Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]


Vremurile palpită. Uneori cu frecvențe și intensități care nu ne lasă, pe moment, decât șansa contemplării. Privim lung la o situație nouă, încercând să o descifrăm în timp real, fără însă a ne fi actualizat înainte reperele. „Puștii nu mai citesc”, afirmă amar Mircea Cărtărescu. Pare just. Dar, în logica lui „nimic nu se pierde, totul se transformă”, parcă ar mai fi loc și de niște dubii.

Nu cumva, totuși, ei, puștii, citesc, dar „altfel”? Nu cumva noi înșine am ajuns să citim „altfel”?

Da, „valul distrugător de cultură „populară” a creat în jurul nostru un mediu, pur și simplu, neprielnic lecturii”. Da, televizorul în primul rand, dar și oboseala zilelor de muncă prelungit – capitalistă, ne-au răpit plăcerea savuroaselor escapade în dimensiunea magică a lecturile vesperale.

Această asuprire nu ne-a lăsat însă fără reacție. Ne-a obligat să căutăm și să găsim soluții.

Astfel se face că ne-am refugiat cu elitistul nostru viciu unde s-a mai putut, în singura fereastră mai puțin asaltată de nesățioșii și irepresibilii invadatori ai vieții noastre diurne, în fereastra răcoroasă și cu minte limpede a micului dejun.

Să ne liniștim: întâlnirile cu Pleșu, Cărtărescu și compania nu au fost contramandate. Ele au fost doar reprogramate. Într-un alt format și pentru o altă durată. Totul mult mai comprimat. Cărțile lor de pe noptieră, de citit în săptămâni, au fost înlocuite de editorialele lor apărute la prima oră a zilei, de citit în minute. Astfel s-a putut bate palma compromisului între plăcerea lecturii și constrângerile crizei de timp.

O plachetă de versuri sau un volum de eseuri se editează în aceste vremuri cam în tot atâtea exemplare câți cititori on-line are, într-o zi, un editorial al acestor autori, dintr-un cotidian central. Sigur, editorialul are o pagină, cartea o sută de pagini dar, dacă punem la socoteală și cititorii ediției scrise a ziarului, se poate accepta o echivalare cantitativă a celor două tipuri de producții.

Mai greu este cu echivalarea calitativă. Autorii dependenți de volume, în mintea cărora doar acestea ar întruchipa plenitudinea lor creatoare și o garanție a perenității, au tendința de a-și trata jurnalistica „à la légère”, ca o respirație de voie între două curse de maraton.

Gest riscant, în condițiile in care, conform reașezărilor actuale,  prima care ajunge la cititor, și adesea singura, este scurta lectură de la micul dejun, articolul din ziar așteptat o săptămână și adesea dezamăgitor.

Scriitorii cu apetitul postumității ar trebui să-și regândească strategia de seducere a cititorului și, implicit, de îmblânzire a timpului.  Ar trebui să transfere în oferta lor pentru micul dejun tot arsenalul de talent, onestitate, șarm estetic și captare a interesului pe care îl rezervaseră până acum doar cinelor festive, operei de raft.

Oare într-un roman „“ mărturie a acestor vremuri captivant de contradictorii, domnul Pleșu ar mai păstra medalionul Mândruță? Iar domnul Cărtărescu ar mai elegia cu nimic româneasca scădere a apetitului puștilor pentru lectura în manieră clasică?

Asta ca să nu-i întreb direct: de ce nu vă gândiți și la noi, cititorii voștrii, când ne faceți meniul pentru micul dejun?

Contele de Saint GermainEditorialecartarescu,mic dejun,Plesu,posteritateVremurile palpită. Uneori cu frecvențe și intensități care nu ne lasă, pe moment, decât șansa contemplării. Privim lung la o situație nouă, încercând să o descifrăm în timp real, fără însă a ne fi actualizat înainte reperele. 'Puștii nu mai citesc', afirmă amar Mircea Cărtărescu. Pare just. Dar, în...Blog politic si polemic