Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

(Acest comentariu a fost propus spre publicare la articolul lui Andrei Plesu din Dilema, articol intitulat ” Insemnari din subterana autohtona”, care poate fi citit accesand linkul  http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/insemnari-subterana-autohtona)

Oamenii funcţionează viu dintr-o combustie venită din lăuntrul lor imaterial şi nu din caloriile crăpelniţei lor zilnice.

Iubirea – ura, speranţa – disperarea, temeritatea – laşitatea, mândria – umilinţa, credinţa – ateismul, iată doar câteva dintre binoamele care stabilesc cifra octanică a fiecăruia dintre noi, rezistenţa noastră la explozie.

Când eşti inflamabil ca gazul de sobă (să zicem “eu”) şi irumpi la cea mai mică scânteie, ţi-e greu să înţelegi şi să accepţi aprinderea întârziată a cuiva asemănător benzinei de aviaţie (să zicem “Andrei Pleşu”), care are nevoie de un adevărat detonator ca să declanşeze detenta.

Nu e mai puţin adevărat însă că arderea “benzinei de aviaţie”, atunci, rar, când ea se produce,  generează o reacţie mult mai intensă, o contaminare mult mai viguroasă, decât desele pocnete, ca de petardă, ale “gazului de sobă” veşnic  cu ţandăra sărită.

Toată această introducere pentru a saluta, făcând zece paşi înapoi şi o discretă reverenţă, cei doi paşi înainte  reuşiţi de domnul Pleşu prin ultimele editoriale referitoare la răfuiala preşedintelui Băsescu cu Regele Mihai.

Îmi stropesc însă faţa cu puţină apă rece pentru a nu exagera cu laudele. Din două motive:

  1. Ştiu din proprie experienţă că, adesea, când cineva care te-a tot criticat începe brusc să te laude, asta poate să miroasă a satisfacţia convertirii adică, practic, a înfrângere cu aparenţă de victorie. Departe de mine o astfel de trufie, de a subtitra reverenţa mea prin insinuări de genul “bun venit printre noi”. Ştiu că pentru domnul Pleşu “noi” ar însemna “lătrăii”, o companie indezirabilă, aşa că nu doresc nicicum să-i speculez  momentul de graţie, curajul sincerităţii, atrăgându-l  într-o cursă.
  2. Am şi o minoră (în  context) observaţie critică:

A-l fi sprijinit pe domnul Băsescu nu inseamnă neapărat ”texte de sprijin euforic, pagini omagiale, ode îndrăgostite”. Înseamnă şi atacuri repetate şi disproporţionate la adversarii domniei sale, şi tăceri ce ar putea fi interpretate „complice” la greşeli grave ale acestuia şi girul dat unor politicieni din echipa sa, cu fapte cel puţin dubioase la activ (Baconschi, Voinescu). Ori astfel de texte (cand nu ma refer la taceri) nu au fost puţine în publicistica recentă a domnului Pleşu.

Sentimentul de final al autorului, cum că “suntem o ţară fără noroc”, are paradoxalul efect de a genera  în mine un sentiment de început de speranţă: mai există o şansă să ne regăsim norocul.

Pentru asta însă ar trebui ca domnul Pleşu să evite pe viitor giratoriile care să-l întoarcă de unde tocmai a plecat, iar vocea sa actuală sa nu fie lăsată singură în trezie.

Contele de Saint GermainPolemiceandrei plesu,Baconschi,Basescu,Dilema Veche,Insemnari din subterana autohtona,regele Mihai,Voinescu(Acest comentariu a fost propus spre publicare la articolul lui Andrei Plesu din Dilema, articol intitulat ' Insemnari din subterana autohtona', care poate fi citit accesand linkul  http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/insemnari-subterana-autohtona) Oamenii funcţionează viu dintr-o combustie venită din lăuntrul lor imaterial şi nu din caloriile crăpelniţei lor zilnice. Iubirea - ura, speranţa - disperarea,...Blog politic si polemic