Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

(Acest comentariu a fost propus spre publicare la articolul lui Andrei Plesu din Dilema, articol intitulat ” Insemnari din subterana autohtona”, care poate fi citit accesand linkul  http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/insemnari-subterana-autohtona)

Oamenii funcționează viu dintr-o combustie venită din lăuntrul lor imaterial și nu din caloriile crăpelniței lor zilnice.

Iubirea – ura, speranța – disperarea, temeritatea – lașitatea, mândria – umilința, credința „“ ateismul, iată doar câteva dintre binoamele care stabilesc cifra octanică a fiecăruia dintre noi, rezistența noastră la explozie.

Când ești inflamabil ca gazul de sobă (să zicem „eu”) și irumpi la cea mai mică scânteie, ți-e greu să înțelegi și să accepți aprinderea întârziată a cuiva asemănător benzinei de aviație (să zicem „Andrei Pleșu”), care are nevoie de un adevărat detonator ca să declanșeze detenta.

Nu e mai puțin adevărat însă că arderea „benzinei de aviație”, atunci, rar, când ea se produce,  generează o reacție mult mai intensă, o contaminare mult mai viguroasă, decât desele pocnete, ca de petardă, ale „gazului de sobă” veșnic  cu țandăra sărită.

Toată această introducere pentru a saluta, făcând zece pași înapoi și o discretă reverență, cei doi pași înainte  reușiți de domnul Pleșu prin ultimele editoriale referitoare la răfuiala președintelui Băsescu cu Regele Mihai.

Îmi stropesc însă fața cu puțină apă rece pentru a nu exagera cu laudele. Din două motive:

  1. Știu din proprie experiență că, adesea, când cineva care te-a tot criticat începe brusc să te laude, asta poate să miroasă a satisfacția convertirii adică, practic, a înfrângere cu aparență de victorie. Departe de mine o astfel de trufie, de a subtitra reverența mea prin insinuări de genul „bun venit printre noi”. Știu că pentru domnul Pleșu „noi” ar însemna „lătrăii”, o companie indezirabilă, așa că nu doresc nicicum să-i speculez  momentul de grație, curajul sincerității, atrăgându-l  într-o cursă.
  2. Am și o minoră (în  context) observație critică:

A-l fi sprijinit pe domnul Băsescu nu inseamnă neapărat „texte de sprijin euforic, pagini omagiale, ode îndrăgostite”. Înseamnă și atacuri repetate și disproporționate la adversarii domniei sale, și tăceri ce ar putea fi interpretate „žcomplice” la greșeli grave ale acestuia și girul dat unor politicieni din echipa sa, cu fapte cel puțin dubioase la activ (Baconschi, Voinescu). Ori astfel de texte (cand nu ma refer la taceri) nu au fost puține în publicistica recentă a domnului Pleșu.

Sentimentul de final al autorului, cum că „suntem o țară fără noroc”, are paradoxalul efect de a genera  în mine un sentiment de început de speranță: mai există o șansă să ne regăsim norocul.

Pentru asta însă ar trebui ca domnul Pleșu să evite pe viitor giratoriile care să-l întoarcă de unde tocmai a plecat, iar vocea sa actuală sa nu fie lăsată singură în trezie.

Contele de Saint GermainPolemiceandrei plesu,Baconschi,Basescu,Dilema Veche,Insemnari din subterana autohtona,regele Mihai,Voinescu(Acest comentariu a fost propus spre publicare la articolul lui Andrei Plesu din Dilema, articol intitulat ' Insemnari din subterana autohtona', care poate fi citit accesand linkul  http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/insemnari-subterana-autohtona) Oamenii funcționează viu dintr-o combustie venită din lăuntrul lor imaterial și nu din caloriile crăpelniței lor zilnice. Iubirea - ura, speranța - disperarea,...Blog politic si polemic