Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Cel mai trist e să fii un mort in viață. Să respiri, să îți bată inima și totuși să nu mai poți nutri în raport cu ceilalți alte speranțe decât de a deveni pentru ei prilej de reculegere, destinație de pelerinaj.

O preumblare sub formă de moaște pe la reuniunea informală a Consiliului European, o apariție aproape spiritistă la summitul de la Chicago, menită să testeze dacă lui Obama îi e frică sau nu de întuneric și, apogeu al absenței prin prezență, întâlnirea cu un alt dus din realitate, premierul Ungariei , Viktor Orban.

Cam acestea sunt simulările de semne vitale pe care a fost în stare să le producă în ultima lună , prin jocuri de umbre și proiecții holografice, președintele nostru deja mort și  îmbălsămat.

Ca și în cazurile Lenin, Mao și, mai recent, Fidel, se observă o întârziere a oficialităților în a anunța ilustrul deces. Să nu se destabilizeze societatea, luată prea din scurt de veste și fără pregătire psihologică.

Lumea însă s-a prins. Lumea nu e proastă. Lumea înțelege că, oricâte defecte ar fi avut acest om, avea și două însușiri lăudabile: replică și drag de Cuza. Însușiri dintre acelea pe care le duci cu tine în mormânt, căci nimeni nu ți le poate lua cât ești in viață. Pentru că ele sunt însăși textura ta indestructibilă.

Ori tocmai aici se trădează răposarea președintelui nostru: cele două au dispărut.

Sunt gata să accept că formularea de replici, chiar la numărul  imens de tăvăleli la care a fost supus în ultima vreme, putea fi întârziată de piedici fizice: o inflamare a corzilor vocale de la prea mult rece, o moleșire a spontaneității polemice de la prea mult cald sau, pur și simplu, tendința irepresibilă de a pufni în plâns doar la pronunțarea unor anumite nume proprii.

Ceea ce mi se pare însă un semn indubitabil de lipsă de viață este desolidarizarea de Cuza. Să-l primești pe Viktor Orban doar pentru că s-a prezentat cu flori la mausoleu, să rămâi inert la împroșcarea cu gulaș sleit a ochelarilor de vedere la distanță ai guvernului și parlamentului țării al cărei președinte te pretinzi, asta da rigor mortis.

Dacă președintele nostru nu mai deschide nici gura, nici ochii la importanta poză pe cal alb destinată istoriei, atunci trebuie să ne pregătim în grabă pentru funeralii naționale.

Contele de Saint GermainEditorialeCuza,Fudel Castro,Lenin,Mao,Obama,Viktor OrbanCel mai trist e să fii un mort in viață. Să respiri, să îți bată inima și totuși să nu mai poți nutri în raport cu ceilalți alte speranțe decât de a deveni pentru ei prilej de reculegere, destinație de pelerinaj. O preumblare sub formă de moaște pe la reuniunea...Blog politic si polemic