Mircea Cărtărescu – scriitor sau comentator politic?
V-aţi întrebat vreodată de ce în România (dar şi în multe alte ţări) scriitorii sunt invitati să scrie articole politice? Oare această invitatie, pornită în cele mai multe cazuri dinspre media către ei, ascunde nevoia de adevăr sau altceva?
De ce m-aş duce, în căutarea adevărului, la un umanist şi nu la un realist? De ce aş aştepta clarviziune şi soluţii pentru viaţa mea de zi cu zi mai mult de la un romancier decât de la un fizician?
În mod normal cei care formalizează cel mai bine o stare de fapt, cei care se pricep a-i pune variabilele şi constantele într-o ecuaţie cu sens sunt matematicienii, nu eseiştii. Şi tot aşa pentru aflarea soluţiilor. Atunci? De ce se apelează la Mircea Cărtărescu şi nu la Solomon Marcus? De ce nu are rubrică permanentă într-un cotidian central Mircea Maliţa şi nu Florin Iaru?
Explicaţia mi se pare evidentă: nici ziarele, nici televiziunile nu caută, prioritar, adevărul ci audienţa. Scriitorii au două avantaje în aceste condiţii: se bucură, din start, de mai multă notorietate la nivelul populaţiei medii şi se pricep să scrie, să vorbească, mai atrăgător. Altfel spus, au calităţi mai bune de manipulatori decât riguroşii dar plicticoşii savanţi.
Vorbim adesea de “formatori de opinie” cu referire la personalităţi precum Andrei Pleşu ori Gabriel Liiceanu. E corectă încadrarea? Eu cred că da. Originalitatea ideilor acestora, talentul lor de a exprima aceste idei în cuvinte proaspete şi metafore memorabile aproape că anihilează liberul arbitru al cititorului. Mulţi ajung să-şi zică: “păi dacă aşa susţine Pleşu, aşa trebuie să fie. Cine sunt eu să-l contrazic pe Pleşu”? Şi astfel, în dosul strălucirii unor paradoxuri sau speculaţii, adevărul păleşte, aproape că nici nu mai contează.
Dacă Andrei Pleşu a priceput ce se aşteaptă de la el când i se oferă rubrici, şi pune accentul pe a scrie bine literar, adesea în dauna justeţii mesajului, nu acelaşi lucru se întâmplă cu Mircea Cărtărescu. Comentariile sale politice sau, în ultima perioadă, inspirate din cotidianul social, sunt parcă deliberat aliterare. E ca şi cum autorul ar avea complexul machiajelor: să nu cumva să-l acuze cineva că încearcă să mistifice adevărul prin cosmetizare.
Dar aceasta este o greşeală. Dezbrăcându-şi textele de podoabe, prezentându-ne seci reportaje de front, construcţii ridate şi fraze cu pete de ficat, nu face altceva decât să renunţe la atuurile sale de artist, la forţa sa de seducţie. Sperând, prin folosirea unor tehnici de cine-verite (care tot opţiune stilistică înseamnă până la urmă, doar că una la care nu se pricepe), să devină mai credibil. Ceea ce nu se întâmplă, ci, dimpotrivă. Cititorul, văzând că nu regăseşte în articole autorul aşteptărilor sale, începe să se îndoiască şi de opiniile expuse de acesta.
Când pretinzi că eşti artist şi trebuie să relatezi despre un domeniu la care nu te pricepi fie renunţi, fie cedezi această sarcină dificilă artistului din tine. Cu alte cuvinte, încerci să transfigurezi materia brută prin intermediul talentului tău. Altfel, compromiţi şi subiectul, te compromiţi şi pe tine.
Scriitorul Mircea Cărtărescu este de nerecunoscut în articolele sale politice şi sociale din EVZ. Poate şi din acest motiv a avut parte de dezamăgirile mărturisite în cel mai recent dintre acestea.
De ce oare nu incearcă să ia exemplu de la înaintaşi ai lui care au avut înţelepciunea, scriind despre lucruri in care nu erau specialişti, să se descurce cu strălucire?
Să citească, din arhive, savuroasele pastile pe teme sportive scrise de Fănuş Neagu ori delicioasele eseuri, tot pe teme sportive, ale lui Radu Cosaşu şi apoi să-şi răspundă la întrebarea: în astfel de aventuri extraartistice (aparent), talentul trebuie reprimat sau pus la treabă să subjuge cu armele ce l-au consacrat?
https://www.conteledesaintgermain.ro/mircea-cartarescu-scriitor-sau-comentator-politic/06-06-2012Editorialeandrei plesu,EVZ,Fanus Neagu,Florin Iaru,Gabriel Liiceanu,Mircea Cartarescu,Mircea Malita,Radu Cosasu,Solomon MarcusV-aţi întrebat vreodată de ce în România (dar şi în multe alte ţări) scriitorii sunt invitati să scrie articole politice? Oare această invitatie, pornită în cele mai multe cazuri dinspre media către ei, ascunde nevoia de adevăr sau altceva? De ce m-aş duce, în căutarea adevărului, la un umanist şi...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain
Comentarii prin Facebook:
oripilat Basescu isi ară
voios Campia Romana intre lăstărisuri
taie cu plugul brazdă bizară si viermănoasă in Casa Regala
Basescule, te-am ajutat sa ai statutul de mare putere
mi-ai impanzit buzunarele de bancomate, sinecuri si conturi pline
Dar e vremea sa plec, nu mai esti popular
Nici in tubul catodic al ciorilor portocalii
si pană si pensionarii cantarelor de precizie
si toti invalizii care vand ilustrate in relief si lozuri in plic
s-au lepădat de mine pentru rasul tău intolit, sastisit,
inamic.
Noi n-o să mai ţinem unul la altul.
N-o să ne mai facă plăcere să ne vedem feţele, râsetul.
Noi n-o să ne căsătorim,
n-o să avem copii
şi n-o să îmbătrânim împreună.
Mi-e aşa de clar lucrul ăsta acum.
O vreme voi sta deoparte
Pana alt basesc va castiga punga golita a Romaniei
Si-l voi canta pe el, nestiutul,
Basescule, nu te mai iubesc!
……………….
Sa-mi dai inapoi cartile cu autograf si miile de articole pupatoare!
Si Levantul semnat cu buzele mele rujate!
Conte,
Libertatea de a scrie despre ce crezi e în mare măsură neîngrădită. Şi nu-i rău deloc. Cum bine ia şi spus, scriitorul are darul şi harul de a comunica mai săltat decât postacii, de exemplu.
Problema se schimbă radical în clipa în care scriitorul devine specialist în toate. În numele notorietăţii de care aminteşti şi a talentului livresc.
Tot aşa avem jurnalişti erijaţi în coordonatori de campanii electorale sau analişti.
Eu ştiu că analistul este un specialist al unui anumit domeniu şi care investighează critic procedurile şi practicile specifice acelui domeniu.
Cel care îşi dă cu părerea, mai mult sau mai puţin avizat, nu trece însă dincolo de statutul de comentator.
La noi însă, specialist este ăla care-ţi spune ţie că nu ştii nimic, deoarece nu eşti de acord cu ce spune el.
Pe alocuri nu sunt de acord. Scriitorii apar in presa nu pentru notorietate, din ce in ce mai discutabila in modernismul non/anti umanist, ci pentru sensibilitatea lor. Comunicare si informatie nu sunt doar cifre si fapte, ci si sentimente, trairi si emotii, si nu este nimic rau in asta, aceste sentimente ne fac fapturile care suntem. Scriitorii se presupune ca ar avea cheia de la sufletul nostru, ca ar vorbi inimii noastre. Faptul ca intelectualii puterii nu au aceasta putere de seductie asupra maselor (sau macar segementelor educate) nu inseamna decat pierderea contactului cu sufletul natiunii. Bun, nimeni nu le cere sa se tabloidizeze pentru a fi pe placul multimii, dar e un gol nefiresc pentru care nu este vinovata doar prostimea. Atat sursa, cat si receptorul sunt angoasati de lipsa comunicarii, dar par nevrotic resemnati. Nu e doar trist, e si periculos. De la generatia eroica care a insufletit marea unire si statul modern nu a mai aparut nimeni sincer preocupat de acest popor ca intreg. De sentimentele, valorile si destinul lui. Petre Tutea spunea ca tehnica ofera doar facilitati, pe cand religia da certitudini. Actualii intelectuali oferea doar facilitati, insa nu ofera certitudini perene. Isi cauta refugiu in performanta absoluta si universala pentru a compensa detasarea de senibilitatea colectiva, insa e un refugiu fortat si trist.
In ceea ce priveste pe Mircea Cartarascu sunt subiectiv: il ador ca scriitor. Mai mult, nu mi se pare ca si-a pierdut seva creatoare, ceea ce pare a caracteriza pe alti membrii talentati ai echipei de intelectuali ai puterii. Iar stangacia textelor politice mi se pare de bun augur: sensibilitatea ii refuza ceea ce intelectul ii permite. Nu stiu cum a nimerit in ciorba fratilor Paunescu de la EvZ, din punctul meu de vederea slaba perfomanta ii face pana la urma cinste.
Hotarat scriitor, nicidecum comentator politic !
Dle conte, ai spus perfect ceea ce incerc si eu sa tot spun: ce indreptateste oare pe un eseist sau un literat de talent sa fie considerat un mai bun ganditor in ale politicii, economiei, moralei, educatiei si atatea altele? Capacitatea lui de a fi formator de opinie. Si atunci, cum este posibil ca acestia, constienti de puterea lor mediatica, sa faca rabat de la adevar pentru interesele lor marunte? Noi aici nu criticam talentele lor, ci scopurile mai putin curate carora le servesc. Cerem de la ei cu atat mai multa onestitate si, da, sacrificiu de sine, cu cat anvergura lor artistica este mai mare. Asa ca sa nu se planga sau, eventual, sa nu mai iasa in piata publica.
Domnule Conte, citeste rogu-te articolele din volumul de stransura “Ochiul cataractat al dragostei noastre”, pus la metrou pe bannere de 10 metri pe 10, si spune-mi daca vezi vreo deosebire fata de articolele din Evz ale galacticului. Acum, pe bune, chiar i s-a basescianizat scrisul.