creată dintr-o idee generoasă, pentru a radia lumină spre exterior, Dilema Veche a ajuns în timp să închidă această lumină cât mai mult în sinele unora. Fluturii, ca să nu mai vorbesc de muşte, erau invitaţi ca, dacă doresc o lampă să-i adune la un loc, să nu o mai caute, cu mintea lor de lepidoptere, în spaţiul deschis al dezbaterii libere ci să intre în enclava apodictică, de inteligenţă garantată,  a dilematicilor. Rezultatul?  Comă de gradul 1 a acestui săptămânal, cu insuficienţă drastică de celule roşii (a se înţelege cititori).

Ce aşteaptă domnul Pleşu? Ce speră domnia sa ca remediu? Vreun patron galanton, vreun mecena, vreun popular european cu aere de socialist? Mai ţin asemenea utopii de “inteligenţa garantată”?

De public o fi auzit? De cititori? De audienţă?

De ce la începuturi, în anii ’93, Dilema, sub semnul aceloraşi Pleşu, Liiceanu, Patapievici, în frăţie cu fenomenul GDS, se vindea ca pâinea caldă, avea audienţe televizionistice? Nu cumva pentru că poporul avea încredere în elitele sale, le recunoştea şi se simţea reprezentat de ele?

De unde, acum, trufia acestor elite rarefiate de a vorbi despre dictatura majorităţii, de a dispreţui virtuţile statisticii?

Pentru a înţelege până la capăt “lecţia”, şi-o fi pus domnul Pleşu intrebarea “ce deosebeşte suferinda Dilemă Veche de azi de glorioasa Dilemă de ieri”?

Îi răspuns eu, succint:

În general: numărul de cititori şi încrederea acestora.

În particular:

Dilema permitea dezbaterea, opiniile contradictorii, diversitatea de păreri. Dilema Veche permite doar demisia celor ce calcă pe alături (ex. Şerban Foarţă);

Dilema ataca problemele fierbinţi ale ţării cu obiectivitate şi indiferent de culoarea politică a celor vizaţi. Dilema Veche ignoră complet şi partizan evenimente de gravitate majoră pentru societate (ex. cele de la CSM), acordând în schimb asistenţă de albire unor pătaţi portocalii precum Sever Voinescu, Teodor Baconschi,  Cristian Ghinea;

Dilema Veche îşi respecta cititorii, chiar şi pe cei cu poziţii mai puţin convenabile; Dilema îşi tratează cititorii cu superioritate, recurgând chiar la cenzurarea acestora pentru opiniilor lor (ex. numeroase comentarii ale subsemnatului dar şi ale altora, tăiate cu pixul negru de dl. Mircea Vasilescu).

Domnul Pleşu ar trebui să accepte, totuşi, că poporul, oricât de nătâng ar fi în modul, e ca un picior de trepied: dacă nu ţii cont de el, nicio lege a zborului nu te poate salva. Veghează la asta legea gravitaţiei!

Contele de Saint GermainEditorialeandrei plesu,Cristian Ghinea,Dilema Veche,GDS,Liiceanu,Mircea Vasilescu,Patapievici,Serban Foarta,Sever Voinescu,Teodor Baconschi(Acest comentariu a fost propus pe forumul articolului lui Andrei Plesu din Dilema Veche, articol accesabil la adresa: http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/lectia-dilemei#comment-37031) Deşi s-ar zice că-şi propusese să ne împărtăşească o lecţie primită, domnul Pleşu ne strecoară, cu aerul său memorialistico -  rabinistic, o lecţie predată. Despre una dintre jucăriile sale preferate care...Blog politic si polemic