Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Abuzurile instituționale sunt mai lesne de comis într-o societate slabă, fără tradiția luptei pentru drepturi, decât asupra unei populații care are la activ revoluții de emancipare.
Rolul și influența la care cineva poate aspira în viața comunității au măsura È™i limitele pe care însăÈ™i comunitatea li le permite. Iar comunitatea îÈ™i fixează reperele ascultând de istorie, de tradiții, de context È™i de liderii vremelnici ce-i reprezintă pornirile dominante.
De prea mult balcanism, de prea puțin respect față de proprietate È™i proprietar, îndată ce chingile comunismului s-au relaxat în jurul a tot felul de restricții sociale, s-a declanÈ™at și „žmarele asalt al ciorditorilor” asupra bugetului național È™i a celorlalte forme de patrimoniu statal. În fruntea „žorientaților” se plasează politicienii È™i uneltele lor devoratoare din jungla afacerilor.
În toate evoluțiile galopante, cum a fost și aceasta a corupției endemice din România, apare însă, la un anumit moment, punctul de răscruce: sau spre distrugerea totală sau spre salvarea, în extremis, prin radicalism. Când nu s-a mai putut de atâta nedreptate, averi monstruoase aburcându-se cu nesimțire pe sărăcia lucie, un soi de radicalism justițiarist a fost instituit. Se întâmpla prin iarna lui 2011 „“ 2012 când, după o muțenie rău prevestitoare a lui Traian Băsescu în fața protestelor populare tot mai ample, acesta a apărut înnegurat la pupitrul cu steaguri È™i a declarat, înecat în lacrimi de crocodil, că înțelege mesajul popular È™i că, de-acum încolo, È™tie perfect ce are de făcut. În acel moment localizez eu declanÈ™area marii parăzi anticorupție din România, acea mascaradă băsesciană ale cărei efecte perverse le-am resimțit tot timpul după aceea dar le descoperim concret, sub forma grandioaselor tunuri ANRP, Microsoft, EADS, abia azi.
„žNecruțător” „“ pare a fi fost cuvântul de ordine al înneguratului „“ dar È™i „žcu grijă maximă la alegerea țintelor”. „žFaceți-i praf pe-ai lor dar nu vă atingeți de-ai noÈ™tri!”.
Pe piața muncii din România s-a ivit astfel, brusc, o nouă oportunitate de carieră: justițiarul dezdumnezeit. Fără scrupule, fără principii, fără măsură, fără ezitări, fără Dumnezeu. Cu dreptul, în schimbul semnării pactului, de a se instala el însuÈ™i într-un fotoliu de atotputernicie.
Machiavelismul noii construcții s-a potrivit mănuÈ™ă pe caracterul È™i pulsiunile lui Traian Băsescu: „žSă vină sub flamura mea toți estropiații, toți complexații, toți răzbunătorii, toți oportuniÈ™tii, toți vicioÈ™ii, toți păcătoÈ™ii È™i împovărații ce vor să fie izbăviți altfel decât prin spovedanie È™i împărtăÈ™anie. Deveniți justițiarii mei dezdumnezeiți È™i veți putea păcătui în continuare exact cum vă place, cu o singură condiție: să mă ascultați orbeÈ™te!”.
S-au găsit câțiva. Nu mulți, dar destui pentru o nenorocire. Ca să-i recunoÈ™ti e suficient să le priveÈ™ti alcătuirea: ba prea slabi, ba prea graÈ™i, ba prea scunzi, ba prea înalți, ba prea tăcuți, ba prea guralivi, ba prea păroÈ™i, ba prea chei. Oamenii extremelor È™i ai figurilor apoplectice. Însemnați. Cu ticuri, cu astigmatisme, cu dolii pe conÈ™tiință, cu damblaua de a strivi. Demagogi, zbanghii, atavici.
Și, peste toate, urâțî. Și la suflet, È™i la chip dar È™i de semeni.
Spunea Traian Băsescu că judecătorul este un Dumnezeu. Pentru că decide destine de oameni. Gândire rudimentară È™i ruinătoare. Tocmai că, judecătorul (dar în egală măsură È™i procurorul), ar trebui să-È™i repete mereu , ca să nu o ia razna pe tarlaua bunului plac, că este doar un simplu om, cu bunele È™i relele speciei, care a fost pus acolo nu de pronia cerească (prin vreo împuternicire divină) ci de un pârlit de pământean păcătos, cu vicii, amante, minciuni È™i potlogării la activ cât pentru o întreagă bolgie a infernului.
Dacă în concepția sa primitivă judecătorii sunt niÈ™te Dumnezei (ce plural blasfemic!), atunci vă imaginați cum se considera pe el însuÈ™i Traian Băsescu, din moment ce îi numea în funcții È™i apoi îi ținea sub papuc pe aceÈ™ti Dumnezei dezdumnezeiți?
Un astfel de băsismo-centrism frizează nu doar teoriile cosmologice dar și dezinvoltura de ospiciu.
Tocmai de aceea fac un apel, pe această cale, la recuperarea justei măsuri acolo unde ea nu a fost pierdută iremediabil. Iar portavocea îmi este țintită spre justițiarii închipuiți ai acestui președinte – soare, mutanții de prin parchete și tribunale creați de experimentele lui dictatoriale pentru a executa la ordin È™i selectiv.
Dreptatea trebuie căutată de dragul dreptății È™i cu instrumentele dreptății. Scaraoțchi încearcă să-È™i bage coada È™i să compromită tot ce se doreÈ™te a fi bun. Visăm la o justiție echitabilă? Se deghizează în Băsescu „“ întemeietorul. Nădăjduim la apostoli ai neprihănirii? ÎÈ™i lasă breton È™i se furiÈ™ează în hormoni de fost procuror ceauÈ™ist.
Cine se împăunează cu iscusința de a ști totul despre oricine, cu forța de a întemnița pe oricine pentru orice, cu trufia de a avea dreptate chiar și când greșește, nu este nici creștin, nici justițiar și nici plămadă de idol. Este un biet dezdumnezeit, fără nopți liniștite, condamnat să se ascundă toată viața lui de târnoseală și sfeștanii!

Contele de Saint GermainEditorialeasaltul ciorditorilor,astigmatisme,balcanism,coruptie endemica,dosarele ANRP,Dumnezeu,EADS,idol,Microsoft,neprihanire,Scaraotchi,sfestanie,tarnoseala,ticuri,zbanghiuAbuzurile instituționale sunt mai lesne de comis într-o societate slabă, fără tradiția luptei pentru drepturi, decât asupra unei populații care are la activ revoluții de emancipare. Rolul și influența la care cineva poate aspira în viața comunității au măsura È™i limitele pe care însăÈ™i comunitatea li le permite. Iar comunitatea...Blog politic si polemic